Implicații Economice ale Războiului Rece

Războiul Rece (1945-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări ideologice, politice și economice dintre lumea capitalistă, adeptă a economiei de piață și a statului de drept, și cea comunistă, adeptă a centralismului economic și a totalitarismului.

Sintagma "război rece" a fost inventată pentru a defini o stare de fapt. Adversitatea dintre cele două blocuri, comunist și capitalist, nu a degenerat niciodată, după Al Doilea Război Mondial, în confruntări militare directe, ceea ce ar fi constituit un „Război Cald” sau „Război Fierbinte”, ci într-o stare conflictuală și într-o competiție în plan politic, ideologic, diplomatic și economic între S.U.A. și U.R.S.S. cu scopul obținerii supremației mondiale. În acest conflict s-au utilizat presiunea diplomatică, militară, economică, ajutorul pe scară largă pentru statele-client, manevrele diplomatice, spionajul, curse ale înarmărilor convenționale și nucleare, coaliții militare, rivalitate la evenimentele sportive, competiție tehnologică, campanii masive de propagandă. „Războiul Rece ar fi putut provoca un război fierbinte ce ar fi putut pune capăt vieţii pe planetă. Însă cum teama de un astfel de război s-a dovedit mai puternică decât toate celelalte diferenţe care separau Statele Unite, Uniunea Sovietică şi aliaţii lor, existau acum motive de speranţă că nu se va petrece niciodată.” ( John Lewis Gaddis)

Războiul Rece a parcurs patru etape:

1.Etapa 1945-1953 sau etapa „primului război rece”, când s-au pus bazele lumii bipolare și a început competiția globală între cele două superputeri, S.U.A. și U.R.S.S.

Din punct de vedere economic asistăm la reconstrucția economică a țărilor europene, la inițierea Planului Marshall și demararea proceselor integratoare vest-europene , la prosperitatea S.U.A. În același timp, în țările comuniste se consolidează principiile economiei centralizate prin naționalizări masive, colectivizarea forțată a agriculturii, intervenția statului în economie, elaborarea planurilor anuale și cincinale. Europa a ajuns să fie împărţită în două segmente aparţinând celor doi principali învingători, S.U.A. şi U.R.S.S.

Pentru cei mai mulţi americani, U.R.S.S. reprezenta o forţă pornită să subjuge Europa şi lumea întreagă în favoarea sa şi a comunismului, capabilă să ducă la bun sfârşit, sau măcar să iniţieze această acţiune distructivă şi dăunătoare cu ajutorul unei forţe armate instigate prin subversiune. Unei atare poziţii, Statele Unite trebuiau să-i riposteze printr-o confruntare militară în alianţa cu statele europene şi cu altele ameninţate, avându-se în vedere şi faptul că ostilitatea sovieticilor părea, cel puţin pe moment, greu de îndepărtat. Privită de la Moscova, lumea ocidentală (care includea jumătate din Europa, precum şi Statele Unite) doreau distrugerea U.R.S.S. şi eradicarea comunismului prin orice mijloace, dar mai ales prin forţă sau prin ameninţarea cu forţă. Aceste două puncte de vedere sunt la fel de absurde.

Planul Marshall reprezintă ajutorul american pentru Europa, inclusiv pentru țările socialiste. Era condiționat de eliminarea comuniștilor din guverne, organizarea de alegeri libere, asigurarea unei vieți și activități democratice, existența economiei de piață libere. Planul de ajutorare american s-a concretizat în ajutor alimentar, ajutor financiar, ajutor material și ajutor managerial, sumele în bani s-au ridicat la 12,8 miliarde de dolari. Acest ajutor a contribuit la relansarea economică a Europei și la accelerarea proceselor de colaborare și integrare economică și instituțională.

Colaborarea eonomică internațională a U.R.S.S. se restrânge și se înființează astfel , în 1949, la inițiativa acesteia C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), ca răspuns la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic. În realitate, U.R.S.S. nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de S.U.A. țărilor occidentale. Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și România. Alte țări comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat și ele parte în ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului. La activitatea C.A.E.R. nu au luat parte Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și Albania.