Gestiunea riscurilor bancare. căi de acțiune în România

Cap. I Gestiunea risurilor bancare

1.1. Cadru general

Conţinutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanţa gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură producerea evenimentului de risc şi de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecinţe nefavorabile. Esenţa riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilităţii apariţiei unei situaţii nefavorabile, condiţionează necesitatea elaborării metodelor şi mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoaşterea pericolului potenţial şi a nivelului de impact al riscului permite a le gestiona în mod mai eficient.

Riscurile au făcut dintotdeauna obiectul studiilor societăţilor bancare. Activitatea bancară privită ca o activitate organizată în scopul obţinerii de profit nu se poate delimita de existenţa unor factori de risc. Noutatea în gestiunea riscurilor vizează intensificarea activităţii de prevenire a pierderilor şi încercările de a face din risc, ca mărime abstractă, intangibilă, un element ce poate fi cuantificat. Se trece astfel de la decizia luată din inspiraţie la decizia luată pe informaţie.

Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesară în primul rând definirea individuală a acestora. Odată definite, ele pot fi măsurate, urmărite şi controlate.

Pe ansamblu, cele mai multe riscuri sunt financiare, ele fiind rezultatul variaţiilor unor parametrii de piaţă. Aici putem include şi riscul de credit, prin consecinţele sale puternic financiare, chiar dacă el poate fi considerat un risc comercial, apărut ca rezultat al unor alegeri în segmentele clientelei. Există, de asemenea şi o categorie de riscuri operaţionale sau tehnice care apar în urma unor disfuncţionalităţilor existente în interiorul băncii.

Se pot individualiza următoarele riscuri:

1) riscul de credit – numit şi risc de contrapartidă sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confruntă banca. El constă în probabilitatea de a pierde din nerespectarea de către clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate să fie totală sau parţială. Acest risc creşte odată cu numărul de clienţi, cu volumul creditului acordat şi cu nivelul ratei dobânzii. În gestiunea acestui risc, băncile urmăresc întocmirea şi analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului şi caută să-şi diversifice portofoliul de credite.

2) riscul de lichiditate – reprezintă riscul de a nu putea onora cererile de plată şi de retragere ale clienţilor. Problema lichidităţii se poate pune pe mai multe niveluri. În varianta cea mai acceptabilă, lichiditatea este legată de imposibilitatea de a face rost de resurse la un cost normal. În varianta extremă, ea poate duce chiar la falimentul băncii. Gestiunea acestui risc se bazează pe crearea de rezerve uşor lichidabile, la care banca să poata apela în caz de nevoie şi pe o corectă previzionare a nevoilor de finanţare în ceea ce priveşte amploarea şi regularitatea acestora.

3) riscul de dobândă – reprezintă riscul de depreciere a rezultatelor băncii în urma variaţiei ratelor dobânzii. Acesta este un risc important în activitatea bancară, deoarece veniturile şi cheltuielile sunt în cea mai mare parte rezultatul unor dobânzi încasate sau plătite de către bancă. Pentru a se proteja de astfel de posibile pierderi, băncile utilizează rate de dobândă variabile şi urmăresc o echilibrare a activului bilanţier cu pasivul, din punct de vedere al ratei dobânzii. Astfel, în cazul unei modificări de rată a dobânzii de piaţă, clauzele contractuale să-i permită băncii modificarea dobânzilor, iar eventualele pierderi să se compenseze cu caştiguri.

4) riscul valutar – acesta este asemănător cu riscul de dobândă, însă pierderile băncii sunt determinate de variaţia ratei de schimb. El se poate întâlnii în mare măsura şi la societăţile nebancare cu activitate internaţionala. În cazul băncii riscul valutar este cu atât mai mare cu cât bilanţul său cuprinde mai multe valori exprimate în monede străine. Mai mult chiar, riscul se poate extinde şi în afara bilanţului prin angajamentele extrabilanţiere acceptate sau acordate de bancă. Gestiunea sa urmăreşte menţinerea unui echilibru între active şi pasive, respectiv între angajamente primite şi acordate de bancă, astfel încât pierderile datorate modificării cursului de schimb să se compenseze cu caştiguri din partea cealaltă a bilanţului. Este bine ca acest echilibru să se realizeze pentru fiecare deviză în parte.

5) riscul de piaţa – este rezultatul activităţii băncii pe pieţele de capital şi presupune eventuale pierderi înregistrate în urma evoluţiei nefavorabile a angajamentelor asupra diferitelor active nelichidate. El creşte odată cu instabilitatea parametrilor de piaţă (rata dobânzii, indici bursieri, curs valutar), instabilitate ce se exprimă prin noţiunea de volatilitate a pieţei. Pentru a controla acest risc, banca trebuie să aleagă o structură adecvată a portofoliului de active, care să permită menţinerea valorii acestui portofoliu cât mai constantă.