Globalizarea

1. Ce este globalizarea?

Intensificarea globalizării reprezinta trăsătura de baza economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii.

Globalizarea a devenit în ultimii ani un subiect foarte controversat, fiind un fenomen real, ce are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte şi propulsor.

Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată. Oamenii de ştiinţă şi opinia publică nu au căzut încă de acord asupra unei singure definiţii.

- Elmar Altvater spune ca globalizarea reprezinta “ procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi .“

- Anthony Giddens considera globalizarea “intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa “

- Schumann/Martin vede globalizarea drept ” descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului “

In viziunea Bancii Mondiale “globalizarea se referă la faptul că în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activităţii economice la nivel mondial se derulează între persoane şi firme din ţări diferite”

În contextul globalizării afacerilor are loc formarea şi dezvoltarea cu precădere a firmelor multinaţionale. Formarea firmelor multinaţionale se produce prin transformarea firmelor naţionale în firme multinaţionale, printr-un proces de multinaţionalizare a firmelor. Este cunoscut faptul că, întreprinderile multinaţionale integrează diviziunea internaţională a muncii în propriul plan de producţie şi de distribuţie. Se poate vorbi de existenţa diviziunii internaţionale a muncii dacă ţările produc pentru export şi au piaţa internă satisfăcută în parte de exporturi.

Trecerea de la o strategie naţională la strategia mondială înseamnă în planul producţiei o delocalizare a acesteia, adică o deplasare a centrelor de producţie al unor ţări către alte ţări. Desigur, această deplasare este diferită ca sens şi destinaţie în funcţie de natura produselor. Fenomenul globalizării dă lumii o nouă formă şi deschide noi perspective în arena relaţiilor internaţionale. Acest fenomen, deşi economic în sine, prezintă implicaţii şi generează efecte în toate domeniile vieţii oamenilor. Astfel, fenomenul globalizării are un impact major la nivel social, cultural şi politic. Într-un asemenea context, firmele private sunt delegate cu puterea legitimării propriilor reguli şi cu dreptul de a interveni atunci când este cazul, desigur în armonie universală cu celelalte firme.

Cum fenomenul globalizării prezintă interese dincolo de interesele naţionale, firmele private vor fi investite cu puterea necesară desfăşurării propriilor activităţi, conform propriilor reguli, într-un cadru propus de guvernarea locală. Adică, firmele vor lucra atât în beneficiul propriu, cât şi al ţării de origine.

Indiferent cum este identificată globalizarea ca o „americanizare excesivă”,ca o creştere a importanţei pieţei mondiale sau ca un concept pentru descrierea unei realităţi ideologice – victoria economiei de piaţă, acesta este un proces complex de natură economică, politică şi socio-culturală în care distanţa geografică nu mai este un factor important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de natură economică, politică şi socio-culturală).