Geneza liberalismului economic

Rezumat introductiv

Liberalismul este o doctrină politică şi economică care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii mai presus de individ.

Perioada clasică a economiei se întinde între secolele XVII-XVIII şi a fost în cea mai mare parte britanică, prin orientarea şi teoreticienii săi. Este vorba de aproape un secol de gândire economică fertilă şi profundă, originală şi înnoitoare. Este perioada avântului capitalist deschis spre toate orizonturile, al primei revoluţii industriale, însoţite de o puternică creştere demografică, epoca urbanizării şi organizării întregii vieţi economico-sociale pe noi principii şi pe noi temeiuri, a apariţiei unor noi trebuinţe şi a concurenţei acerbe.

Liberalismul susţine construirea unei societăţi caracterizate prin libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb, neintervenţia statului în economie. Proprietatea este considerată ca inseparabilă naturii umane şi bază a sistemului instituţional, alături de piaţa care îi oferă terenul de manifestare. Statul are rolul de asigura şi apăra cadrul legal necesar desfăşurării libere a iniţiativei individuale şi liberei concurenţe. Scopul urmărit de ştiinţa economică – în viziunea clasică – este unul utilitarist, pragmatic.

Clasicii consideră că maximizarea profitului şi urmărirea interesului personal sunt motivaţii destul de puternice pentru a imprima societăţii o mişcare care să devină o tendinţă perpetuă către starea cea mai bună posibilă. Statul nu trebuie să intervină în economie, susţineau ei, căci mâna invizibilă este capabilă să regleze orice disfuncţionalităţi ar apărea în viaţa economică. Încrederea în mecanismele autoreglatoare ale pieţei este una din trăsăturile principale ale liberalismului economic ce îşi are originea în lozinca fiziocrată „laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme”.

1. Geneza liberalismului economic

Perioada cuprinsă între sec. XVII-XVIII a fost marcată de schimbări importante în planul gândirii economice. Acum începe sa aibă aibă loc fenomenul creşterii economice, mai întâi in Anglia şi Olanda, apoi în celelalte ţări europene. Revoluţia industrială din Anglia secolului al XVIII-lea va reprezenta ocazia şi suportul unor reflexii fundamentale pentru constituirea ştiinţei economice ca disciplină autonomă. Încă înaintea acestei perioade se înfiinţaseră o serie de manufacturi care acum prosperă, dezvoltând, la rândul lor, economia de piaţă. Maşinismul ia amploare şi se substituie muncii manuale. Descoperirile de ordin tehnic – suveica zburătoare, maşina cu aburi – vor dota industria engleză cu un potenţial de producţie uriaş faţă de cel existent până atunci.

Ştiinţele exacte, ştiinţele naturii cunosc o mare dezvoltare: matematica, fizica, mecanica şi filosofia progresează.

În domeniu ştiinţei economice se fac paşi importanţi în vederea surprinderii şi analizei fenomenelor şi proceselor din realitatea de zi cu zi. În acest sens, Francisc Bacon (1561-1626), filosof şi om de stat englez, afirma: „Pentru a cunoaşte natura, trebuie să pornim de la legile ei şi nu să îi impunem legile noastre, trebuie să sesizăm şi să examinăm interdependenţele dintre diferite fenomene şi procese, fapte ce trebuie observate, sesizate legăturile lor interne, realizate generalizări”.

Analizele de istorie a gândirii economice pun în evidenţă legăturile ce există între curentul clasic şi contribuţiile teoretice mai vechi începând cu distincţia dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb, oferită de filosofii greci.

Idei ale doctrinei liberale clasice despre ordinea naturală a lucrurilor găsim mai întâi la fiziocraţi, în „Încercări de aritmetică economică” (1680) a lui William Petty şi în „Discursuri asupra comerţului exterior, monedei şi dobânzii” (1782) aparţinând lui David Hume. Filosofi precum Spinoza, Locke, Montesquieu, Kant şi Hume au vorbit despre primatul interesului individual asupra celui social, despre raţionalitatea comportamentului individului şi susţineau proprietatea privată ca fiind inseparabilă de personalitatea umană. De asemenea, se vorbea deja despre „ordinea natural㔺i despre „laissez faire”. „Economiştii clasici, în mare parte şi filosofi, n-au făcut decât să transpună aceste valori din domeniul socialului şi politicului în cel economic. Transpunerea şi adaptarea a presupus însă şi un efort de creaţie”. Clasicii au luat libertatea ca şi concept de bază şi au construit în jurul ei o întreagă doctrină.