Funcțiile Finanțelor Publice

Argument

Finanţele publice sunt necesare, în mod subiectiv şi obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor şi funcţiilor statului, care nu ar putea fi înfăptuite fără pârghiile financiare. Mijloacele prin care finanţele publice, ca relaţii financiare îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora:

- funcţia de repartiţie;

- funcţia de control.

Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul repartiţiei produsului social (produsului intern brut) şi cuprinde două faze:

- constituirea fondurilor (resurselor) bănesti;

- redistribuirea (utilizarea) acestora.

În prima fază are loc formarea fondurilor publice de resurse băneşti, acţiune la care participă societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau nerezidente.

Fondurile publice de resurse se constituie în mai multe forme concrete cum sunt:

- impozite;

- taxe;

- contribuţii petru asigurări sociale;

- amenzi;

- majorări şi penalizări de întârziere;

- vărsăminte din profitul regiilor autonome;

- vărsăminte din veniturile instituţiilor publice;

- redevenţe şi chirii din concesiune şi închirieri de terenuri şi alte bunuri proprietate de stat;

- venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat şi a bunurilor fără stăpân;

- rambursări ale împrumuturilor de stat acordate;

- dobânzi aferente şi ajutoare primate;

- Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile economice şi din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. În proporţie covârşitoare, resursele băneşti ale finanţelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.

A doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor publice pe beneficiari – persoane juridice şi fizice. Distribuirea este dată în competenţa autorităţilor publice şi se face în raport cu resursele financiare disponibile şi cererea de resurse financiare.

Distribuirea fondurilor publice înseamnă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii: învăţământ, sănătate, cultură, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărire comunală şi locuinţe, apărare naţională, ordine publică, administraţie publică, acţiuni economice, datorie publică.

În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc în două modalităţi:

În cadrul aceluiaşi tip de proprietate, când are loc un transfer de resurse băneşti între stat şi unităţile sale în ambele sensuri

cu schimbarea titlului de proprietate când transferul are loc între stat pe de o parte şi agenţii economici cu capital privat sau mixt şi populaţie pe de alta parte, şi invers.

Redistribuirea se poate realizea şi pe plan extern, prin contractarea de împrumuturi externe, acordarea de împrumuturi externe, achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor către organisme internaţionale de către stat sau alte instituţii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat, etc.

Funcţia de control a finanţelor publice se justifică deoarece fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control este mai larga decât cea a funcţiei de repartiţie, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice, şi modul de utilizare a resurselor.

Funcţia de control a finanţelor publice nu se limitează la modul de constiturire a fondurilor publice şi la repartizarea acestora pe beneficiari, ci urmăreşte şi legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care instituţiile publice şi agenţii economici cu capital de stat utilizează în concret resursele băneşti de care dispun.

În consecinţă, controlul se efectuează nu numai activităţilor specifice funcţiei de repartiţie, ci el se exercită şi asupra producţiei realizate în sectorul de stat, a schimbului şi consumului ce are loc în acest sector.

În România controlul financiar se exercită de puterea legislativă şi cea judecătorească, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, bănci şi alte instituţii financiare; organe specializate ale ministerelor, unităţilor administrativ-teritoriale şi unităţilor economice, etc.

1.1.Funcţia de repartiţie

Această funcţie cuprinde două faze distincte, legate între ele, respective mobilizarea sau constituirea fondurilor şi dirijarea unei parţi din produsul naţional brut deja distribuit.

1.2.Constituirea fondurilor

La mobilizarea sau constituirea fondurilor băneşti la dispoziţia statului, participă: regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt; organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ; instituţiile publice şi unităţile din subordinea lor; persoanele fizice (populaţia în general); persoane juridice şi fizice rezidente în străinătate. Participarea acestora la constituirea fondurilor publice de resurse financiare are forme diferite, respectiv: impozite; taxe; contribuţii pentru asigurările sociale; amenzi; penalităţi; vărsăminte din veniturile instituţiilor publice; vărsăminte din profitul regiilor publice; redevenţe (sumă datorată în mod periodic şi reprezentând o obligaţie ce emană din acte juridice – există redevenţe financiare, de licenţă, s.a.); chirii din concesiuni şi închirieri de terenuri şi alte bunuri ale statului; venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat sau fără proprietar; împrumuturi de stat primite de la persoane juridice şi fizice; rambursări ale împrumuturilor de stat acordate; dobânzi; donaţii; ajutoare; alte venituri.

Resursele provin din toate ramurile economiei naţionale şi din toate sectoarele sociale (public, privat, cooperatist, mixt, populaţie), în raport cu capacităţile lor financiare. Izvorul lor îl constituie în principal produsul intern brut şi în mai mică măsură transferurile din străinătate.