Grupurile Europene de Interes Economic

1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Prin Legea nr. 161/2003 au fost reglementate două entităţi noi care pot desfăşura o activitate comercială: grupurile de interes economic şi grupurile europene de interes economic.

Reglementarea acestor entităţi raspunde necesităţii armonizării legislaţiei privind activitatea comercială din ţara noastra cu cea din ţările Uniunii Europene.

Grupul european de interes economic este definit de lege ca şi grupul român de interes economic, ca o asociere dintre două sau mai multe personae fizice ori juridice, constituită pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, în scopul înlesnirii ori dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective

Grupul european de interes economic a fost reglementat prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2137/85 din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic (G.E.I.E.). Grupul European de interes economic reprezintă prima etapă dintr-un proiect de uniformizare a regulilor societare europene, un proiect cu durată de aproape 30 de ani. Această nouă structură permite constituirea de filiale comune comunitare precum şi realizarea de fuziuni transnaţionale.

Grupurile europene de interes economic - G.E.I.E. – sunt recunoscute şi pot funcţiona, în condiţiile legii, în ţările membre ala Uniunii Europene

2. CONSTITUIREA GRUPULUI EUROPEAN DE INTERES ECONOMIC

În România, Grupurile europene de interes economic - G.E.I.E., persoane juridice cu scop patrimonial, sunt recunoscute şi pot funcţiona, în temeiul Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului European de interes economic (G.E.I.E.), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 199 din 31 iulie 1985, şi al Legii nr. 161/2003, modificată

De inspiraţie franceză, Grupul european de interes economic a fost înfiinţat pentru favorizarea sau dezvoltarea activităţii economice a membrilor săi. Grupul european de interes economic nu poate exercita atribuţii de conducere a membrilor săi şi nici nu poate sa deţină acţiuni sau părţi sociale în întreprinderile în care sunt membrii ai săi, nu poate fi utilizat pentru a face împrumuturi sau pentru a transfera bunuri între o societate membră şi conducătorii acesteia, cu excepţia situaţiei în care aceste operaţiuni sunt libere în temeiul legii naţionale şi nu poate avea mai mult de 500 de salariaţi

Ceea ce caracterizează G.E.I.E. este faptul că membrii săi pot fi numai:

a) Companii sau firme, în sensul art. 165 alin. (2) din versiunea consolidată a Tratatului instituind Comunitatea Europeană, precum şi alte persoane juridice de drept public sau privat, care au fost înfiinţate în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene şi care îşi au sediul social, precum şi centrul principal de coducere şi de gestiune a activităţii statuare pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană; dacă, conform legislaţiei unui stat membru, o companie, firmă sau altă persoană juridică nu este obligată să aibă un sediu social, este suficient ca centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statuare a acestei companii, firme sau altei persoane juridice să fie statuat pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană; [Legea nr. 161/2003, art. 233, alin. (2), lit a)];

b) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi industriale, comerciale, meşteşugăreşti sau agricole ori care furnizează servicii profesionale sau de altă natură pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană [Legea nr. 161/2003, art. 233, alin. (2), lit b)].

În privinţa numărului de membri, Regulamentul lasă la latitudinea statelor posibilitatea limitării, la 20 – în legislaţia României (art. 232, alin.2).

Grupul european de interes economic trebuie să fie alcătuit din minimum:

a) două companii, firme sau alte persoane juridice, în sensul menţionat la alin. (2) lit. a), ale căror centre principale de conducere şi de genstiune a activităţii statuare sunt situate în state membre diferite;

b) două persoane fizice, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară activitatea principală în state membre diferite; sau

c) o companie, firmă sau altă persoană juridică, în sensul menţionat la alin. (2) lit. a), al cărei centru principal de conducere şi de gestiune a activităţii statuare se găseşte într-un stat membru, şi o persoană fizică, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară activitatea principală într-un alt stat membru

În Europa, coexistă două teorii referitoare la sediu: teoria înmatriculării (pe care o are în vedere Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, apartinând Danemarcei, Marii Britanii, Irlandei şi Olandei) şi teoria sediului real ( pe care o regăsim în Franţa, Germania, Luxemburg, Portugalia, Belgia, Spania, Grecia de exemplu)

În privinţa sediului principal, întâlnim informaţii în articolul 12 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2137/85 din 25 iulie 1985: “Adresa oficială menţionată în contractul de consituire a unei grupări trebuie să fie situată în Comunitate. Adresa oficială trebuie să fie stabilită fie acolo unde gruparea îşi are administraţia centrală, fie acolo unde unul din membrii grupării îşi are administraţia centrală sau, în cazul unei persoane fizice, unde îşi desfăşoara activitatea principală, cu condiţia ca gruparea să îşi desfăşoare o activitate acolo”.