Fondul Monetar International și Banca Mondială

FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

SI BANCA MONDIALA

Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala ("Banca") au fost create în 1944, la Conferinta de la Bretton Woods. Ele au fost concepute sa se completeze una pe cealalta în implementarea unei economii liberale în lume. La început, sistemul Bretton Woods a inclus Organizatia Internationala a Comertului (ITO), care, împreuna cu FMI si Banca, trebuia sa îndeparteze economia mondiala de politicile nesanatoase care au cauzat depresia din perioada interbelica: protectionismul comercial, devalorizarea competitiva a monedelor nationale si dezvoltarea economica inegala. Când ITO a supravietuit ca GATT, sub forma unui regulator slab, dar util , al comertului international, celelalte doua institutii s-au afirmat ca puternici sustinatori ai unei dezvoltari economice capitaliste printr-un comert liber si un curs monetar previzibil. Dar Razboiul Rece a oferit unora dintre tarile în curs de dezvoltare o alternativa ideologica la dezvoltarea economica capitalista. Tandemul FMI/Banca Mondiala a reactionat deviindu-si politicile si scopul înspre stoparea comunismului prin politici preferentiale, în acelasi timp urmarindu-si mandatul initial.

Sfârsitul Razboiului Rece a confirmat superioritatea economiilor de piata, iar sistemului Bretton Woods i s-a acordat credit pentru cresterile importante ale prosperitatii modiale dupa al doilea Razboi Mondial. Elementele sistemului Bretton Woods – comertul liber, stabilitate monetara si distribuirea eficienta a resurselor au devenit formule standard ale dezvoltarii. Aceste elemente, operative în economia globala din 1944, trebuie supuse testului realitatii, iar promotorii lor din timpul Razboiului Rece – FMI si Banca Mondiala – trebuie sa suporte o ajustare a mandatului lor.

Scena mondiala în 1998 nu seamana prea mult cu aceea din 1994. Gradul de integrare economica, viteza si volumul tranzactiilor, împreuna cu revolutionarea tehnologiilor de comunicatie si informatie, nu mai limiteaza efectele tranzactiilor economice la o singura piata. Este pus în miscare un proces de difuzie imprevizibil, de catre un efect de domino cauzat de orice fel de tranzactie. Un eveniment în Asia, ale carui efecte se multiplica în Europa, poate capata proportii globale odata cu reactia business-ului din Statele Unite. Toate aceste evenimente se pot petrece în mai putin de o zi.

Si regulile comertului international s-au schimbat. Comertul global este regulat de trei ani de catre Organizatia Mondiala a Comertului (WTO), institutie care s-a extins pentru a acoperi nu numai bunuri, ci si servicii si proprietatea intelectuala. Spre deosebire de predecesorul sau – GATT –, WTO poate judeca si pune în aplicare disputele comerciale. Acesta are o componenta largita, iar deciziile sale legale vor contura dinamica comertului pentru mult timp în mileniul urmator. Relatia dintre WTO si FMI/Banca a ramas totusi nedefinita.

Finantele globale, în viziunea FMI, împiedica realizarile comertului international. Altfel spus, liberalizarea cu succes a comertului unei tari expune cursul sau monetar la instabilitate. Cauza este fie ca valoarea monedei sale dicteaza directia fluxului de bunuri si servicii, creând în acest fel un stimulent pentru mentinerea valorii artificiale a monedei sale, fie ca volumul mare de speculatii monetare, posibile acum prin simpla apasare de buton, stabileste preturi care nu reflecta un echilibru optim al pietei. Aceasta apreciere irationala a pietei, precum si graba unor actori imperfect informati de a vinde moneda la orice cost impun costuri sociale uriase în economiile în curs de dezvoltare. Argumentul ca piata va corecta aceasta anomalie poate fi el însusi irational. Criza recenta din Asia de Est demonstreaza ca comertul international are nevoie de o integrare cu finantele si sistemul bancar la nivel global si de coordonarea politicilor regulatorilor globali: WTO, FMI si Banca.

De asemenea, rolul FMI si al Bancii trebuie reconsiderat pentru a cuprinde noua realitate globala: largirea decalajului între natiunile dezvoltate si cele nedezvoltate, volatilitatea finantelor globale si transferurile instantanee de capital. Inca de la început, aceste institutii erau conduse de manageri responsabili în tarile pe care le reprezentau. Interesele managerilor nu coincideau însa întotdeauna cu cele ale membrilor. Acum, aceste interese sunt neclare din cauza unui nou rol al statului-natiune în afacerile mondiale. Fortele de globalizare au erodat puterea statului. Noi actori globali intervin – companiile multinationale si organizatiile nonguvernamentale –, care joaca un rol activ în formarea sistemului mondial. Totusi, dupa o jumatate de secol de la crearea lor, FMI si Banca opereaza dupa acelasi mandat. Desi numarul membrilor lor a crescut de sase ori, actiunile lor reflecta o directie unilaterala a deciziilor si actiunilor dinspre tarile dezvoltate spre cele mai putin dezvoltate.

Chiar daca lumea nu mai este astazi ruina divizata de la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial si nici nu mai este polarizata ideologic între capitalism si comunism, retetele FMI si ale Bancii nu contin suficiente variatii pentru a acomoda dinamica economiei globale sau complexitatea problemelor domestice. In consecinta, noul rol al FMI si Bancii în economia globala ar trebui sa tinteasca o dezvoltare armonioasa prin controlul esecurilor, normale într-un sistem de piata , si sa inventeze prescriptii economice care sa echilibreze investitiile, dezvoltarea si efectele politice. Cum aceste institutii au evoluat în a reflecta schimbari de perceptie asupra dezvoltarii în context uman, ca si emergenta problemelor de interes global, ele si-au adaptat politicile astfel încât operatiile lor sunt intersanjabile. Aceasta nu este însa o modalitate eficienta de administrare si extragere a valorii din finantele internationale. Este timpul ca FMI si Banca sa-si urmeze propria prescriptie: sa opereze eficient, poate chiar ca o singura institutie.

In final, ar trebui sa existe o coordonare si o integrare a procesului de luare a deciziilor între WTO, FMI si Banca. Problemele nu ar trebui sa se limiteze la comert, ci sa cuprinda si drepturile omului, mediul înconjurator, crizele monetare, devieri de la obligatiile asumate prin tratate sau managementul crizelor.

Mandatul istoric

Atât FMI, cât si Banca au constituit un raspuns la prabusirea economiei internationale în anii ‘30, dar nici una dintre ele nu se astepta sa ajunga la rolul global pe care îl detine astazi. FMI si-a început activitatea în 1945. Planul sau a fost conceput la sfirsitul anilor ‘30, in Statele Unite si Marea Britanie, a durat 5 ani si a avut ca scop obtinerea stabilitatii monetare. Dupa cum comenta cineva, FMI functioneaza ca un club: membrii sai se înscriu si cad de acord sa respecte codul de conduita mutual benefic. Crearea FMI a fost grabita de depresia mondiala a anilor ‘30 si de somaj, iar scopurile sale primare erau de a promova cooperarea monetara multilaterala, monede nationale stabile si convertibile , precum si comertul si investitiile internationale. Numarul membrilor sai a crescut de la 30 (in 1944) la 154 (în 1991) , în prezent având 182 membri . Operatiile FMI sunt conduse de un Consiliu Executiv care este si organ de decizie. Dupa refacerea financiara a Europei în anii ‘60, FMI a devenit activ pe pietele monetare internationale numai pentru a se ocupa de colapsul stabilitatii monetare dupa ce în Statele Unite au suspendat convertibilitatea dolarului în 1971.