Însemnătatea economică a reformelor din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

PRINCIPATELE UNITE IN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANRU IOAN CUZA (1859 – 1866)

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza poate fi privita ca avand doua etape: etapa realizarii unirii definitive (1859 – 1862) si cea reformatoare, pentru consolidarea noului Stat roman.

Lucrarile Adunarii Elective din Moldova pentru alegerea domnului au inceput la 28 decembrie 1858. In cadrul adunarii s-au confruntat cele doua grupari: unionista si conservatoare. Gruparea conservatoare sustinea la domnie pe Mihail Sturdza si pe Grigore Sturdza. Partida unionista si-a desemnat candidatul in sedinta din 3 ianuarie 1859, ca fiind Alexandru Ioan Cuza, cunoscut pentru atitudinea sa energica fata de falsificarea alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc din vara anului 1857.

Dubla alegere a lui Cuza a pus Puterile europene in fata unui fapt implinit, dar nu neaparat si acceptat imediat. Imediat dupa alegere, Austria isi manifestase ostilitatea fata de acest act, iar Turcia ceruse convocarea unei noi conferinte a Puterilor europene, pentru a lua in discutie noua situatie creata in Principate.

Actul de la 24 ianuarie 1859 nu incheiase unirea Principatelor, ci abia o incepuse. Aceasta pentru ca, pe plan intern unirea era o uniune personala, cele doua tari romanesti avand acelasi domnitor, iar in plan extern alegerea aceluiasi domnitor crease o situatie juridica noua, care venea in contradictie cu dispozitiile Conventiei de la Paris, din 1858. La acestea se adauga activitatea reformatoare ce trebuia sustinuta pentru ca Unirea sa reprezinte intr-adevar un factor de coeziune politica, sociala si economica a celor doua Principate.Statul roman creat la 1859 avea o suprafata de 123.700 kmp si o populatie de circa 3.9 milioane locuitori.Putem spune ca la 1859, din punct de vedere al marimii si structurii avutiei materiale acumulate, al nivelului tehnic sub care se realiza combinarea factorilor de productie, al randamentelor cu care se utilizau resursele, al nivelului de trai al populatiei, statul roman proaspat creat se afla in urma cu 2-3 secole fata de statele dezvoltate ale Europei occidentale, a caror modernizare inceputa inca din Evul Mediu a fost accelerata de consecintele politice, economice si sociale ale revolutiilor burghezo – democratice si ale revolutiei industriale.Actul de la 24 ianuarie 1859 intra, astfel, in istorie ca actul infaptuirii Unirii dintre Moldova si Tara Romaneasca, cu implicatii importante atat pe plan intern cat si pe plan extern.

Primii ani de domnie ai lui Cuza au fost marcati de o grava instabilitate guvernamentala. Intre 24 ianuarie 1859 si 24 ianuarie 1862, asadar in trei ani de zile, s-au perindat nu mai putin de 20 de guverne, dintre care in Moldova 9, iar in Tara Romaneasca 11. Cel mai de seama guvern al epocii a fost condus de Mihail Kogalniceanu, intre 30 aprilie 1860 si 17 ianuarie 1861.

Alexandru Ioan Cuza obtine recunoasterea Unirii de catre Marile Puteri, noul stat format s-a numit Romania avand capitala la Bucuresti.

Principalele reforme infaptuite in timpul domniei lui Cuza au fost :

1. Reforma agrara din anul 1864,

2. Legea invatamantului primar obligatoriu si gratuit,

3. Infiintarea liceelor si universitatilor,

4. Organizarea armatei,

5. Modernizarea activitatii judecatoresti,

6. Dezvoltarea agriculturii, comertului, transporturilor si industriei.

CAPITOLUL I – REFORMA AGRARA DIN ANUL 1864

Reforma agrara din anul 1864, ca si alte masuri de modernizare luate in epoca, a fost una facuta de sus, in conditii instorice date, din aceasta cauza avand un caracter limitat, favorizand mentinerea in agricultura, pentru multa vreme, a unor raporturi sociale de tip feudal.Prin legea rurala, adoptata in august 1864, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au dispus :

• Desfiintarea tuturor obligatiunilor feudale ale clacasilor fata de boieri, taranimea clacasa devenind independenta din punct de vedere juridic.Articolul 10 din lege stipula ca ,,se desfiinteaza odata pentru totdeauna, in toata intinderea Romaniei : claca(boerescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne si alte asemenea sarcini datorate stapanilor de mosii si stabilite prin legi, hrisoave sau invoieli din vechime”.

• Desfiintarea tuturor monopolurilor de tip feudal.Articolul 21 al legii prevede ca ,,orice monopol al proprietarului, precum macelarie, brutarie, de bauturi si altele in cuprinsul vetrei satului se desfiinteaza”.

• Improprietarirea taranilor cu suprafete expropriate din mosiile boierilor, sau din patrimoniul statului, provenite din adoptarea legii secularizarii averilor manastiresti.Legea a prevazut de asemenea, improprietarirea ulterioara a tinerilor neclacasi, insuratei, precum si a altor categorii rurale.Pentru nevoi suplimentare de pamant, legea prevedea posibilitatea incheierii de invoieli cu marele proprietar (contracte incheiate pe o durata de maxim 5 ani).

• Rascumpararea sarcinilor feudale prin plata de catre taranii eliberati a unor despagubiri banesti cuvenite boierilor.Timp de 15 ani, in raport cu starea lor sociala (palmas, mijlocas,sau fruntas), taranii erau obligati la plata unor rate anule cuprinse intre 52 si 133 de lei, bani ce trebuiau depusi in conturile unei institutii girate de stat numita Comitetul de Lichidare a Obligatiilor Rurale.

Reforma agrara din 1864 a produs transformari structurale in viata societatii romanesti, consecintele acesteia neputand fi reduse doar la rezolvarea unei probleme sociale existente in lumea satului : desfiintarea iobagiei si atribuirea de pamant fostilor clacasi.Pe scurt, aceste consecinte sunt :