Încredere - virtuțile sociale și crearea prosperității - de Francis Fukuyama

Francis Fukuyama :

Nascut in 1952 la Chicago, a urmat studii clasice la Universitatea Cornell si a obtinut doctoratul in stiinte politice la Universitatea Harvard cu o teza despre politica externa a Uniunii Sovietice in Orientul Mijlociu (1981). In anii 1979 – 1980, 1983 – 1989 si 1995 – 1996 a fost membru al Departamentului de Stiinte Politice al Corporatiei RAND, iar in anii 1981 – 1982 si 1989 a lucrat la Departamentul de Stat al Statelor Unite. “Sfanta istorie si ultimul om” (1991) este cartea care i-a adus notorietatea internationala. A publicat numeroase studii si articole despre democratizare si politica economica institutionala. In ultimii ani s-a concentrate asupra rolului culturii si al capitalului social in viata economica moderna si in tranzitia catre societatea informatizata.

In “Incredere. Virtutile sociale si crearea prosperitatii.” sustine o larga prezentare a ordinii economice dupa sfarsitul istoriei, el explica principiile sociale si economice, aratandu-ne ce trebuie sa facem pentru a fi in tabara invingatorilor in lupta pentru dominatia globala ce are loc acum.

Partea I : ,, Ideea de incredere”

Sustine ideea cum ca se remarca o convergenta intre institutiile politice si cele economice la nivelul intregii lumi. Aceasta convergenta a institutiilor s-a facut in jurul modelului capitalismului democratic, dar din fericire nu a insemnat sfarsitul istoriei societatilor. Societatile putand fi mai bogate sau din contra, mai sarace, sau putand avea o viata sociala si spirituala mai mult sau mai putin satisfacatoare.

In Europa, aproape toti sunt de accord ca problemele contemporane, si anume cresterea ratei somajului sau a migratiei, nu pot fi rezolvate prin extinderea politicii de protectie sociala.

Deficitul bugetar de tip Keynesian este considerat “sinucigas” pe termen lung si de aceea marele scop al majoritatii guvernelor este de a nu face rau in implementarea politicii macroeconomice, prin asigrarea de rezerve monetare stabile si prin stapanirea deficitelor bugetare.

In deceniul trecut, americanii si-au dat seama ca Japonia, membra a “lumii libere” in timpul Razboiului Rece, practica democratia si capitalismul dupa alte norme culturale decat SUA. Aceste diferente au dus la numeroase frictiuni in acea vreme, precum si situatia in care membrii unei retele de afaceri japoneze, keiretse, cumpara unul de la celalalt si nu de la o companie starina care i-ar putea oferii un pret mai bun si o calitatea a produselor mai buna.

Samuel Huntington considera ca societatea (lumea) se indrepta catre o perioada de “ciocnire a civilizatiilor” in care cea dintai metoda de identificare nu va fi cea ideologica, cum era in timpul Razboiului Rece, ci cea culturala, sustinand aceasta parere, crede ca toate societatilor vor fii nevoite sa acorde o pondere mai mare culturii ca urmare a faptului ca nu se mai confrunta doar cu probeleme interne, ci cu tot restul lumii. Un bun exemplu este cazul Germaniei, unde este prezentat cazul unor oamenii din fabrica in care sefii stiu sa faca treaba subordonatilor lor uneori chiar tinandu-le locul. Toate acestea tin de obligatii morale si obiceiurile etice ale fiecaruia, si mai ales de cultura organizationala.

Se spune ca economia neoclasica a avut dreptate in proportie de 80% : ea a dezvaluit adevaruri importante despre caracterul banilor si al pietelor. Adam Smith: ,, viata economica este adanc inradacinata in viata sociala sin nu poate fi inteleasa separat, adica nu poate fi rupta de cultura” .

James Fallows sustine faptul ca preocuparea pentru economia de piata i-a facut pe americani sa nu vada rolul esential al guvernului si faptul ca lumea din afara Statelor Unite actioneaza in discrepanta cu regulile economiei neoclasice. Chalmers Johnson a aratat ca de fapt ministrul comertului exterior si industriei din Japonia este raspunzator pentru impresionantele rate de crestere ale economiei japoneze si nu piata ( economia postbelica).

Semnificatia sectorului de stat variaza puternic in functie de cultura. Edificiul teoriei economice neoclasice se sprijina pe un model relativ mai simplu. “ Oamenii sunt indivizi capabili de maximizarea utilitatii rationale ”.

Politica industriala a adus dezastru in America Latina, dar a fost inofensiva in Asia.

Tehnologia informationala contribuie la multe din tendintele descentalizatoare si democratizante ale ultimei generatii.

Unii au fost entuziasmati ca ERA INFORMATIEI lauda distrugerea ierarhiilor si a autoritatii, insa neglijeaza un factor essential: increderea si normele etice care o sustin.

Capitalul social nu poate fi format individual, deoarece in cadrul grupului trebuie sa fie incredere. Lipsa de incredere intr-o societate incurajeaza companiile mici .

Crearea spontana a comunitatilor depinde de increderea reciproca. Japonia, o societate cu mare incredere, a creat retele cu mult timp inainte ca revolutia informationala sa capete amploare.