Începuturile și evoluția Uniunii Europene

Repere Istorice. Generalizări

Dreptul comunitar reprezintă un ansamblu de principii și norme juridice, conținute în Tratate sau elaborate de instituțiile comunitare,prin care se urmarește în principal, funcționarea tuturor instituțiilor naționale conform standardelor stabile, implementarea în dreptul intern al statelor membre a normelor stabile la nivel comunitar, libera circulație a persoanelor și bunurilor în spațiul comunitar, respectarea drepturilor fundamentale în fiecare stat membru. Dreptul comunitar reprezintă setul de norme adoptate de Comunitatea Europeană. Începând cu 1999 Tratatul de la Amsterdam din 1996 a permis stabilirea unei legături între cooperarea juridică în probleme civile și dreptul la liberă circulație al oamenilor. Posibilitatea de a se baza pe o Legislație comunitară nu este o problemă nesemnificativă pentru cetățeanul european, care poate astfel invoca o Reglementare comunitară în sprijinul acțiunilor sale în instanță.

Normele din care astăzi este constituit Dreptul comunitar, la bază, au voința a șase state care în 1951 au semnat primul Tratat prin care începe acționarea comună a celor șase state de pe continentul European. Termenul de "european" a fost folosit de către cronicarii contemporani pentru a descrie trupele armate sub comanda lui Carol Martel, în anul 732, dar a devenit un termen pe scară largă în anul 800, cînd Carol cel Mare a fost încoronat ca Sfîntul Împărat Roman de către Papă.

La Congresul pacifist de la Paris din 1849, Victor Hugo rostea celebrele cuvinte: „Va veni ziua când armele vor cădea din mâini și bombele tunurilor vor fi înlocuite cu cuvântul și cu dreptul de vot universal al popoarelor va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee, și lumea se va mira ca au fost vreodata cu putința Și va veni ziua când vom vedea doua grupări uriașe: Statele Unite ale Europei si Statele Unite ale Americii dându-și mâna prieteneasca peste ocean...”

Anul trecut, la 158 de ani de la aceasta afirmație, Uniunea Europeana a sărbătorit deja jumătate de secol de la semnarea Tratatului de la Roma, document de o importanță covărșitoare pentru viitorul economic și social al Europei ce prevedea: crearea treptată a unei piețe comune, realizarea uniunii vamale, libera circulație a persoanelor, capitalului și serviciilor și stabilirea unor politici comune în domenii strategice.

Planul rusesc de unificare Europeană

Ideia de unitate europeană se găsește și în Testamentul elaborat în 1725 de către Țarul Rusiei Petru I. Adus la Paris în 1757 de către ambasadorul Franței la Petersburg și predate regelui Ludovic al XV-lea,deosebit atît pentru conducători de state cît și pentru istorici.

Impulsul American pentru unitatea Europeană

Situția din Europa a influențat Statele Unite ale Americii să conceapă Planul de Reconstrucție Europeană. Avînd la bază două avantaje mari:

- noi piețe externe;

- influența protecționistă în fața expansiunii bolșevice.

Beneficiarii acestei realizări sunt cetățenii europeni și, în special, cei din estul Europei, care prin ieșirea din lagărul comunist au resimțit aceasta, ca un dar providențial, trebuie însă recunoscut că frământările de veacuri ar fi rămas o utopie dacă nu ar fi fost și sprijinul American, sub diverse aspecte. De aceea, George Bush, afirma pe 24 februarie 1990: „Cred că H.Kohl recunoaște rolul-cheie al Statelor Unite și cred că noi avem rolul decisiv în ceea ce privește stabilitatea. Avem în jurul nostru actori, voluntări puternici sau mărunți în Europa, dar numai Statele Unite pot face asta”.

Manifestările românești ale ideii de unitate europeană

Avînd constiința apartenenței acestei lumi, așa cum afirmă cronicarul Grigore Ureche :”De la Râm ne tragem”, continuînd cu legăturile lui Ștefan cel Mare cu scaunul Papal și ajungînd la alinierea legislației românești la normele europene de către Alexandru Ioan Cuza, prin adoptarea codurilor civil și Penal, influențat masiv din legislația franceză,România face eforturi de a se integra în comunitatea căreia ființial îi aparținea.

Izvoarele Dreptului Comunitar

Izvor al dreptului comunitar este o formă juridică de transpunere a normelor juridice ce guvernează conduita subiecților de drept ce participă la raporturile juridice comunitare. În doctrină se disting două categorii esențiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare și izvoare secundare.