Industria de pielărie

Indistruia de pielărie, blănuri şi înlocuitori de piele din ţara noastră cunoaşte o dezvoltare intensă care asigură nevoile de consum pe piaţa internă şi pentru export. Din totalul mărfurilor textile-încălţăminte comercializate, articolele din piele reprezintă peste o trăime. Mărfurile din piele sunt destinate protecţiei organismului împotriva unor factori fizici, chimici şi mecanici din mediu.

Obiectivele de dezvoltare a acestei ramuri industriale prevăd creşterea şi diversificarea producţiei, fabricarea unor game largi de sortimente de calitate superioară, extinderea şi utilizarea pieilor.

Capitolul I

Istoria mărfurilor din piele

Pieile de animal au fost folosite încă de la începuturile existenţei omului, ca adăpost şi material pentru acoperirea corpului. Însoţind omul în dezvoltarea lui, există posibilitatea de a caracteriza gradul civilizaţiei umane într-o anumită etapă după modul cum era prelucrată şi folosită pielea în epoca respectivă.

Prelucrarea pielii tăbăcite din piele de animal cu aportul agenţilor de tăbăcire datează din Epoca de piatră . Metoda de tăbăcire cu grăsime a fost utilizată, cu certitudine, înca din perioada neolitică. De asemenea, tăbăcirea cu fum de foc şi cu minerale de tipul „pietrei-acre” sunt, cu siguranţă, printre cele mai vechi metode de tăbăcire.

Tăbăcirea cu agenţi vegetali, utilizându-se, în special, scoarţă de stejar şi fag, este cunoscută din Epoca Bronzului.

Tăbăcirea vegetală cu scoarţă de stejar a fost metodă tradiţională de tăbăcire în timpul Epocii Medievale. De la 1900 tăbăcirea cu săruri de crom este metoda de tăbăcire cea mai utilizată. Metoda prezintă ca principal avantaj necesitatea unui timp mai scurt comparativ cu metoda de tăbăcire vegetală cu scoarţă de stejar, care poate dura până la 15 luni.

În funcţie de culoarea rezultată în urma procesului de tăbăcire al pieii (înainte de vopsire) se poate stabili cu exactitate natura metodei de tăbăcire: maro semnifică tăbăcire „Bark”, gălbui provine din aplicarea metodei “Chamois”, albul este specific metodei “Alum” şi gri- argintiu la metoda “Chrome”. În funcţie de utilitatea produsului finit sunt aplicate metode specifice de tăbăcire şi finisare a pieilor.

Cel mai vechi "document" care atestă prelucrarea pieilor pe teritoriul României este tablita de lut nr.3 de la Tartaria, datată din 2900 î.Hr., în care sunt redate în maniera ideogramelor egiptene pieile de animal.

Pieile se obţin de la animalele domestic, sălbatice, marine şi de la reptile. Pieile crude constituie materialul prim pentru fabricarea pieilor tăbăcite numite şi piei finite. Prin piele crudă se înţelege pielea obţinută de pe animale prin jupuire care nu a fost supusă nici unui proces de prelucrare. Prin piele brută se înţelege pielea rezultată în urma jupuirii de pe animale sacrificate şi supusă procesului de conservare.

Procesul de transformare a pieilor brute în piele tăbăcită este un tratament chimic numit tăbăcire. Tăbăcirea se face cu tananţi vegetali sau cu tananţi minerali. Procesul poate dura de la 12 ore până la 6 săptămâni, pieile brute fiind îmbibate în soluţii tot mai tari din extracte de plante. Acestea se obţin din diferiţi arbori şi arbuşti, în special din lemnul de quebracho şi din scoarţa de memoză. Toate aceste extracte conţin tanin (acid tanic) care se combină cu proteinele din piele şi le transformă în materialul cunoscut ca piele tăbăcită.

Capitolul II

Evoluţia calităţii

2.1. Clasificarea pieilor dupa întrebuinţare

Pieile tăbăcite se produc în sortimente variate sau se pot clasifica astfel :

1. Piei pentru partea de sus a încălţămintei

Pieile folosite pentru confecţionarea feţelor trebuie să fie fine, subţiri, flexibile, elastice, rezistente la crăpare, cu alungire la rupere şi tracţiune, cu aspect frumos, faţă curată şi îngrijit finisată, cu elasticitate, să permită schimbul de aer cu exteriorul, pentru a asigura un microclimat corespunztor în interiorul încălţămintei.

Principalele tipuri de piei folosite pentru confecţionarea părţii de sus a încălţămintei sunt cele provenite de la bovine, bubaline, ovine, porcine, cabaline, caprine. Pe lângă acestea se mai folosesc următoarele tipuri de piei :

- piei de şerpi, mamifere marine, şopârle

- piei metalizate

- piei cameleon

- piei Cora

- piei cu faţa contractată

2. Piei pentru partea de jos a încălţămintei

Pieile pentru partea de jos a încălţămintei (pentru talpă) trebuie să fie dense, elastice, cu rezistenţă la compresiune, la îndoiri repetate, uzură şi cu o absorbţie redusă de apă.

Pieile pentru talpă se obţin din prelucrarea pieilor de bovine, cabaline si porcine. Talpa este semidură, compactă sau mai puţin compactă, mai mult sau mai puţin flexibilă şi lipsită de elasticitate.