Gestiunea portofiului de contracte futures pe piața de capital românesc

I. INTRODUCERE

Portofoliul este o combinaţie de active financiare, deţinută de un investitor individual sau instituţional cu scopul reducerii riscului prin diversificare1. În sens restrâns, noţiunea de portofoliu se utilizează numai pentru combinaţiile de valori mobiliare (titluri financiare în terminologia anglo-saxonă) sau active de capital.

Derivatele , sub multiplele lor forme au devenit o parte vitala a pieţelor moderne de valori mobiliare Contractele futures , ca cea mai importantă formă de instrumente derivate , reprezintă acorduri între două părţi pentru a realiza o tranzacţie la un preţ convenit la o dată viitoare specificată.

La expirarea datei contractului futures , preţul contractului este acelaşi cu preţul activului fundamental de livrat.

Termenii şi condiţiile contractelor la termen financiare sunt determinate de bursă în funcţie de aprobarea regulamentară Specificaţiile pentru contract se referă la : unitatea de cotaţie , mărime , fluctuaţia preţului minim , nivelul şi orele de tranzacţionare. Contractul specifică de asemenea limitele zilnice de preţ şi termenii de livrare precum şi procedurile de livrare

Apărute cu peste o sută de ani în urmă, contractele futures au cunoscut o expansiune culminantă în lumea financiară a sfârşitului de secol XX, volumul de tranzacţionare al acestora depăşind în prezent pe plan mondial orice alte produse bursiere. Explicaţia acestei stări de fapt este în esenţă foarte simplă: prin natura lor, aceste contracte futures, oferă celui care le tranzacţionează posibilitatea unor câştiguri substanţiale prin imobilizarea unei sume de bani relativ reduse. Desigur, riscul asumat într-o asemenea tranzacţie există şi nu poate fi ignorat. Cu cât este el mai mare, cu atât sporesc şansele de câştig, pe de o parte, dar şi cele de pierdere, pe de altă parte. Însă marea diversitate a acestor produse derivate (se numesc astfel pentru că au întotdeauna la bază un activ suport – acţiuni, devize, rate ale dobânzii) şi mai ales flexibilitatea lor permit investitorilor nu doar reducerea substanţială a riscului pe care îl presupune tranzacţionarea unui astfel de produs, ci în unele cazuri, chiar evitarea lui, desigur în cadrul unei strategii bine pus la punct teoretic şi corect aplicate în practică.

Contractele futures au apărut pentru a soluţiona dezavantajele şi problemele ridicate de primele contracte la termen (forward). Bazele acestor contracte au fost puse in 1863 de către CBOT (Chicago Board Of Trade), prin introducerea acordurilor pentru cereale, care standardizau urmatoarele:

- calitatea cerealelor

- cantitatea de cereale pentru contract

- data şi localizarea pentru livrarea de cereale.

Singura condiţie rămasă nestandardizată pentru contract a fost preţul. Acesta era deschis pentru negociere ambelor părţi, însă a fost adus în ringul bursei utilizându-se strigarea deschisă. Aceasta înseamnă că preţurile convenite au devenit accesibile tuturor operatorilor (traders) din ring: preţurile au devenit transparente.

De-a lungul următoarei perioade, de peste un secol, tot mai multe burse au procedat la tranzacţionarea de contracte futures pentru o largă varietate de mărfuri. Pe la începutul anilor ‘70, pieţele mondiale pentru mărfuri şi instrumente financiare au devenit subiectul unor schimbări dramatice, pe plan politic, economic şi al reglementărilor, ce au condus la introducerea unor rate flotante de schimb şi la introducerea, pe scară largă, a unor sisteme îmbunăţite de comunicaţii şi computere. Toţi aceşti factori conjugaţi au generat pieţe volatile, în care atât producătorii / utilizatorii, cât şi emitenţii / cumpărătorii de instrumente financiare au resimţit o nevoie crescândă de a-şi proteja activele de riscul fluctuaţiilor de preţ.

Atât nevoia de protecţie contra riscului de fluctuaţie a preţurilor, cât şi oportunităţile de a specula s-au accentuat şi au contribuit la apariţia pieţelor pentru contracte derivate, cum ar fi contractele futures.

Pieţele futures cu instrumente financiar – valutare s-au format prin extinderea principiilor care guvernează activitatea pieţelor futures pentru mărfuri asupra activelor monetare (în speţă valute) sau diferitelor titluri financiare (bonuri de tezaur, obligaţiuni, depozite în eurodolari).