Impactul Presiunii Fiscale asupra Investițiilor din România

1. Consideraţii teoretice privind politica fiscală şi investiţiile

Problematica investiţiilor în contextul economiei de piaţă nu poate face abstracţie de politica fiscală promovată de stat. Elaborarea politicii fiscale a statului reprezintă un act de decizie complex şi are ca scop reducerea fluctuaţiilor, a instabilităţii economice, protejarea veniturilor cetăţenilor, stimularea dezvoltării, concomitent cu promovarea echităţii în contribuţia fiecăruia la venituri şi asigurarea protecţiei sociale. Impozitele şi celelalte prelevări fiscale şi nefiscale obligatorii la bugetul de stat şi la bugetele altor fonduri modifică distribuţia iniţială a veniturilor, influenţând activitatea economică, investiţiile şi consumul.

Cuantificarea măsurilor de politică fiscală se realizează prin intermediul presiunii fiscale, ce redă intensitatea cu care sunt prelevate veniturile fiscale ale bugetului de stat de la contribuabili, prin intermediul impozitării. Presiunea fiscală are o relevanţă economică importantă, deoarece indică măsura în care veniturile nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi timp, arată gradul în care bugetul de stat îşi procură veniturile pe calea prelevării de impozite.

Concret, presiunea fiscală reprezintă proporţiile din veniturile contribuabililor (persoane fizice şi juridice), la care aceştia renunţă în favoarea statului, în mod nevoit şi obligatoriu, vărsând aceste sume în cadrul exibilităţii lor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile publice.

Prin prisma teoriei economice, relaţia presiunea fiscală-venituri-investiţii se manifestă sub forma unei funcţii crescătoare a venitului: la un sistem dat, impozitul se măreşte odată cu veniturile, însă creşterea impozitului trebuie să fie inferioară celei a veniturilor (subunitară). Veniturile fiscale sunt în dependenţă de performanţele economiei: la o rată de impozitare fixă, veniturile cresc dacă venitul naţional creşte şi scad atunci când venitul naţional se micşorează. Este foarte importantă analiza efectelor probabile ale reducerii, cât şi ale majorării presiunii fiscale, nu numai pe termen scurt, ci şi pe termen lung. Când se recurge la finanţarea creşterii cheltuielilor publice prin mărirea impozitelor, se diminuează veniturile agenţilor economici, se descurajează investiţiile, dar se atenuează inflaţia. Atunci când se acţionează în sensul reducerii impozitelor, respectiv a micşorării presiunii fiscale se încurajează procesul investiţional, dar se poate ajunge la un deficit bugetar sau la accentuarea celui existent, atrăgând consecinţe negative asupra stabilităţii macroeconomice. Efectele probabile ale reducerii sau majorării impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile ale deficitelor bugetare. Concepţia keynesiană susţine că deficitele bugetare devin un instrument de intervenţie a statului pentru stimularea investiţiilor, a ocupării şi restabilirea echilibrului economic, în timp ce concepţia neoliberală critică deficitele bugetare ca surse de inflaţie.

Nivelul presiunii fiscale se calculează sub forma unei rate, ca rapot între încasările fiscale la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile publice dintr-o anumită perioadă, de regulă un an, şi produsul intern brut realizat în aceeaşi perioadă, de o economie naţională.

Există, în literatura de specialitate , referiri la o rata optimă a presiunii fiscale, avânduse în vedere bine cunoscuta curbă Laffer. Aceasta desemnează acel nivel al presiunii fiscale până la care şi dincolo de care veniturile fiscale încasate de către stat sunt mai mici. Prin aplicarea ratei optime de impozitare se încurajează creşterea accentuată a veniturilor impozabile şi, odată cu acestea, a încasărilor din impozite. Cu cât nivelul acestei rate se măreşte, cu atât ea nu mai stimulează performanţele investiţiilor de capital şi nici creşterea veniturilor impozabile, încasările fiscale înregistrând o evoluţie descrescătoare. În acelaşi timp, diminuarea nivelului impunerii fiscale micşorează implicit veniturile fiscale ale statului. Din punctul de vedere al investitorilor şi prin prisma unei poziţii de stimulare a dezvoltării, se consideră că o rată de impunere ridicată descurajează întreprinzătorii şi investitorii, motiv pentru care se apreciează că reducerea impozitelor este benifică.