Cuprins
- INTRODUCERE 2
- CAPITOLUL I: Conceptul de fraudă şi eroare în auditul financiar-contabil 3
- 1.1. Definiţia Auditului 3
- 1.2. Scopul activităţii de audit 3
- 1.3 Conceptele de fraudă şi eroare. Definiţie. Factori distinctivi 4
- CAPITOLUL II : Responsabilităţi în detectarea fraudelor şi erorilor 7
- 2.1. Responsabilitatea celor însărcinaţi cu guvernanţa şi conducerea 7
- 2.2. Responsabilitatea Auditorului 7
- CAPITOLUL III : Probe şi teste de audit pentru determinarea erorilor şi fraudelor 9
- 3.1. Probe de audit 9
- 3.2. Proceduri de fond 12
- CAPITOLUL IV : Riscuri și apecte în privința fraudelor 18
- 4.1. Factorii de risc de fraudă în raport cu ciclul de depozitare 20
- 4.2. Factorii de risc de fraudã în raport cu ciclul de tranzacționare 20
- 4.3.Factori de risc de fraudã în raport cu ciclul de creditare 21
- CAPITOLUL V : Eroarea şi pragul de semnificaţie 23
- 5.1. Proceduri utilizate în cazul în care circumstanţele indică existenţa unei posibile denaturări 25
- 5.2.Considerarea dacă o denaturare identificată poate constitui un indiciu de fraudă 25
- 5.3.Comunicarea şi declaraţiile conducerii 26
- 5.4.Comunicările către autorităţile de reglementare şi implementare 28
- 5.5. Incapacitatea auditorului de a finaliza angajamentul 28
- 5.6.Comunicarea cu un auditor succesor propus 29
- CAPITOLUL VI : Studiu de caz. Exemple de fraude 30
- 6.1.Conflicte de Interese frauduloase 30
- 6.2.Clepsidra 30
- 6.3.Fraude cu carduri de serviciu 31
- 6.4.Frauda in achizitii/ cumparari/ investitii/ subcontractare 32
- curajul de a-i cere explicatii furnizorului care il tratase atat de bine la Londra. 32
- CONCLUZII 33
- BIBLIOGRAFIE 34
Extras din referat
INTRODUCERE
Preocupările de perfecţionare ale auditul financiar sunt utile, mai ales în România, unde aceste activităţi se consolidează, o dată cu înaintarea procesului de reformă şi integrarea economiei româneşti în structurile Uniunii Europene.
Auditul financiar în România se află la început de drum, iar reglementările legislative din ultimii ani, previzionează tendinţe noi şi creşterea rolului acestuia în secolul ce a început. Acest aspect este motivat şi de numeroasele schimbări de ordin economic, ce au loc în societatea românească, cum ar fi dezvoltarea activităţilor bursiere, creşterea numărului de tranzacţii financiare, fuziunea, şi falimentul societăţilor.
Originea meseriei de auditor este foarte veche cu toate că nu a fost cunoscută sub această denumire, deoarece, în mărturiile timpului, istoria contabilităţii era similară cu istoria economică.
O certitudine a descoperirilor istorice este însăşi faptul că dezvoltarea vieţii sociale şi formarea statelor nu s-au putut realiza fără colectarea de impozite şi taxe, toate acestea determinând necesitatea de a ţine socoteli şi în consecinţă, de a face calcule.
Încă din antichitate, s-a ajuns la ideea că o bună gestionare a patrimoniului se poate realiza doar prin respectarea unor proceduri şi reguli de control financiar, aspecte care au stat la baza descoperirii contabilităţii ca ştiinţă, ele fiind respectate chiar după mii de ani.
Din secolul al XX-lea, încep să se emită legi prin care să fie recunoscută oficial importanţa verificării prin audit şi chiar se impune obligativitatea ei precum şi a publicării bilanţului, pentru ca acesta să redea „o imagine fidelă şi exactă” a patrimoniului. Dezvoltarea auditului şi a controlului intern, alături de dezvoltarea contabilităţii, au fost rezultatul muncii şi concluziilor desprinse de către contabili şi asociaţiile de auditori, ca un rod al experienţelor dobândite de aceştia şi nu ca o consecinţă sau o impunere legislativă.
Iniţial, controlul financiar (intern) a fost conceput de către proprietarii de întreprinderi pentru a limita riscul fraudelor şi pentru a li se face o analiză amănunţită a situaţiei unităţii, apoi s-a dezvoltat ideea prin care controlul este obligatoriu pentru a se evita erorile de ordin contabil.
Profesia de auditor financiar capătă noi valenţe în anul 1933, când Bursa din New York impune companiilor importante să-şi prezinte situaţiile financiare certificate de către un contabil independent şi să anexeze raportul de audit. Raportul de audit devine astfel un element obligatoriu al situaţiilor financiare pentru companiile cotate la Bursă.
Se relevă faptul că auditul financiar a apărut din nevoi obiective, la fel ca şi contabilitatea şi controlul financiar.
Practicile de audit financiar au fost introduse la noi în ţară, în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă, din dorinţa specialiştilor români de a corela şi adapta reglementările româneşti cu standardele contabile prevăzute pe plan internaţional.
Auditul financiar se consolidează o dată cu evoluţia procesului de reformă şi realizarea efectivă a unei economii similare cu a ţărilor din Uniunea Europeană.
În concluzie, România impune implementarea tehnicilor de audit financiar armonizate cu cele internaţionale iar, complexitatea şi perpetua evoluţie a activităţilor economice determină perfecţionarea continuă a standardelor de contabilitate şi audit precum şi a cunoştinţelor profesioniştilor în domeniu.
