Fondurile SAPARD

Capitolul I

Fondurile de preaderare - precursori ai instrumentelor financiare

1.1 Rolul asistenţei financiare a Uniunii Europene

Fiecare extindere a Uniunii Europene a avut consecinţe directe asupra acesteia în plan financiar. Sumele alocate pentru atingerea obiectivelor privind creşterea gradului de convergenţă şi a coeziunii economico – financiare la nivelul întregii Uniuni sunt evidenţiate în bugetul Uniunii Europene – instrumentul prin care se finanţează programele şi acţiunile Uniunii Europene pentru îndeplinirea politicilor sale comune.

Politica Uniunii Europene se bazează pe contribuţia la bugetul comunitar, dar şi pe distribuţia de fonduri către statele membre, canalizate în special în următoarele direcţii: agricultura (plăţi directe şi măsuri de piaţă, dezvoltare rurală), instrumente structurale (fonduri structurale şi fondul de coeziune), politici interne, acţiuni externe, administraţie.

Instrumentele de aderare au rolul atât de a oferi suportul necesar pentru realizarea integrării, cât şi de a familiariza viitoarele state membre cu mecanismele specifice de accesare şi de utilizare a instrumentelor structurale. Mai mult, după integrare, programele de asistenţă financiară din perioada de preaderare vor fi înlocuite de instrumentele structurale, acestea reprezentând în fapt mecanismul Uniunii Europene de atingere a coeziunii economice şi sociale în întregul teritoriu european, instrumentele financiare pentru realizarea politicilor sale.

Pentru a adera la Uniunea Europeană, o ţară trebuie să îndeplinească criterii economice şi politice cunoscute drept criteriile de la Copenhaga, care cer următoarele:

• stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului;

• existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi capacitatea de a face faţă concurenţei;

• capacitatea de a îşi asuma obligaţiile de membru (acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare) şi crearea condiţiilor de aderare prin reforma structurilor administrative.

Pentru a accede la integrarea în Uniune Europeană, trebuie îndeplinite diverse criterii de convergenţă economică (rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5% media celor 3 ţări ale căror rate de inflaţie au fost cele mai mici în cursul anului precedent; deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB; datoria publică să nu depăşească 60% din PIB; rata dobânzii pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% media ratelor celor trei ţări în care ratele inflaţiei sunt cele mai scăzute).

Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională (cea mai importantă şi complexă componentă a Politicii de Coeziune Economică şi Socială) se bazează în principal pe solidaritate financiară a tuturor statelor membre, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia financiară proporţională a statelor membre în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare economică, către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere.

Astfel, complexitatea politicii regionale decurge din însuşi faptul că, obiectivul său – “reducerea disparităţilor existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor mai puţin dezvoltate, sau a insulelor, inclusiv şi a regiunilor rurale” – produce efecte asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM-urilor, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană şi rurală prin echilibrarea şanselor şi a condiţiilor sociale între mediul urban şi rural, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, atragerea investitorilor străini etc. Poate fi definită astfel ca un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de către autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diferiţi actori economici, în vederea asigurării unei creşteri economice şi sociale dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului local şi regional.

De fapt, unii specialişti afirmă că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile Structurale, Fondul de solidaritate) contribuind la finanţarea altor politici sectoriale, cum ar fi poltica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.

În plus politica regională este corelată cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de preaderare: PHARE (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de Coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi creat după modelul instrumentului structural FEOGA), la care au acces ţările în curs de dezvoltare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele de organizare ale Uniunii Europene. Politica regională condusă de Uniunea Europeană reprezintă al doilea domeniu după Politica Agricolă Comună sub aspectul cheltuielilor bugetare.

În prezent, asistenţa financiară a Uniunii Europene se acordă prin intermediul unor programe regionale multianuale negociate între, statele membre şi Comisia Europeană, sub forma a 4 fonduri structurale (FEDER, FSE, FEOGA, IFOP), un fond de coeziune şi patru iniţiative şi scheme comunitare specifice ( INTERREG, LEADER, EQUAL, URBAN).