Guvernanța corporativă - reguli vs principii

Introducere

Acest referat prezintã unele dintre temele principale legate de controlul guvernãrii corporative si pune în discuþie modul în care acesta diferã de la tarã la tarã.

În special, scopul referatului este acela de a clarifica trãsãturile si caracteristicile abordãrilor bazate

pe reguli si a celor bazate pe principii ale guvernãrii corporative, modul în care este reglementat

fiecare tip de sistem si de a examina unele dintre beneficiile si neajunsurile conexe.

Ce este un „cod“ si la ce serveste acesta ?

Reglementarea guvernãrii corporative nu este o noutate. Aceasta a fost o parte importantã a legii companiilor pentru multe decade si nu trebuie sã presupunem cã guvernarea corporativã nu a existat înainte de crearea diverselor coduri.

Capacitatea actionarilor de a trage la rãspundere directorii companiei a fost o parte cheie a modului de concepere a companiilor bazate pe actiuni, iar legea companiilor a constituit baza diverselor aspecte derivate din aceastã relatie de delegare a responsabilitãtii.

O conditie mai veche pentru acordarea responsabilitãþii limitate, de exemplu, a fost aceea de a cere

companiilor sã furnizeze actionarilor, anual sau o datã la sase luni, informatii suplimentare pe lângã

cele care erau furnizate în timpul adunãrilor generale si în alte astfel de adunãri.

În plus, au existat, din pãcate, întotdeauna scandaluri legate de guvernarea corporativã în care directorii companiei au actionat ilegal sau cu rea credintã vizavi de actionarii companiilor în care acestia îsi desfãsurau activitatea. Guvernarea corporativã, proastã nu a început cu Enron.

Întotdeauna a fost important ca investitorii sã aibã un nivel ridicat de sigurantã în ceea ce priveste faptul cã directorii vor actiona în interesul actionarilor si acest fapt continuã sã fie important si în

prezent. Chiar dacã toatã lumea este de acord cu acest lucru, încã se dezbate care este cel mai bun mechanism de sprijinire a activitãtilor directorilor pentru a-i ajuta sã realizeze acest lucru.

În timp ce, în majoritatea tãrilor, raportarea financiarã cãtre actionari este reglementatã de cãtre legea companiilor si de Standardele Internationale de Raportare Financiarã, unele dintre celelalte activitãti întreprinse de cãtre directori nu sunt reglementate si, din acest punct de vedere tãrile diferã în ceea ce priveste tipul abordãrilor adoptate.

„Codurile” de guvernare corporative au scopul de a ghida în special „conduita” directorilor atunci când legea este ambiguã în acest sens sau în cazul în care acestora li se solicitã un nivel ridicat de conduitã, iar acesta poate fi obtinut prin aplicarea legislatiei companiei.

Codul explicã bine acest lucru: „Functia indiscutabilã a unui Cod de Guvernantã Corporativã ... este de îmbunãtãti calitatea generalã a practicilor de guvernantã corporativã.

Codul realizeazã acest lucru prin definirea celor mai bune practice de guvernare corporativã si a

pasilor specifici pe care organizatiile pot sã îi parcurgã pentru a îmbunãtãti guvernarea corporativã.

Prin urmare, Codul începe sã ridice calitatea si nivelul guvernantei corporative care este doritã

de la organizatii; în unele sectoare Codul specificã practici mai stringente decât cele solicitate de cãtre legea Bangladeshului, dar ar trebui accentuat cã aceste solicitãri suplimentare sunt în acord cu bunele practici internationale”.

Elaborarea codurilor a apãrut, în orice caz, în principal ca o reactie la evenimente. Ideea cã „ceva trebuia fãcut”, ca rãspuns la anumite esecuri corporative sau la serioase încãlcãri ale încrederii oferite de cãtre actionari directorilor, a avut tendinta de a stimula productia de coduri pentru a reduce probabilitatea reaparitiei acestor esecuri.

Una dintre cele mai timpurii încercãri de a „încadra într-un cod” conduita guvernãrii corporative a fost Codul Cadbury din UK, emis în 1992.

Ca rãspuns la un numãr mic de cazuri legate de dominarea consiliului director de cãtre o singurã, atotputernicã persoanã care era CEO si presedinte în acelasi timp, una dintre recomandãrile majore ale lui Cadbury a fost aceea potrivit cãreia cele mai importante douã posturi dintr-o companie (cea de CEO si cea de Presedinte) ar trebui detinute de cãtre persoane destinate.

Alte coduri au urmat, întrucât a devenit clar cã desfãsurarea activitãtilor în companie, altele decât cele financiare, trebuia reglementatã.

Codurile au apãrut în tãri, altele decât Marea Britanie, pe mãsurã ce investitorii cãutau asigurãri suplimentare din partea consiliilor corporative.

În acel moment s-a ridicat problema cu privire la modul în care aceste solicitãri ar trebui administrate si aplicate.