Globalizarea - mijloace și implicații

Globalizarea, a devenit în ultimii ani un subiect ultradiscutat. Legat de discuţii, una dintre criticile pe care le-am auzit cu ceva timp în urmă, spunea că cea mai mare problemă a societăţii, este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. Dincolo de vorbe sunt fapte, globalizarea este un fenomen real, el are loc zi de zi, oră de oră şi fără să ştim, suntem chiar noi parte şi propulsor. "

1. GLOBALIZAREA, CAUZELE ŞI MOTOARELE ACESTEIA

Ce este globalizarea?

Există mai multe procese internaţionale care definesc globalizarea. Nici o definiţie a fenomenului globalizării nu este mai acoperitoare decât cea indusă de cunoscuta sintagmă a "statului planetar" şi că, deşi prezentată ca un fenomen specific sfârşitului de secol şi de mileniu, globalizarea, sau cel puţin unele dintre dimensiunile sale, nu este o lipsită de o lungă istorie. Sub acest din urmă aspect, globalizarea reprezintă consecinţa aproape naturală a cursului tot mai accelerat imprimat istoriei, dacă nu de Renaştere, atunci cel puţin de prima Revoluţie industrială.

Se poate spune că globalizarea este un proces care durează de secole. Pentru unii globalizarea este identificată cu "americanizarea", alţii asociază termenul cu creşterea importanţei pieţei mondiale, în timp ce a treia categorie utilizeză conceptual pentru descrierea unei realităţi ideologice – globalizarea ca victorie a economiei de piaţă, însă una dintre cele mai utilizate definiţii ale conceptului de globalizare este următoarea:

"Globalizarea reprezintă procesul prin care distanţa geografică devine un factor tot mai puţin important în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere de natură economică, politică şi socioculturală. Reţelele de relaţii şi dependenţe dobândesc un potenţial tot mai mare de a deveni internaţionale şi mondiale."

Aşadar, prin globalizare înţelegem procesul de accentuare a interdependenţei între economii pe plan mondial, prin dezvoltarea susţinută a schimburilor de mărfuri şi servicii şi pribn dezvoltarea fluxurilor de investiţii de capital străin.

Cauzele globalizării?

Globalizarea are trei cauze principale:

• tehnologică;

• politică;

• economică;

Ele au declanşat un proces în care distanţa geografică a devenit un factor neesenţial în stabilirea şi susţinerea legăturilor transfrontaliere, a relaţiilor economice, politice şi socioculturale internaţionale pe care le numim – globalizare.

Globalizarea este privită de către unii ca un proces cu efecte benefice – o adevărată soluţie pentru viitoarea dezvoltare economică mondială, dar, în acelaşi timp, inevitabilă şi ireversibilă. Alţii o privesc cu ostilitate, chiar teamă, considerând că aceasta determină creşterea inegală între naţiuni, provoacă şomajul şi ameninţă standardele de viaţă şi procesul social.

Globalizarea oferă oportunităţi extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global, dar se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni. Unele ţări devin din ce în ce mai integrate în economia mondială, cu o viteză mult mai mare decât altele, astfel ţările care au reuşit să devină parte a sistemului unic global pe cale să se contureze se bucură de creşteri economice mult mai însemnate şi de o reducere mult mai importantă a săraciei.

Motoarele globalizării

Globalizarea are două motoare. Primul motor este inovaţia tehnologică. El cuprinde mai ales tehnologia de informare şi comunicare. Prin însăşi natura lor, noile tehnologii din sfera largă a comunicaţiilor au o dimensiune globală, ele nu recunosc şi nu respectă graniţele naţionale.

Cel de-al doilea motor al globalizării este hegemonia ideologiei neoliberale. Ea este în legătură cu triumful economiei de piaţă, a societăţii de consum.

2. GLOBALIZAREA ŞI SISTEMUL FINANCIAR INTERNAŢIONAL

Sistemul financiar internaţional

Dacă ar fi să particularizăm globalizarea din zilele noastre, ar trebui să reliefăm impactul noilor tehnologii comunicaţionale (internet-ul), al inovaţiilor financiare, ca efect al integrării pieţelor de capital, şi al unor aranjamente instituţionale care au liberalizat fluxurile comerciale şi financiare; această globalizare a mărit considerabil varietatea în producţie şi consum şi a stimulat investiţiile.

În contextul globalizării producţiei relaţia dintre comerţ şi investiţii dobândeşte noi dimensiuni.

Globalizarea pieţei financiare constituie un indiciiu clar că economiile diferitelor ţări avansează spre un sistem global mai puternic integrat. Creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale forţează marile instituţii financiare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând graniţele naţionale şi fusurile orare şi înglobând în ofertele lor o varietate tot mai mare de servicii financiare.

După anii 1980 inovarea financiară a fost stimulată de apariţia unor actori instituţionali cu mare greutate pe piaţă, este vorba despre fondurile de pensii şi alte fonduri de investiţii care erau în căutare de investiţii cât mai rentabile. Apariţia acestor actori instituţionali s-a combinat cu atracţia exercitată de "noile pieţe", "pieţele în formare", inclusive de ţările ex-comuniste din Europa, care ofereau oportunităţi de investiţii deosebite operatorilor din ţările dezvoltate.

O evoluţie de ordin instituţional important este şi formarea de trusturi (conglomerate) financiare, care combină toate genurile de operaţiuni financiare, la scară globală. Unele fuziuni de mare anvergură, între bănci comerciale şi de investiţii şi companiile de asigurări, au dat naştere unor coloşi globali.

Condiţiile din spaţiul mondial nu s-au schimbat astfel încât să fie eliminate cauzele care au provocat crizele financiare şi recesiunile economice de mari proporţii din ultimele decenii. Ameliorările de contexte instituţionale locale (naţionale) nu pot suplini carenţa de fond a actualului sistem financiar internaţional. Această carenţă derivă, pe de o parte, din creşterea formidabilă a mişcărilor de capital în ultimele decenii, iar pe de altă parte, din instabilitatea structurală a acestor fluxuri. Prin urmare, în economia mondială funcţionează, cu intensitate crescândă, un element perturbator care poate provoca dificultăţi insurmontabile ţărilor cu structuri instituţionale fragile şi nu numai lor.

Implicaţiile sociale şi economice ale integrării pieţelor financiare pot fi extreme de severe, cu consecinţe dramatice pe plan economic şi social.