Gândirea economică medievală - Sfântul Toma D'Aquino

1. Aparitia si caracterul doctrinei

Evul mediu cuprinde o perioadă de timp de circa un mileniu,de la căderea Imperiului Roman de Vest (476 d.Hr.) până la revoluţiile burgheze din secolele XVI-XVII.La începutul acestei perioade societatea europeană este scufundată în mlaştina unei profunde crize politice,economice şi culturale,criză amplificată de migraţia popoarelor extraeuropene,însoţită de importante distrugeri materiale. Şi abia pe la începutul celui de-al doilea mileniu, o dată cu creşterea prestigiului bisericii creştine, apar anumite centre de cultură, mănăstiri şi universităţi, în care începe a bate pulsul unei noi vieţi.

Dacă din punct de vedere spiritual epoca evului mediu este considerată ca fiind vârsta de aur a omenirii ca urmare a răspândirii credinţei religioase,îndeosebi a creştinismului,din punctul de vedere al ştiinţelor, în evul mediu timpuriu, o dată cu naşterea societăţii religioase, a avut loc realmente o mare depreciere a valorilor umaniste şi a muncii, a vieţii monastice şi a devoţiunii religioase întruchipate în reprezentanţii bisericii. Gândirea creştină a dominat toate celelalte ştiinţe până în secolul al XVI-lea.

Astfel, răspândirea creştinismului modifică radical concepţiile asupra economiei, înainte ca acestea să joace un rol mai concret în societate.

La începuturi gândirea economică a fost un reflex sau o componentă a gândirii religioase, conţinută în texte cu valoare sacramentala , ea desprinzându-se din acest cadru al gândirii moral-religioase şi filozofic-politice abia în epoca modernă.

Primele texte în care îşi fac apariţia idei economice sunt Upanişadele, Artaastra, , Darmasastra (India), Legile lui Manu, Învăţăturile lui Ipuver sau Codul lui Hamurabi (Egipt şi Babilon), texte care, pe lângă regulile de baza ale conduitei moralei revelau şi o mulţime de învăţături cu caracter economic , şi nu întâmplător s-a afirmat că istoria doctrinelor economice a început cu decalogul lui Moise menţionat în Vechiul Testament.

In perioada feudală ideile economice erau răspândite în cărţi cu caracter religios, filozofic, sau în scrierile părinţilor bisericii creştine. Gândirea economică era subordonată teologiei, supusă unor norme juridice şi psihologice de origine religioasă ( ). Biserica creştină urmărea, în principal, o evoluţie de ordin moral, dar răzbat şi idei de natură economică cum ar fi condamnarea comerţului mare şi cămătăriei (dobânzii), a luxului şi profitului exagerat , câştigul trebuind să rezulte din muncă şi nu din manevrarea banilor.

Evul mediu este o perioadă în care gândirea economică a progresat foarte puţin, dar se face remarcată prin apariţia scolasticilor (profesori din universităţile timpului) şi canoniştilor (cei mai instruiţi reprezentanţi ai bisericii creştine).

Iniţial, canoniştii şi scolasticii repun în circulaţie un şir de idei ale marilor filozofi din antichitate, în special ale lui Aristotel, idei care sunt expuse prin prisma învăţăturii biblice. Abia ceva mai târziu, aceste concepţii răzleţe, „inspirate” din cele doua izvoare principale, Biblia şi opera lui Aristotel, se constituie într-o doctrină independentă, chemată să apere în principal interesele materiale ale păturilor celor mai sărace, dar nu numai ale lor.

Figura cea mai proeminentă a gândirii scolastice (secolul al XIII-lea) este Toma d’Aquino , gânditorul care a dat catolicismului doctrina devenită oficială. El încearcă punerea în acord a dogmei cu experienţele unei raţiuni naturale,într-o doctrină ecleziastică despre proprietate şi despre modul în care aceasta trebuie folosită.