Gestiunea creditelor pe termen mediu și lung în contabilitatea bancară

Activitatea de creditare desfăşurată de băncile comerciale din ţara noastră respectă prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancară, ale normelor şi regulamentelor proprii, a normelor, instrucţiunilor şi regulamentelor emise de Banca Naţională a României în calitatea sa de bancă centrală cu atribuţii de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi.

Creditul reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

O definiţie tehnică extensivă a creditul bancar a fost dată de Fondul de Garantare a Depozitelor din Canada (CDIC – Canada Deposit Insurance Corporaton) şi anume: "prevederea ori angajamentul de a furniza fonduri sau substitute ale fondurilor (atât înregistrate contabil cât şi extracontabil) pe baza unor garanţii, către un debitor care se obligă să ramburseze, la cererea împrumutătorului sau la date fixe sau determinabile în timp (pe baza unui scadenţar), suma luată cu împrumut precum şi dobânzile şi/sau comisioanele aferente respectivei sume."

Principiul intermedierii – potrivit căruia, creditarea este concepută de către cei doi subiecţi implicaţi – bancă şi client – ca o afacere între parteneri. Banca, prin acordarea de credite clienţilor săi, riscă banii deponenţilor săi dar şi propriile capitaluri, de unde rezultă imensa responsabilitate pe care şi-o asumă managementul unei bănci, prudenţa deosebită pe care trebuie să o promoveze în procesul creditării.

Principiul profitabilităţii pe care trebuie sa o înregistreze banca prin derularea operaţiilor sale, astfel încât să îşi acopere costurile, inclusiv riscul rezultat din creditare şi să-şi compenseze acţionarii pentru investiţia de capital făcută.

Principiul echilibrului financiar care are în vedere respectarea egalităţii dintre maturitatea plasamentelor în active bancare şi cea a pasivelor bancare, potrivit căruia durata de existenţă a plasamentelor trebuie să fie în concordanţă cu durata de exigibilitate a sursei de finanţare.

Principiul prudenţei bancare potrivit căruia asumarea unor angajamente se face în strânsă corelaţie cu: încadrarea în strategia generală a băncii, respectarea normelor proprii de creditare şi a reglementărilor în materie de creditare ale BNR, gestionarea cât mai eficientă a resurselor, evaluarea şi stabilirea expunerii la risc.

Durata de creditare stabileşte prin contract. Ea începe de la data punerii la dispoziţie a creditului în contul împrumutatului şi până la data stabilită prin contract pentru rambursarea ultimei rate din credit.

Perioada de creditare cuprinde:

perioada de timp în care creditul se angajează, respectiv de la o dată, stabilită prin contract, de punere a creditului la dispoziţia împrumutatului şi până la angajarea integrală a creditului;

perioada de utilizare, cuprinde intervalul de timp dintre angajarea integrală a creditului şi data primei rate scadente;

perioada de graţie, reprezintă intervalul de timp în care beneficiarul de credite nu este obligat să restituie băncii sume din împrumuturile primite, împrumutatul achitând doar dobânzile datorate şi comisioanele şi taxele aferente;

perioada de rambursare, este reprezentată de intervalul de timp în care sumele împrumutate clienţilor trebuie restituite integral băncii. Perioadele de rambursare şi de graţie se negociază cu fiecare solicitant de credite;

perioada de întârziere, cuprinde intervalul de timp de la scadenţa creditului până la recuperarea efectivă a acestuia, inclusiv prin executarea silită sau lichidarea judiciară a debitorului.