Inflația

Inflatia reprezinta unul dintre cele mai discutate dezechilibre eoconomico - sociale actuale. Daca în unele tari si perioade, inflatia a fost si este pericolul cel mai de temut al dezvoltarii si progresului economic, în altele, politica de crestere economica inflationista poate deveni un instrument util la îndemana guvernelor.

Inflatia este un proces de crestere cumulativa si autoîntretinuta a nivelului general al preturilor de consum, un mecanism care provoaca variatii multiple si de lunga durata.

10.1. Geneza si natura inflatiei

Fenomenul denumit inflatie (1) constituie o problema de analiza macroeconomica si una din formele principale ale dezechilibrului economic.

Termenul de inflatie a intrat în limbajul oamenilor de afaceri, a bancherilor, în special, pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, fiind legat de dereglarile în circulatia monetara. în acea perioada sistemele monetare se bazau pe circulatia, simultana, a monedelor de metale pretioase (aur si argint) si a semnelor valorii, respectiv a bancnotelor, care oricand puteau sa fie convertite în aur sau argint, potrivit etalonului pe care îl contineau. si acum monedele se raporteaza la un etalon aur, dar ele nu se mai pot schimba obligatoriu în aur. Daca pana la desprinderea de aur, în anul 1971, rata de schimb a unei monede se stabilea potrivit raportului între etalonul aur continut în ele, acum rata de schimb este stabilita în raport de puterea economica din spatele monedelor supuse schimbului.

Pana la desprinderea sistemului monetar de aur, bancile centrale aveau datoria sa tipareasca bani, dar nu si libertatea de a tipari oricati bani de hartie, ci doar în limitele depozitelor de aur de care dispuneau. Dupa desprinderea de aur, bancile centrale au capatat libertatea reala de a tipari oricati de multi bani, deoarece ele nu mai erau obligate sa tina seama de limita impusa de cantitatea de aur din depozitele lor. Cunoscand aceasta, autoritatile statului adica guvernele, au facut uz de libertatea lor sporita de a cere bancilor centrale sa tipareasca bani mai multi decat cerea piata. O emisiune suplimentara de bancnote peste rezerva de metal pretios detinuta de banca de emisiune, ducea în mod inevitabil la nerespectarea regulii ca bancnotele sa fie convertite, oricand, în aur. Bancnotele nu mai reprezentau valoarea initiala, se "devalorizau", si prin aceasta, atrageau dupa sine cresterea preturilor, iar dereglarea descrisa aici, a capatat denumirea de inflatie.

Partea buna a desprinderii sistemului monetar de aur a fost ca depozitele de aur ale bancilor centrale au fost, astfel, salvate si metalul galben extrem de pretios a început sa fie folosit mai mult în alte scopuri sau tinut ca rezerva ultima folosita în raporturile de schimb si de plati internationale la pretul de moment al aurului. Partea rea a fost ca guvernele au dobandit, practic, un monopol asupra tiparirii banilor si puterea de a apasa pe circulatia motorului tiparnitei de bani. Avand acest monopol, ele s-au si folosit de el pentru a produce bani ca sa acopere cheltuielile publice din ce în ce mai mari sau ca sa reduca impozitele si taxele si sa obtina o popularitate mai mare pentru a-si spori sansele de a castiga din nou alegerile si a se mentine la putere.