Globalizarea Economiei Mondiale

Economicul înseamna în cea mai mare parte a lui , social, îsi spun observatorii calificati de azi ai acestei lumi monopolare, globalizate si teribil de dinamice în care traim.

Notiunea de globalism a redeviat de la întelesul de totalitate, sau integralitate, la acela etimologic de interes generalizat la întregul glob terestru adica planetar, asa cum se foloseste azi în politologie, dupa cum atributul de „planetar” începe sa se reîndrepte catre sfera cercetarilor spatiale multiple fara a parasi totusi vocabularul curent al sociologilor si futurologilor.

Conceptia despre „problemele globale” se reclama de la interesul pe care îl prezinta azi laolalta si simultan în constiinta contemporanilor nostri tot ce influenteaza direct viata social-economica si politica a natiunilor, prosperitatea materiala si progresul spiritual al tuturor membrilor societatii, independent de sursa factorilor acelor actiuni sau procese înruritoare, raportul dintre cauza si efect capatând un sens de probleme, ale civilizatiei umane ce reclama o abordare exclusiv pluri si interdisciplinara.

Ne aflam într-o perioada în care avem nevoie egala de sinteze integratoare si de viziuni holistice. Cunoasterea umana si-a extins continuu granitele. Azi am ajuns sa vorbim despre „statul-planeta” si am iesit în spatiul extraterestru. Dar stim noi oare prin cine si cum sa cunoastem acest univers?

Ca omenirea se afla în prezent confruntata cu probleme grave este foarte adevarat. Dar în trecut ea nu a fost oare confruntata cu probleme grave? Unii spun da, dar acum au aparut probleme globale. Sigur, complexitatea a crescut, de aceea se cer revizuite si optica si instrumentele cu care operam. Într-adevar, în aceasta perioada complicata nu numai problemele sunt grave. Mai grav este ca ele continua sa fie abordate în termeni traditionali, în optica si cu instrumentele utilizate în trecut. Întelegerea si stapânirea complexitatii actuale solicita în mod necesar o întelegere a lucrurilor, noi concepte, noi paradigme si noi optiuni.

Poate niciodata omenirea nu a fost confruntata cu atâtea aspecte complexe, greu de rezolvat si chiar periculoase. Dar nici aceasta nu este sigur daca raportam problemele la mijloacele de care dispunem în prezent. Sa nu uitam însa ca omenirea a inventat mijloace capabile sa autodistruga specia.

Unii sustin totusi ca cel mai mare pericol provine din imensul, decalaj care s_a creat prin ruptura dintre progresul tehnologic si cel social. Se afirma ca daca capacitatea tehnologica a realizat progrese uriase din antichitate pâna în prezent, componenta sociala si etico-morala privita la nivel planetar a progresat foarte putin, daca nu în unele aspecte a regresat chiar, comparativ, de exemplu, cu democratia ateniana.

Observatia poate fi discutata si amendata, dar ea constituie, oricum, o tema serioasa de reflectie.

Sigur, fiecare îsi are viitorul sau. Fiecare orânduire, fiecare tara, fiecare individ îsi are pâna la urma viitorul pe care si-l pregateste. Dar, în acelasi timp, într-o forma a interdependentelor crescânde, asaltata tot mai multe probleme globale, nimeni nu se mai poate izola si nu îsi mai poate declina responsabilitatea pentru viitorul comun, cum nimeni nu poate sa impuna propria sa imagine despre viitorul celorlalti. Dialogul devine astfel nu numai necesar ci constituie tot mai mult un instrument de lucru pentru marirea gradului de responsabilitate, de solidaritate si de consens în rezolvarea problemelor globale sau a acelor parti din viata planetei care constituie viitorul comun.

Marele economist Allan Greenspan, trezorierul SUA, atragea însa atentia, sobru, imediat dupa crahul bursier din 27 octombrie 1997, asupra „caracterului contagios al economiei mondiale, în care (din cauza globalizarii) economiile nationale îsi transmit slabiciunile de la o tara la alta”. Dar cu toate acestea „pompierii” FMI (unealta creata tocmai pentru a repara ceea ce „speculatorii institutionali” si managementul local strica de zor) au fost obligati sa sara în ajutorul Coreei de Sud (unde vor stinge „focul” cu aproape 100 de miliarde de dolari – în timp ce în nordul aceleiasi peninsule oameni nevinovati mor de foame), Thailandei (17 miliarde de dolari) si Indoneziei (23 miliarde de dolari). Tot astfel în „prima mare criza a lumii celei noi a pietelor globalizate” din ianuarie 1995 care a avut loc în Mexic, guvernul SUA, FMI, BRI – de la Bassel si guvernul Canadei au acordat un credit de 50 de miliarde de dolari.

În articolul ”Le desamement et la destabilisation de l’economie de marche par les industries automatiques et spaciales”, Francois Perroux face unele constatari judicioase cu privire la „inegalitatile structurale dintre natiuni”, agravate de introducerea tehnicii atomice si spatiale. Se desprinde din cele prezentate ca, dupa Perroux, integrarea economica si corolarul ei – sacrificarea suveranitatii nationale – ar constitui o inevitabilitate fatala pentru tarile mici, întrucât ele nu pot sa fie egale si nici sa tina pasul dezvoltarii economice cu tarile mari.