Impactul gândiri economice și al istoriei acesteia

I. IMPACTUL GANDIRI ECONOMICE SI AL ISTORIEI ACESTEIA

ASUPRA DINAMICII ECONOMICE LA SCARA NATIONALA SI MONDIALA

Gandirea economica ocupa un loc important in culturile spirituale a popoarelor lumii determinat de rolul fundamental al activitatilor de producere a bunurilor materiale si serviciilor, menite sa asigure existenta si dezvoltarea societatii omenesti si de interesele contradictorii pe care le starnesc aparitiile si circulatia acestor bunuri si servicii.

Importanta practica a gandirii economice a crescut de-a lungul timpului, cu precadere in epoca moderna (incepand din secolul XVI – XVII) si contemporana (secolul XX).

1. Ce este gandirea economica si ce importanta prezinta structura gandirii economice?

a) Izvorul si gandirea economica

Gandirea economica reprezinta asamblu reflectiilor referitoare la actiunea economica a societatii, produs superior al unei complicate interactiuni dintre caracteristicele obiective, in cadru careia se fac aceste reflectii si calitatea subiectivelor ale celor ce fac respectivele reflectii.

Calitatea acestor reflectii economice (idee, teorie, doctrina) depind de multi factori, dintre care trei relativi mai importanti: SFERA de cuprindere a acestor reflectii (intreprindere, economie nationala, economie mondiala), interesele pe care le apara si le aplica ganditorul respectiv si eruditia lui, gradul lui de inzestrare cu cunostinte de specialitate.

Dupa gradul de patrundere in natuara fenomenelor si proceselor econimice comentate sau la nivel teoretic al reflectiilor economice, acestea pot sa faca parte din cunoasterea comuna sau din cunoasterea specializata.

Creerea economiei politice ca stiinta autonoma, in epoca moderna (secolul XVII – XIX) a reprezentat evenimentul de varf al istoriei milenare a gandirii economice. Dezvolarea acestei stiinte a fost insotita de aprinse controverse ideologice, metodologice, teoretice si de politica economica, ale caror granita se plaseaza intre ambitia si iluzia ca numai unul dintre aceste puncte de vedere al coincide cu stiinta.

b) Limbajul folosit pentru a exprima si consemna reflectiile referitoare la activitatea economica este extrem de bogata si diversa.

Daca ne referim la termenii cei mai generali folositi pentru a exprima reflectiile economice ale specialistilor, trebuie amintite notiunile de: idee, parere, opinie, teorie, doctrina, ideologie, gandire economica.

“Ideea” economica este o reflectie izolata, simpla, pe cata vreme “teoria” sau “doctrina” economica reprezinta un ansamblu coerent de reflectii economice sau un sistem de idei. Ultimele doua se deosebesc in ce priveste functia lor: teoria – economia explica anumite realitati, are un rol pozitiv, ansamblu termenilor economiei constituie “stiinta” economiei.

“Doctrina” – economia precizeaza obtiunea practica in domeniul economiei, are un rol normativ si o puternica incarcatura ideologica, fiind legata nemijlosit de interesele social-politice pe care le apara ganditorul respectiv.

Prin “ideologie” economica se intelege totalitatea ideelor economice (tratate si documente) ale unor grupari socio-politice (clasa, patura, partid) determinate calitativ de interesele specifice acelui grup.

Prin “stiinta” economica se intelege partea valabila si durabila prin care diferite ideologii au contribuit la progresul cunoasterii autentice a societatii.

c) de ce este importanta cunoasterea istoriei gandirii economice?

Obiectivul de studiu al gandirii economice are caracter istoric in sensul ca el cunoaste in permanenta modificari cantitative si calitative.

In prezent exista patru sfere distincte de analiza economica: microanaliza, macroanaliza, moderanaliza si analiza din domeniul mezoeconomiei (sectiune din macroeconomie). Acestea s-au transformat in subdiviziuni autonome ale stiintei economice si discipline distincte din invatamantul universitar.

In tot decursul istoriei omenirii, dar mai ales in ultimele cinci secole (XVI – XX) s-a acumulat un material imens privind reflectiile econimice ale oamenilor. Pentru a putea fi folosit in mod eficient in cunoasterea si rezolvarea problemelor economice actuale acest imens material trebuie ordonat, sistematizat. O stiinta sociala relativ recenta (de circa doua secole) are menirea sa rezolve aceste sarcini.

Este vorba de “istoria gandirii economice” care studiaza etapele maturizarii gandirii economice – urmarind trei aspecte: obiectivul de studiu, mijloacele de investigare si procesele economice, rezultate obtinute in procesul cunostintelor.

II. DOCTRINELE SI CURENTELE DE GANDIRE ECONOMICA SI LEGATURA LOR CU STIINTA ECONOMICA. ROLUL LOR PRACTIC

a) Gandirea partizana – o particularitate definitorie a reflectiilor din domeniul economic

Ponderea relativ mare a elementelor subiective in gandirea economica se explica prin faptul ca insusi obiectul reflectiilor – productia si mai ales repartitia bunurilor materiale si a serviciilor – sunt strans legate de interesele foarte diferite ale agentilor economici.

Caracterul partizan mai pregnant al gandirii economice, datorita intereselor materiale care se interpun ca un adevarat filtru intre realitate si actul cunoasterii, este, fara indoiala un dezavantaj al acesteia.

Obiectivitatea stiintifica este o cerinta fundamentala a gandirii economice eficiente. Cercetatorul din acest domeniu trebuie sa porneasca de la realitate, de la pluralismul firesc de opinii referitoare la procesul economic, dar in acelasi timp sa se preocupe de descoperirea legaturilor obiective determinate intre procesele economice.

Opusul gandiri partizane este obiectivitatea stiintifica. Realizarea ei in practica presupune efortul constient al ganditorului de a diminua pe cat posibil, elementele de subiectivitate prezente in procesele reflectiilor economice si de a reda adevarul obiectiv.

b) Scoli si curente de gandire economica si relatiile dintre ele

Principalele criterii pe baza carora se formeaza scoala si curentul de gandire economica sunt: comunitatea de interese materiale, social politice ale membrilor acestora, de metoda, asemanari in ce priveste ascendenta lor culturala, pozitia teoretica, obtiunea lor de politica economica si chiar adversitatile politico-ideologice fata de alti ganditori.

Denumirile date scolilor si curentelor de gandire economica difera foarte mult. Unele pornesc de la contributia substantiala a unor autori la dezvoltarea stiintei economice, fiind denumiti economisti clasici (ex: A. Smith, D. Ricardo, etc.), precum si de la elemente comune si elemente noi prezente la generatii succesive la economisti, ca de exemplu, economia neo-clasica (C. Menger, A. Marshall, etc.) si neo-neoclasica (L.Robbin, J. R. Hicks, etc. ). Alte denumiri izvorasc din metodologia la care adera respectivii economisti. In unele cazuri, s-a dat scoala de gandire economica denumirea dupa orasul de resedinta a principalilor ei exponenti (Scoala de la Viena), sau dupa tratatul de bastina (Scoala austriaca). Multe curente de gandire economica au fost denumite dupa obtiunea de politica economica a reprezentatilor acestora, ca de exemplu: curentul liberal, protectionist, socialist, etc. alteori denumirea data curentului deriva din numele fondatorului (marxism, keynesism); alteori deriva dupa conceptia reprezentatilor lor fata de modul cum trebuie operate schimbarile in societate (conservatori, liberali, revolutionari, etc.).

In sanul aceluiasi curent de gandire economica pot fi reunite mai multe scoli, eventual nuante de gandire economica.