Hrana si Deseurile - Reverberatii in Timp si Spatiu

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Hrana si Deseurile - Reverberatii in Timp si Spatiu.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domenii: Economie, Agronomie

Extras din document

Rezumat

Hrana şi deşeurile, două noţiuni între care aparent nu există nicio legătură, însă ele se află în strânsă conexiune. Cea mai mare cantitate de deşeuri provine din deşeuri biodegradabile, ceea ce ne-a atras foarte mult atenţia şi am încercat să aflăm de ce.

În zilele noastre se produce foarte mult, însă toate alimentele conţin substanţe dăunătoare care provoacă foarte mult rău atât omului cât şi mediului înconjurător; omului pentru că hrana este obţinută sintetic, iar mediului înconjurător pentru că omul cumpără mai multă hrană decât poate consuma şi ajunge ca excesul de hrană să fie aruncat, astfel hrana ajungând un deşeu.

Hrana şi deşeurile sunt două teme de mare interes în zilele noastre, însă noi am încercat să vedem conexiunea între cele două, modul de influenţare asupra vieţii omeneşti, privită din mai multe puncte de vedere.

Vom urmări să prezentăm un scurt istoric al hranei şi al deşeurilor, legătura dintre cele două, precum şi modul în care cele două ne influenţează viaţa, încercând să găsim o soluţie.

Cuvinte cheie : hrană, deşeuri, biogaz, energie.

Introducere

Criza ecologică este una globală şi nu locală deoarece degradarea mediului nu cunoaşte frontiere, mai ales privind aerul, apele ce trec dintr-o ţară în alta sau poluarea oceanului, care este un bun comun, cum sunt de altfel şi toate speciile de plante şi animale pe care omul le ameninţă cu pieirea.

Percepţia după care se ghidează lumea actuală este: ”Să gândeşti global şi să acţionezi local”, ceea ce înseamnă că marile probleme nu pot fi gândite decât la nivel mondial, doar că acţiunea trebuie realizată peste tot, la cea mai mică scară geografică, toţi contribuind la îmbunătăţirea situaţiei. M. McLuhan a afirmat: ”Pe nava Pământ toţi suntem în echipaj, nimeni nu este pasager.”, maximă ce stă la baza politicii de protecţie a mediului.

În convenţia de la Stockholm declaraţia finală asupra mediului porneşte de la premisa că omul este, în acelaşi timp, creatorul şi distrugătorul ambianţei care îi oferă suportul fizic al vieţii şi posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social, intelectual, moral şi spiritual.

Dezvoltarea, pentru ecologişti, înseamnă a crea nu mai mult ci mai bine. Trebuie să se realizeze cu aceleaşi input-uri de materie şi energie, cantităţi mai mari de bunuri sau altele mai performante, astfel încât acestea să facă faţă creşterii populaţiei.

Scurt istoric al hranei şi a deşeurilor

Hrana este un produs de natură vegetală, animală sau minerală ce serveşte la alimentarea unui organism viu.

Prima formă de bogăţie pe care omul a deţinut-o a fost hrana. Aceasta a fost, de asemenea, şi prima formă de întreprindere economică care nu a condus numai la prosperitatea şi crearea majorităţii locurilor de muncă, ea a generat multe din instituţiile care au stat la baza dezvoltării economice generale.

Pentru a-şi procura hrana omul vâna, pescuia, cultiva plante. Agircultura este cea care pune bazele organizării şi specializării economice rudimentare, a contabilităţii şi managementului, ale comerţului şi speculaţiilor şi nu în ultimul rând capitalismului.

Odată cu trecerea timpului instrumentele folosite de om deveneau tot mai ineficiente, astfel el trece să producă pe scară largă, la tehnologiile care economisesc forţa de muncă şi crearea unui sistem global de comerţ cu alimente.

Modul în care se produce hrana a fost influenţat de maniera de lucru din domeniile de activitate umană, astfel fermele au început să funcţioneze ca nişte fabrici integrate care transformau resursele în rezultate, magazinele specializate (măcelării, brutării, aprozare, băcanii) au fost asimilate supermarketurilor.

Înainte de a se trece la o producţie de scară au existat decalaje în ceea ce priveşte producerea de alimente între diferite zone ale globului. În timp ce un agricultor european avea o mică parcelă de teren pe care o cultiva, rotind culturile şi folosind îngrăşăminte naturale, un agricultor american folosea o parcelă de teren până îi epuiza toate substanţele, iar apoi lua o altă parcelă pe care o lucra. Astfel, deşi tehnica de cultivare s-a îmbunătăţit şi producţia de alimente era tot mai mare, europenii s-au confruntat cu foametea, până când au început să importe alimente din ţări precum Statele Unite ale Americii, America de Sud sau Australia, pentru că aceste popoare nu puteau consuma tot ceea ce produceau.

Astăzi producerea hranei a devenit o adevărată industrie, sistemul alimentar modern nu a reuşit însă să elimine foamea. În ciuda reducerii la jumătate a costului hranei, faţă de valoarea pe care o avea în urmă cu 50 de ani, precum şi în ciuda faptului că producţia mondială de alimente depaşeşte cu 20% numărul de calorii necesare unui individ, numărul persoanelor malnutrite este aproximativ egal cu numărul persoanelor supraalimentate la nivel global. Tot ceea ce contează în prezent este reducerea cât mai substanţială a preţurilor, fără a ţine cont de alte aspecte, agricultura nu mai are nicio legătură cu producţia, cu calitatea produselor.

În zilele noastre hrana mai este privită şi ca cel mai bun instrument pe care îl poate deţine o ţară pentru a putea să subordoneze, să primească sprijin şi să depindă de aceasta o altă ţară.

Pentru a face faţă cererii foarte mari de carne pe piaţă, crescătorii de animale au trebuit să găsească soluţii pentru a putea creşte numărul animalelor sacrificate, pentru a diminua timpul în care ele ajung la maturitate, pentru a putea obţine o cantitate cât mai mare de carne prin sacrificarea lor. Astfel ei au descoperit că dacă folosesc aditivi şi îngrăşăminte sintetice, pot îndeplini cerinţele pieţei. În Statele Unite, producţia de carne de pui s-a triplat, faţă de anul 1980, crescând de la 5,1 miliarde de kilograme la 16,7 miliarde de kilograme, în tot acest timp preţurile scăzând tot mai mult. Deşi numărul fermelor de creştere al porcilor au scăzut foarte mult faţă de anul 1980, ele au o capacitate de producţie mult mai ridicată. Astăzi, o scroafă fată anual 20 de purcei, dând aproape două tone de carne pe an, dublu faţă de anul 1980.

Fisiere in arhiva (1):

  • Hrana si Deseurile - Reverberatii in Timp si Spatiu.doc