Gestiunea fiscală a întreprinderii

1.Definitia si obiectivele gestiunii fiscale

Complexitatea raporturilor dintre întreprindere si partenerii sai, pe de o parte, si necesitatea îmbunatatirii performantelor proprii, pe de alta parte, pot conduce la abordarea distincta a diferitelor aspecte ale gestiunii întreprinderii si la desprinderea unor componente mai putin traditionale ale acestei gestiuni. Existenta si functionarea unitatii patrimoniale se desfasoara într-un mediu în care statul, prin institutiile sale fiscale, îsi face simtita prezenta în mod pregnant, având pretentii mari si obligând întreprinderea la un slalom neîncetat si din ce în ce mai complicat printre legi, hotarâri, regulamente, ordine, circulare emise, publicate, abrogate integral sau partial, republicate, adaugite, revizuite, redefinite, suspendate etc. Apar astfel numeroase situatii în care deciziile de afaceri sunt puternic influentate de consecintele fiscale. În aceste conditii, la unitatile de o anumita talie, gestionarea laturilor fiscale ale activitatilor curente sau mai putin curente face necesara, uneori, delimitarea gestiunii fiscale ca o componenta distincta a gestiunii întreprinderii.”Se recunoaste necesitatea unei getiuni financiare bune, a unei gestiuni comerciale bune, a unei gestiuni sociale bune; ele conditioneaza dezvoltarea, uneori chiar supravietuirea întreprinderii. Dimpotriva, ne îndoim adeseori de faptul ca ar putea exista o buna gestiune fiscala; unii o resping – în numele fatalismului fiscal, altii o confunda cu evaziune fiscala; cei mai avizati însa o practica: ei nu sunt nici fatalisti, nici evazionisti, ci pur si simplu buni administratori.” Reglementarile de natura fiscala, financiara, comerciala ofera adeseori posibilitatea utilizarii mai multor metode pentru tratarea aceleiasi probleme. Consecintele acestor variante sunt diferite si, în analiza impactului lor asupra situatiei întreprinderii, nu se pot face abstractie de instrumentele gestiunii fiscale.

Fiscalitatea îmbraca un dublu aspect pentru agentul economic. Pe de o parte, ea se concretizeaza în prelevari obligatorii catre stat, cu influenta asupra trezoreriei întreprinderii. Acest aspect da continut notiunii de sarcina fiscala. Pe de alta parte, întreprinderea poate folosi si în interesul ei principiile si metodele fiscale. Astfel, în activitatile de exploatare financiara sau de investitii ale întreprinderii se pot folosi metode si tehnici ale caror incidente fiscale ofera, în mod mai mult sau mai putin evident, avantaje concretizate, de cele mai multe ori, într-o situatie de trezorerie mai favorabila.” A administra impozitele înseamna, în primul rând, acceptarea faptului ca aceste impozite, chiar daca sunt o obligatie inconturnabila a întreprinderii, pot fi utilizate în interesul ei, prin transformarea lor într-o variabila activa de strategie.”

Gestiunea fiscala nu are în vedere numai cadrul national, ci se extinde si la relatiile întreprinderii cu alte tari. Se iau în considerare posibilitatile de optimizare a fluxurilor de trezorerie în conditiile unor montaje financiare, comerciale si fiscale internationale. Relatiile tot mai extinse ale unei tari cu altele impun cunoasterea si folosirea de mecanisme fiscale diferite. De asemenea, interesul usor de înteles al fiecarui întreprizator de a ceda autoritatilor statale cât mai putin din veniturile realizate incita la localizarea optima a profiturilor, pe baza unei adevarate stradegii fiscale internationale.

Trebuie precizat si faptul ca a gestiona impozitele si taxele, în sensul optimizarii nivelului lor, nu înseamna încalcarea legii. Printr-o gestiune fiscala corecta si argumentata se pot evita neplacerile evaziunii fiscale sau ale fraudei fiscale. În urma verificarii de catre administratia fiscala a corectitudinii cu care întreprinderea întelege sa-si onoreze obligatiile fata de stat, se pot evidentia uneori , si actiuni al caror caracter poate fi considerat anormal.În literatura de specialitate se defineste, în acest sens, “actul anormal de gestiune” ca fiind o decizie contrara intereselor întreprinderii, adica nu comporta nici o contrapartida pentru aceasta. Astfel, o actiune este considerata normala daca se concretizeaza într-o contrapartida pentru întreprindere. Aprecierea normalitatii unui act de gestiune poate fi însa destul de subiectiva si se face mai degraba la nivel economic decât la nivel juridic. Aparenta juridica a unei actiuni poate fi ireprosabila, în timp ce continutul ei economic o poate recomanda ca fiind anormala. Chiar daca, în principiu, administratia fiscala nu are motive sa judece gestiunea interna a întreprinderii sau calitatea rezultatelor acesteia, unele situatii ar putea fi considerate ca anormale: