Extras din document
Rezumat
România a încheiat un ciclu de creştere ridicat. Criza economică mondială se înrăutăţeşte cu fiecare zi ce trece şi România simte din ce în ce mai mult efectele recensiunii economice.Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) este cel mai dinamic din economia românească, dar tot el va fi primul care va fi lovit de criza economica, tendinte care se resimt deja şi în România. IMM-urile vor fi întotdeauna mai expuse schimbărilor decât companiile mari, ele dispun şi de o capacitate ridicată de adaptare, care nu trebuie neglijată. Îndeosebi, în România, întreprinzătorii locali au avut parte de crize succesive în urma cărora au învăţat poate mai bine decât alţii lecţia supravieţuirii. Criza nu trebuie vazută ca o catastrofă, ci ca o mişcare amplă de schimbare la nivel global, cu efecte nu doar la nivel economic, ci şi în plan social şi politic. Pare tot mai evident că aceasta este mai mult decât o simplă criză economică, este semnalul unei schimbări majore de sistem.Vom avea cu siguranţă multe victime în rândul IMM-urilor, nu trebuie să ne iluzionăm în această privinţă, la fel cum vom avea şi caştigători ai crizei, iar învingătorii vor fi cei care vor reuşi să facă previziuni corecte pe termen mediu şi lung.
Criza economică a determinat statele membre ale Uniunii Europene, de asemenea să adopte pachete de măsuri pentru a contracara efectul crizei economice. În cele ce urmează mă voi referi la următoarele ţări:România, Italia, Germania, Slovacia, Ungaria.
Cuvinte cheie: măsuri anticriză, planul anticriză, recensiune economică, G20, Fondul Monetar Internaţional.
Introducere
România a înregistrat în 2008 un record economic, rata de creştere fiind de aproximativ 7,8%, dar specialiştii susţin că această ţară este la sfârşitul unui ciclu de creştere economică ridicată. În ceea ce priveşte urmările crizei economice România se simte tot mai mult sub impactul recensiunii economice. Având în vedere domeniul de aplicare al crizei, determinată de factori cum ar fi nedurabilitatea economică în România, măsuri sociale excesive, fragilitatea bursei de valori, absenţa unor măsuri pentru a proteja capitalul român şi lipsa de informaţii pentru antreprenori.,executivul de la Bucureşti a negociat un pachet financiar, în Martie 2009, cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ţi alte organisme internaţionale. Acest pachet este conceput pentru a sprijini economia în prezent în dificultate, ajutând pentru a atenua impactul negativ al crizei.Pachetul este acordat de instituţiile financiare internaţionale, care garantează ca fondurile acordate României se vor ridica la peste 19.95 miliarde în următorii ani. Actual acord este de 12,95 miliarde euro. În ceeea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii, este de remarcat faptul ca ele repreşintă sectorul cel mai dinamic al economieii noastre, generatoare de aproape 80% din PIB. IMM-urile, considerate cele mai sensibile şi mai afectate de criză vor fi primele vor fi primele ce vor fi afectate de efectele recensiunii.
I.M.M.-urile necesită ajutor pentru a supravieţui blocării creditelor. Actualul şi îndelungatul tumult financiar are efecte semnificative în privinţa acesibilităţii de a finanţa IMM-urile. Creditele şi împrumuturile nu pot fi obţinute sau sunt doar disponibile în prisma unor condiţii de neconceput, legate de sume şi garanţii. I.M.M.-urile, care nu sunt responsabile de această criză, nu trebuie să plătească pentru această situaţie financiară dificilă. Totul trebuie făcut astfel încât activitatea economică să nu fie redusă (investiţiile, producţia şi consumul) din pricina lipsei finanţării
Stadiul cercetărilor efectuate în tematica investigată
CNIPMMR a finalizat, de asemenea, evaluarea situaţiei de ansamblu a I.M.M.-urilor din România, care arată o degradare a evoluţiei firmelor mici şi mijlocii. Evaluarea se face pe baza analizei a 24 de indicatori macroeconomici şi a unui interviu în rândul întreprinzătorilor.
Intr-o economie de piaţă, prosperitatea durabilă s-a bazat intotdeauna pe spiritul antreprenorial. Cele douazeci şi trei de milioane de întreprinderi mici şi mijlocii asigură aproape 70% din locurile de muncă din sectorul privat din Europa şi au creat majoritatea locurilor noi de muncă din Uniunea Europeană în ultimii zece ani.
Stimulând întărirea potenţialului I.M.M.-urilor, contribuim la asigurarea unor resurse de creştere economică în perioadele dificile.
Prin politicile dedicate I.M.M.-urilor s-a creat o bază solidă pentru abordări complexe şi inovatoare în acest domeniu. În cele mai multe state membre, ghişeele unic-quot stau la dispoziţia întreprinzătorilor care doresc să înceapă o afacere, oferind proceduri simplificate pentru lansarea acesteia. În plus, Reţeaua Intreprinderilor Europene, un serviciu de asistenţă şi consiliere europeană pentru I.M.M.-uri, acordă acestora sfaturi practice privind afacerile, informaţii de bursă, promovează ideile inovatoare şi asigură informaţii cu privire la toate politicile relevante ale Uniunii Europene.
Un număr mare de exemple ne arată că este posibil să se meargă mai departe cu constructia instituţională de sprijin. În România, de exemplu, Agenţia pentru I.M.M.-uri a devenit un minister în adevăratul sens al cuvântului, iar guvernul a adoptat o strategie pentru punerea în aplicare a conceptului "better regulation", vizând îmbunătăţirea condiţiilor de reglementare şi a mediului de afaceri.
Indiferent de situaţia la nivel naţional, trebuie să ne stabilim un obiectiv european comun şi anume o mai mare recunoaştere a rolului pe care întreprinzătorii îl joacă în societate. Locurile de muncă nu sunt create de către politicieni, ci de către oamenii care îndrăznesc să îşi asume riscuri şi să iniţieze noi afaceri. Din acest motiv, obiectivul iniţiativei în favoarea I.M.M.-urilor (Small Business Act - SBA) de a introduce principiul ", gândind mai întâi la scara mai mică", în procesul de elaborare a politicilor la nivel european şi national este astăzi mai necesar ca niciodată. Pentru ca acest lucru să se întâmple, toate instituţiile responsabile la nivel european trebuie să ajute I.M.M.-urile în a concentra resursele în activităţi de producţie.
Expunerea problemei
Impactul negativ al crizei asupra majorităţii IMM-urilor, duce la reducerea ratei de dezvoltare şi creşterea numărului de falimente. Cu toate acestea, pentru un număr mic de IMM-uri, adică cele care identifică modificările pe piaţă şi reacţionează prompt, această perioadă se poate dovedi favorabilă.
În vreme de criză unele IMM-uri, spre deosebire de marile companii, se bucură de o mai mare flexibilitate, fiind capabile să pună în alicare noi servicii şi lansarea pe piaţă de noi produse mult mai uşor. Principalele provocări ale IMM-urilor din Romînia,se referă la faptul ca acestea trebuie să facă faţă unei creşteri bruşte a preţurilor pentru matriile prime, energia şi produsele alimentare, legate de problema lichidităţilor şi a creditelor, o scădere importantă a cererii pentru produse şi servicii, variaţiile cursului de schimb considerabile şi inflaţiei.
Acest fenomen se răspândeşte destul de rapid la un număr tot mai mare de companii. Efectele adverse ale financiare crizei financiare sunt vizibile în special în cazul IMM-urilor în sectoare precum comerţul, constructii si imobiliare. Scăderea exporturilor, diminuat investiţii, precum şi blocajul de lichiditate sunt principalele efecte ale crizei financiare, cu repercusiuni asupra companiilor.
Concepte şi terminologie
Analizând informaţiile obţinute în urma cercetării, aceasta este o cercetare calitativă, iar după locul de desfăşurare, o cercetare de teren. După scopul funcţional al acestei cercetări, este o cercetare descriptivă, exploratorie, care s-a axat pe studierea şi observarea anumitor coordonate, dar şi explicativă, deoarece încearcă să analizeze relaţiile cauzale existente între anumite variabile date.
Colectivitatea generală este reprezentată de agenţi economici din România. Unitatea de observare este reprezentată de IMM-uri, iar unitatea de sondaj este şeful departamentului economic.
În cazul întreprinderilor mai mici, a fost intervievat managerul general. În unele cazuri, chestionarul a fost completat de un specialist din cadrul departamentului de marketing (comercial sau vânzări, după caz).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Impactul Crizei Economice asupra IMM-urilor.doc