Impozite indirecte - Accizele în România

INTRODUCERE

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice.

Economiștii de factură liberală, ca de pildă Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, recomandă utilizarea impozitelor indirecte și eliminarea/diminuarea forte a celor directe, deoarece în acest fel se formează pentru ofertă/cerere prețuri de piață ce reflectă ansamblul mediului de tranzacții, fără a mai fi necesară corectarea rezultatelor financiare finale ale operațiunilor economice cu impactul pe care îl are impozitarea veniturilor și a averii.

Un alt argument se referă la faptul că evaziunea fiscală in cazul acestor impozite este mult mai greu de realizat, astfel încât sporește randamentul fiscal. Această opinie teoretică nu este reflectată in practica fiscală a multor țări (dezvoltate sau mai puțin dezvoltate) în care, în ultimii circa 15 ani, ponderea impozitelor indirecte in total venituri fiscale s-a menținut, cu mici oscilații, relativ constantă.

Potrivit opiniei lui Iulian Văcărel, membru al Academiei Romane, preferința autorităților fiscale pentru impozite indirecte, manifestă de altfel și in Romania, este rezultatul a ceea ce, cu un singur cuvânt, putem numi comoditate.

Capitolul 1. Impozite indirecte - Noțiuni teoretice

1.1. Impozitele, evoluția și rolul acestora în țările cu economie de piață

În economiile moderne, statele colectează impozitele atât pentru finanțare a cheltuielilor, cât și pentru îndeplinirea triplului lor rol de stabilizare, de distribuire și de alocare.

Definițiile date impozitelor sunt multiple, în funcție de teoriile despre impozite care au fost emise în decursul vremii, pe de o parte, iar pe de altă parte, în funcție de poziția autorilor cu privire la impozite.

Cele mai reprezentative definiții ale impozitelor sunt:

“Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului,fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil,a unei părți din veniturile sau averea unei persoane fizice și/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice”.

“Impozitul reprezintă prestație pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titludefinitiv și fără contraprestație, în vederea acoperirii cheltuielilor publice.” (GastonJeze).

„Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sauaverea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acopeririicheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv(nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului”

Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului și el este o instituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului,făcând parte organică din el .

În evoluția modernă a impozitelor, instituirea acestora cu consimțământul contribuabililor a fost subordonată competiției parlamentare, că organe legislative cu caracter reprezentativ de a reglementa impozitele și celelalte venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice și juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere. Dreptul de a instituii impozite îl are statul, care îl exercită prin organele puterii centrale (Parlamentul) și ale administrației locale de stat.