Importanța conceptului - cost al tranzacției în teoria drepturilor de proprietate

Ronald Coase (n. 29 decembrie 1910) este un economist născut în localitatea Willesden din Marea Britanie. A fost profesor de economie la Facultatea de Drept a Universităţii din Chicago, de unde s-a pensionat în 1982. A absolvit London School of Economics în 1931. A primit Premiul Nobel pentru economie în 1991. Coase este bine cunoscut în special pentru două articole: “Natura firmei” (1937), care introduce conceptul de costuri de tranzacţie pentru a explica apariţia firmelor, şi “Problema costului social” (1960), care sugerează că definirea corectă a drepturilor de proprietate depinde tot de costurile de tranzacţie. Ideea costurilor de tranzacţie formualtă de Coase a devenit foarte influentă şi în teoria organizaţională modernă, unde a fost introdusă de către Oliver E. Williamson. Ronald Coase (1960) a demonstrat în teoria care-i poartă numele (Teorema lui Coase) că optimul Pareto rămâne posibil în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: există externalităţi, statul nu intervine, negocierea între doi producători (n.a. factori de poluare) între ei sau între ei şi receptorul efectului extern (cel afectat de poluare) este posibilă pe baza respectării drepturilor de propritate. Teorema lui Coase susţine faptul că într-o economie în care drepturile de proprietate nu sunt atenuate se vor găsi soluţii eficiente la problema externalităţilor prin comerţ pe baza efectului costurilor de tranzacţie pozitive.

1. Dispozitii generale privind dreptul de proprietate

Proprietatea desemnează acele lucruri care sunt recunoscute ca fiind în posesia unei persoane sau a unui grup. Atunci când se vorbeşte despre conceptul de proprietate se face o distincţie între bunuri private şi bunuri publice. Conceptul de proprietate descrie pe de o parte relaţia dintre o persoană şi un obiect, pe de altă parte reprezintă o relaţie socială între persoane bazată pe mecanisme sociale de reglementare a drepturilor de proprietate. Fiind o totalitate de bunuri cei aparţin unui proprietar, noţiunea de proprietate poate fi folosită în mai multe sensuri. Însă în majoritatea lor proprietatea este un fapt constant şi univers în toate ţările şi în toate timpurile. Cu cît omul se dezvoltă şi păşeşte pe calea progresului, cu atât el simte în inima sa dorinţa de a fi proprietar şi de a munci zi şi noapte spre a atinge scopul. În literatura de specialitate se consideră că şi noţiunea "drept de proprietate" are mai multe înţelesuri. Astfel la C. Stătescu se aduce dublul sens al acestei noţiuni. Noţiunea "drept de proprietate" în sens obiectiv şi subiectiv şi anume:

- dreptul de proprietate în sens obiectiv, ca instituţie juridică, reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile de proprietate;

- dreptul de proprietate în sens subiectiv, ca un drept al persoanelor asupra bunurilor, în virtutea căruia titularul are anumite prerogative ocrotite de dreptul obiectiv, în acest sens, dreptul de proprietate face parte din categoria drepturilor subiective patrimoniale şi anume, este un drept real.

2. O teorie economică a proprietătii

O utilizare eficientă a resurselor maximizează bunăstarea unei naţiuni, dreptul de a schimba proprietatea contribuie la bunăstarea naţiunii. Faptul că aceeaşi teorie a negocierii poate fi aplicată vânzării unei maşini uzate sau creării unei societăţi civile este dovada generalităţii şi puterii acestei teorii. Întradevăr, teoria negocierii este atât de puternică încât, ea serveşte ca şi bază pentru o teorie economică a proprietăţii şi a dreptului proprietăţii. Prin negocierea în comun, frecvent oamenii cad de acord asupra termenilor pentru interacţiune şi cooperare. Dar uneori termenii pentru interacţionare şi cooperare sunt impuşi oamenilor din afară – de exemplu, prin lege. Termenii sunt adesea mai eficienţi când oamenii cad de acord asupra lor decât atunci când un legiuitor le impune. Urmează că legea nu este necesară şi nu este dorită când negocierea reuşeşte şi că legea este necesară şi dezirabilă când negocierea eşuează Negocierea privată va stabili care lucruri sunt proprietate, cine are pretenţii la această proprietate, ce poate face şi ce nu poate face un proprietar cu proprietate şi cine poate interfera cu proprietatea unui proprietar. Circumstanţele speciale care definesc limitele legii sunt specificate într-o propoziţie remarcabilă, numită teorema lui Coase. Această teoremă, a ajutat la fundamentarea analizei economice a dreptului şi a adus inventatorului său un Premiu Nobel în economie.