Indicele dezvoltării umane

Capitalul uman, alături de capitalul fizic, sunt determinantii dezvoltării economice. Capitalul uman, spre deosebire de cel fizic, poate determina atât nivelul valorii adăugate create în economie prin particiarea nemijlocită în procesul de productie, cât si rata de crestere a valorii adăugate prin capacitatea sa inovatoare. Maximizarea celor doua roluri ale capitalului uman este posibilă prin asigurarea sănătătii si educatiei populatiei.

Cheltuielile alocate sănătătii si educatiei reprezintă investitii în capitalul uman care asigură acumularea si evitarea deprecierii acestuia. Cu toate că nici sănătatea, nici educatia nu sunt servicii publice în sensul strict al definitiei, nefiind caracterizate nici de nonrivalitate, nici de nonexcludere, totusi aceste servicii sunt subventionate partial sau total de către orice guvern din lume. Există două motive. În primul rând, datorită faptului că beneficiile sociale generate de capitalul uman depăsesc suma beneficiilor individuale, stimularea consumului serviciilor de sănătate si educatie impune reducerea costurilor acestora la nivel de individ. În al doilea rând, asigurarea echitătii si coeziunii sociale impune accesul tuturor membrilor societătii la procesul de acumulare a capitalului uman, indiferent de diferentele pecuniare sau nonpecuniare între membrii societătii.

În România cheltuielile cu învătământul reprezintă 3,4% din produsul intern brut, iar cele cu sănătatea în jur de 4-5%, din care 3,5% reprezintă cheltuieli publice. Fiecare locuitor beneficiază de câte 275 $ pentru sănătate, respectiv educatie, din bugetul consolidat de stat.

În tările dezvoltate membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economică cheltuielile cu sănătatea variază între 7.5% din produsul intern brut în Finlanda si 11% în Franta sau Elvetia, iar cele cu educatia între 4,6% în Germania si 8% în Norvegia si Danemarca.

Evaluarea cheltuielilor publice doar după dimensiunea lor este o abordare incompletă si incorectă. Esentiale în procesul de evaluare sunt măsurarea rezultatelor obtinute în urma cheltuielilor efectuate si compararea lor cu cele mai bune practici din lume. Un indicator al eficientei cheltuielilor de sănătate si educatie este indicatorul dezvoltării umane.

1.Ce este IDU?

Indicele dezvoltării umane reprezintă un instrument complex cu ajutorul căruia se măsoară evolutia pe termen lung a nivelului mediu de dezvoltare umană, el fiind sinteza a 3 dimensiuni de bază:

- Longevitate, măsurată prin speranta de viată la nastere(care reflectă sintetic durata medie a vietii sub influenta unor factori cum ar fi alimentatia, starea de sănătate, conditiile de locuit, etc.)

- Nivelul de educatie reflectă gradul de instruire si accesul la un învătământ de calitate, indispensabil procesului de formare în vederea unei vieti productive în viata modernă. Nivelul de educatie se măsoară prin combinarea datelor privind rata de alfabetizare cu o pondere de două treimi si proportia combinată de înscrisi în diverse forme de învătământ în pondere de o treime

- Standard decent de viată, măsurat prin produsul intern brut pe locuitor

Începând din 1990 Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) publică anual Rapoarte ale Dezvoltării Umane (Human Development Report) care explorează legăturile dintre dezvoltarea umană si variabilele inflexibile care reprezintă starea economică, socială si demografică a societătii.

Programul urmăreste relevarea performantelor diferitelor tări prin construirea de indicatori numerici ai dezvoltării umane.Conceptul de dezvoltare umană este mult mai adânc si mai bogat decât ceea ce poate fi surprins printr-un indice compozit sau chiar printr-un set detaliat de indicatori statistici.

IDU relevă cu acuratete structura si directia progresului (sau regresului) capitalului uman în cursul cresterii economice a unei tări, precum si problemele care însotesc acest progres în 177 de tări.

Evaluarea IDU a atras numeroase critici, controverse si sugestii de îmbunătătire precum:

1) Alegerea dimensiunilor

IDU nu include o serie de dimensiuni cum ar fi libertatea politică, valorile culturale si mediul înconjurător.În Raportul Dezvoltării Umane din 1991 a existat o tentativă de măsurare a libertătii politice, dar, din cauza controverselor privind găsirea unei metode precise de măsurare această sarcină a fost lăsată institutiilor academice.

2) Alegerea variabilelor

S-a propus ca, alături de speranta de viată la nastere, să fie incluse si mortalitatea infantilă si securitatea alimentară pentru a se putea caracteriza mai bine sănătatea unei natiuni, dar mortalitatea infantilă este corelată cu speranta de viată, iar pentru a măsura securitatea aimentară singurele date disponibile sunt cele referitoare la consumul mediu de calorii pe locuitor, medii ce pot ascunde serioase lipsuri.

3) Calitatea datelor

Datele care stau la baza rapoartelor si a studiilor asupra dezvoltării umane trebuie să asigure ierarhizări si comparatii corecte si să conducă la concluzii permanente.Având în vedere diversitatea surselor de date, apar uneori critici referitoare la standardizarea indicatorilor, dar mai ales în legătură cu întârzieri din partea tărilor în furnizarea datelor către organizatiile si organismele internationale