Inflația

Având în vedere recunoaşterea pe scară largă a avantajelor stabilităţii preţurilor, considerăm că este esenţial să se explice, în special tinerilor, importanţa stabilităţii preţurilor, modul optim de realizare a acesteia şi cum anume favorizează menţinerea acesteia realizarea obiectivelor economice mai generale ale Uniunii Europene.

Acestă lucrare arată că, într-o lume fără bani, respectiv într-o economie bazată pe troc, costurile asociate schimbului de bunuri şi servicii, cum ar fi cele legate de informare, cercetare şi transport, ar fi foarte ridicate. Banii sporesc eficienţa schimburilor, contribuind astfel la bunăstarea tuturor cetăţenilor.

Capitolul începe cu definirea acestor concepte. În principiu, inflaţia este definită ca o creştere generală a preţurilor bunurilor şi serviciilor pe o perioadă îndelungată, care conduce la scăderea valorii banilor şi, prin urmare, a puterii de cumpărare a acestora. Deflaţia se produce atunci când nivelul general al preţurilor scade pe o perioadă îndelungată.

Consiliul guvernatorilor BCE a formulat următoarea definiţie cantitativă în anul 1998: „Stabilitatea preţurilor se defineşte ca o creştere anuală mai mică de 2% a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro. Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu”. De asemenea, Consiliul guvernatorilor a precizat în luna mai 2003 că, în sensul acestei definiţii, intenţionează să menţină ratele inflaţiei la un nivel inferior, dar „apropiat de 2% pe termen mediu”.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND INFLAȚIA ȘI DEFLAȚIA

I.1.Inflaţia reprezintă o creştere a nivelului general al preţurilor. Mai simplificat, inflaţia se poate produce atunci când există prea mulţi bani pentru prea puţine bunuri.

Preţurile se pot majora din diferite motive. De exemplu, să presupunem că la magazin a mai rămas un singur CD de vânzare, pe care tu ai dori să îl cumperi, la fel ca toţi prietenii tăi. Proprietarul magazinului va mări probabil preţul CD-ului, ştiind că există o cerere ridicată şi că poate obţine mai mulţi bani pentru acesta.

I.2.Deflaţia este adesea definită ca opusul inflaţiei sau ca situaţia în care se înregistrează o scădere generală a preţurilor în timp. Poate fi rezultatul cererii scăzute de bunuri şi servicii, care obligă întreprinderile să îşi vândă produsele la preţuri mai reduse.

În cazul unei deflaţii generale, consumatorii pot să nu realizeze că scăderea nivelului preţului unui singur produs reflectă doar evoluţiile generale ale preţurilor, şi nu o scădere a nivelului preţului relativ al acestui produs. Prin urmare, aceştia se pot înşela, cumpărând o cantitate prea mare din produsul respectiv.

În absenţa inflaţiei sau a deflaţiei, se poate vorbi despre stabilitatea preţurilor atunci când, în medie, preţurile nici nu cresc, nici nu descresc, ci rămân stabile în timp. Dacă, de exemplu, cu 100 EUR se poate cumpăra acelaşi coş de bunuri ca şi cu un an sau doi înainte, stabilitatea preţurilor poate fi considerată absolută.

Făcând referire la „un ritm de creştere a IAPC(indicii Armonizati ai Preturilor de Consum) inferior nivelului de 2%”, definiţia clarifică faptul că atât o rată a inflaţiei de peste 2%, cât şi deflaţia (adică scăderea nivelului preţurilor) sunt incompatibile cu stabilitatea preţurilor. Din acest punct de vedere, indicaţia explicită cu privire la obiectivul BCE de a menţine rata inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2%, dovedeşte angajamentul asumat de a oferi o marjă adecvată în vederea evitării riscurilor de deflaţie

Aspectele sociale ale stabilităţii preţurilor

Stabilitatea preţurilor este esenţială şi pentru stabilitatea socială. Într-un context inflaţionist, preţurile tind să înregistreze variaţii neprevăzute, care pot aduce pierderi considerabile populaţiei. De exemplu, inflaţia poate reduce valoarea economiilor acesteia. În general, categoriile sociale cele mai sărace suferă adesea cel mai mult de pe urma inflaţiei, deoarece au posibilităţi limitate de protecţie. De-a lungul istoriei, ratele ridicate ale inflaţiei (sau deflaţiei) au produs de multe ori instabilitate socială.

I.3.Indicele preţurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie într-o anumită perioadă (perioadă curentă), faţă de o perioadă anterioară (perioadă de bază sau de referinţă). Indicele preţurilor de consum se calculează numai pentru elementele care intră în consumul direct al populaţiei, fiind excluse: consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investiţii şi acumulare, dobânzile plătite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele etc., precum şi cheltuielile aferente plăţii muncii pentru producţia agricolă a gospodăriilor individuale.