CAPITOLUL I: Conceptul de fraudă şi eroare în auditul financiar-contabil
1.1. Definiţia Auditului
Etimologic, termenul audit îşi are izvorul în limba latină, provenind de la verbul „audire”, care înseamnă „a asculta”, mai târziu îşi găseşte originea în limba engleză în verbul to audit, cu sensul de „a examina, a verifica”. Practic, auditul reprezintă un raţionament profesional, ce se poate aplica în orice domeniu de activitate (vezi auditul mediului, auditul managementului, auditul calităţii etc.).
În altă ordine de idei, auditul financiar precizează coordonatele în care îşi desfăşoară activitatea auditorii financiari, pe când profesia de auditor financiar reprezintă „cadrul care asigură desfăşurarea procesului de audit financiar”
După cum o incursiune în istoria contabilităţii relevă utilitatea teoretică şi practică a acestei discipline de studiu, în aceeaşi masură este de aşteptat că studiul evoluţiei disciplinelor conexe contabilităţii - aşa cum este auditul - să conducă la aceleaşi rezultate. Tehnicile şi instrumentele contabile s-au dezvoltat ca răspuns la necesităţile practice pe care contextul socio-economic le-a ridicat într-un moment sau altul de timp. În aceeaşi masură, disciplinele conexe sau ramurile contabilităţii, care s-au creat în timp, au urmat ritmul de evoluţie impus de contabilitate. Plecând de la aceasta premisă, auditul financiar, care utilizează cu predilecţie informaţiile produse de contabilitate, a urmat aceeaşi linie de dezvoltare impusă de necesităţi practice.
Auditul a fost definit în literatura de specialitate străină şi naţională la unison asupra opiniei motivate de îndeplinire a imaginii fidele asupra conturilor anuale.
Prin audit se înţelege examinarea profesională efectuată de o persoană autorizată, independentă, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele a situaţiilor financiare anuale.
1.2. Scopul activităţii de audit
Se ştie că o entitate patrimonială, care-şi realizează evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate, are o activitate credibilă şi corectă. Faptul că se efectuează verificarea activităţii de către un bun profesionist, cu calităţi profesionale şi morale deosebite, duce la obţinerea uneia dintre calităţile importante ale informaţiei contabile şi anume, credibilitatea ei.
În concluzie, importanţa auditului financiar constă în sporirea credibilităţii informaţiei din situaţiile financiare, necesară pentru deciziile viitoare ale utilizatorilor acestora; iar faptul că informaţia a fost obţinută şi prezentată în conformitate cu standardele şi principiile contabile general acceptate îi conferă un plus de credibilitate.
Astfel, am relatat faptul că auditul financiar armonizat cu Standardele Internaţionale de Contabilitate oferă un plus de credibilitate informaţiilor din situaţiile financiare.
Scopul activităţii auditorilor este acela de a restabili o încredere rezonabilă între producători şi utilizatori ai informaţiei contabile. Astfel, auditorii contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari ai informaţiei contabile, atunci când aceştia iau decizii economice.
Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 1 arată că „informaţia financiară are ca obiectiv furnizarea unei informaţii utile în luarea deciziilor economice şi financiare“. Obiectivul de utilitate al informaţiei este preluat în toate cadrele conceptuale de contabilitate. Deci între producători şi beneficiari ai informaţiei contabile se interpune auditorul, în calitatea sa de expert contabil. Expertul contabil este un profesionist de înaltă clasă cu o pregătire teoretică superioară, cu calităţi morale şi etică profesională, o experienţă practică îndelungată, recunoscut în domeniul respectiv ca persoană de mare competenţă şi autoritate.
Situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii utile pentru adoptarea deciziilor economice, pentru a hotărî momentul de cumpărare sau vânzare a unei investiţii de capital, a evalua deficienţele în răspunderea managerială, a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi, pentru a evalua garanţiile pentru credite acordate întreprinderii, a determina politicile de impozitare, pentru calculul profitului şi distribuirea dividendelor, a elabora date statistice despre venitul naţional.
Timp de secole întregi, obiectivul primar al auditului a constat în descoperirea fraudelor şi erorilor. În ultimul secol de practică, obiectivul auditului s-a mutat treptat de la detectarea fraudelor şi erorilor către stabilirea măsurii în care situaţiile financiare respectă obiectivul de imagine fidelă.
Bibliografie
1. S. Domnișoru, Audit statutar și comunicare financiară-Vol I, Ed. Economică, 2011
2. I.B. Robu, Riscul de fraudă în auditul financiar, Ed. Economică, 2014
3. V. Munteanu, M. Zuca, A. Țintă, Virgil Ștefan, Audit financiar-contabil Concepte, metodologie, reglementări, studii de caz, Ed. Pro Universitaria, 2012
4. C.L. Dobroteanu, L. Dobroteanu, Audit intern, Ed. Infomega, 2007
5. V.Munteanu, M. Zuca, Ş.Zuca, Auditul intern la întreprinderi şi instituţii publice, Ed. Wolterskluwer, 2010
6. P. Brezeanu, D. Poantă, I. Brașoveanu, Audit financiar repere metodologice,etice și istorice, Ed. Cavallioti, 2008
7. T. Dănescu, Proceduri și tehnici de audit financiar, Ed. Irecson, 2007
8. V. Tătaru, Auditul financiar, Ed. Cavallioti, 2007
9. D. Țogoe, Fraudă, control și audit intern, Ed. David Press Print, 2010
10. http://www.cafr.ro/uploads/AF%2010%202013-8944.pdf
11. http://documents.tips/documents/frauda-si-eroarea-in-audit.html
12. http://www.economieafaceri.ro/fraudaetica-si-controalele-interne/
13. http://www.wall-street.ro/slideshow/Finante-Banci/142674/fraude-in-firmele-romanesti.html?full
Preview document
Conținut arhivă zip
- Frauda in auditul intern.docx