Formarea prețurilor în economie

Formarea preturilor

Ce este pretul?

Definit în termeni generali, pretul este o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu. Cum în viata de toate zilele omul cumpara sau vinde nenumarate bunuri si servicii, pretul este omniprezent.

Din punct de vedere economic, pretul reprezinta expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului si constituie o categorie economica.

Un agent economic este atât client, pentru resursele achizitionate, cât si furnizor, pentru produsele livrate pietei. În calitate de client, îl satisface scaderea pretului de aprovizionare, iar în calitate de furnizor îi este favorabila cresterea preturilor de desfacere. Pornind de aici se poate trage concluzia ca miscarea preturilor determina un anumit comportament al agentilor economici si al indivizilor, si anume: de a folosi mai putin si de a livra mai mult, când preturile cresc si de a folosi mai mult si a livra mai putin, când preturile scad. Astfel preturile devin un instrument de baza în reglarea productiei sociale.

Factori ce influenteaza formarea preturilor

Formarea preturilor, privita în mod izolat, pentru un produs sau altul, pare simpla, cel putin la prima vedere. În practica formarea preturilor trebuie privita si analizata în mod sistemic, deoarece nici un produs nu poate exista independent în economie, ci numai într-un raport de proportionalitate si interdependenta cu alte produse similare sau care se afla în amonte sau în aval pe fluxul tehnologic de productie. În formarea preturilor actioneaza factori de o complexitate deosebita, iar nivelul preturilor rezulta din confruntarea de ansamblu, în cadrul pietei a producatorilor cu consumatorii, în conditii specifice fiecarei perioade.

În prezent, în orice tara cu economie de piata sau angajament în tranzitia spre economie de piata, principiul fundamental care sta la baza sistemului de preturi îl constituie formarea lor libera pe piata, în functie de raportul cerere-oferta. În perioada de tranzitie o anumita importanta o au si principiile stabilitatii si unicitatii preturilor, pentru produsele de importanta deosebita.

Valoarea de întrebuintare consta în proprietatea unui produs de a avea o utilitate, adica de a satisface una sau mai multe necesitati a omului. De marimea ei este interesat mai mult consumatorul sau utilizatorul bunului. Producatorii bunurilor materiale trebuie sa estimeze valoarea de întrebuintare a produselor fabricate pentru ca ea face obiectul concret al cererii pe piata si al pretului de cerere. În functie de marimea ei, de marimea costurilor de productie si de situatia produsului pe piata – raportul cerere-oferta – producatorul îsi formuleaza propunerea de pret în vederea negocierii cu beneficiarii.

Alaturi de utilitatea produselor si de alte caracteristici ale acestora, costurile de productie constituie un element de baza pentru formularea preturilor de oferta. Costurile de productie reprezinta cea mai importanta parte din valoarea si pretul unei marfi. Cealalta parte este constituita din profit, accize, taxa pe valoare adaugata, adaos comercial, comisioane s.a. Cu ocazia elaborarii propunerilor de pret, producatorii iau în considerare în primul rând costurile de productie, pe care urmeaza sa le recupereze din pret, si în al doilea rând o marja de profit. Dar aceste propuneri de pret pot fi confirmate sau infirmate de piata, piata putând fixa preturi chiar sub nivelul costurilor realizate de unii producatori, în functie de raportul cerere-oferta.