Impozitele indirecte și orientările de reformare a acestora în susținerea activității întreprinderilor

Abstract: În orice formaţiune economică, principala componentă a politicii financiare o constituie relaţiile fiscale, ce depind de obiectivele statului, la momentul respectiv. Situată pe un loc de frunte, fiscalitatea se prezintă ca un ansamblu de procedee, instrumente, acte legislative şi instituţii specializate. Un sistem fiscal bine chibzuit, trebuie să prevadă un mecanism eficient, ce ar favoriza creşterea economică şi, totodată, ar selecta impozitele capabile să asigurea ceastă creştere.

INTRODUCERE

Crearea şi perfecţionarea unui sistem fiscal care să corespundă principiilor financiare generale ale impunerii şi obiectivelor pe care le urmăreşte statul prin intermediul unor categorii de impozite, reprezintă un proces de durată, care presupune experimentări şi generalizări în funcţie de rezultatele obţinute. Un sistem fiscal bine echilibrat, trebuie să prevadă un mecanism eficient, ce ar favoriza creşterea economică şi, totodată, ar selecta impozitele capabile să asigure această creştere. O sursă importantă de venituri la bugetul statului este constituită de impozitele indirecte, care prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impune nu un venit, un profit, o avere ci o circulație, o cumpărare, o vânzare, un consum.

MATERIAL ŞI METODĂ

În calitate de metode de cercetare au servit: analiza şi sinteza; inducţia şi deducţia; analiza monografică; abordarea sistemică; observarea statistică; gruparea; metoda seriilor cronologice; metoda indicilor economici; compararea.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

În condiţiile economiei de piaţă, statul nu mai poate să intervină în sectorul privat al economiei prin metode administrative, dar el are posibilitatea să utilizeze anumite pârghii economico-financiare, potrivit cerinţelor politicii sale economice, financiar-monetare, sociale, prin care să influenţeze activitatea agenţilor economici.

Trecerea la un sistem cu o economie de piaţă se desfaşoară treptat, prin intermediul unei perioade de tranziţie care are ca obiect crearea mecanismelor şi pârghiilor necesare funcţionării economiei de piaţă. Măsurile de politică fiscală joacă un rol important în programele economice ale unei ţări, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Ideea principală care s-a răspândit și a ghidat reformele, în special în ţările dezvoltate, a fost aceea că piaţa, prin forţele sale poate fi un ghid mai bun al unei politici de impozitare eficientă, decât intervenţia guvernamentală.

În scopul procurării resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice s-au instituit şi impozitele indirecte, care în ţara noastră au fost şi rămîn principala sursă de venit. Impozitele indirecte, cu toate inconveniențele concepţionale, au fost introduse în statele contemporane, inclusiv în Republica Moldova. Dintre datele şi aspectele ulterioare de evoluţie modernă a impozitelor indirecte, un moment important l-a constituit introducerea în 1948, în Franţa, a „plăţilor fracţionate", respectiv a taxei pe valoarea adaugată. Potrivit acestui procedeu, fiecare producător plătea impozitul asupra vânzării sau livrării mărfurilor sale diminuat cu impozitul pe care l-a suportat prin preţul bunurilor cumpărate în scopul producţiei mărfurilor sale. Datorită efectelor pozitive obţinute prin introducerea TVA-ului în Franţa, conceptul şi procedeul acestei taxe au fost adoptate, în 1960, de către Comunitatea Economică Europeană şi au fost aplicate în statele membre ale acestei comunităţi.