Instituții Financiare Europene

Unicitatea constructiei europene se reflecta în primul rând în arhitectura institutionala. Statele accepta sa delege o parte din puterile lor suverane unor institutii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificarile succesive, institutii al caror scop este sa asigure o participare democratica a Statelor Membre la luarea de decizii.

În momentul actual functionarea Uniunii se bazeaza pe cinci institutii: Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul de Ministri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (prescurtat CJCE) si Curtea de Conturi. Tratatul constitutional consacra formal functionarea Consiliului European ca institutie de sine statatoare.

Pe lânga institutii, UE include o serie de organisme specializate:

Mediatorul European si institutiile financiare: Banca Centrala Europeana si Banca Europeana de Investitii;

Organisme cu rol consultativ: Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic si Social;

Organisme interinstitutionale: Oficiul de Publicatii Oficiale al Comunitatilor Europene si Oficiul de Selectie a Personalului Comunitatilor Europene;

Agentii descentralizate:

- 17 agentii comunitare specializate care functioneaza în cadrul domeniul comunitar (primul pilon al Tratatului CE);

- ISIS (Institutul European pentru Studii de Securitate) si Centrul European pentru Observatii din Satelit, ambele functionale în cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (al doilea pilon);

- Europol si Eurojust în cadrul Cooperarii Politienesti si Judiciare în Materie Penala (al treilea pilon).

1. Banca Centrala Europeana

Banca Central Europeana (BCE) – cu sediul la Frankfurt - a fost înfiintata în 1998 si este responsabila pentru politica monetara a UE. Ea este banca centrala a Uniunii Europene, cu functia de administrare a politicii monetare în cele 12 tari care folosesc euro ca moneda (Uniunea Monetara Europeana).

Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilitatii preturilor, astfel încât sa se pastreze valoarea monedei unice (Euro) si economia europeana sa nu fie afectata de procesele inflationiste. În plus, politica monetara are si rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar.

BCE este administrata de un presedinte si un consiliu executiv, care mentin o cooperare strânsa cu bancile centrale nationale ale SM ce au aderat la zona Euro – alcatuind astfel Sistemul European de Banci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul.

Obiectivele acestui sistem sunt:

definirea si implementarea politicii monetare a zonei euro;

derularea operatiunilor externe;

pastrarea si administrarea rezervelor Statelor Membre;

promovarea unui sistem eficient de plati.

Banca Central Europeana a înlocuit Institutul Monetar European. Tratatul de la Nisa nu schimba componenta Consiliului Guvernator al BCE, însa aduce schimbari în ceea ce priveste regulile de decizie (decizii adoptate, în general, prin majoritate simpla – un membru, un vot).

Banca Centrala Europeana (BCE) reprezinta o institutie singulara si complexa.

a) Singulara deoarece nici o alta banca centrala moderna nu a mai fost creata prin vointa politica a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;

b) Complexa datorita faptului ca reprezinta vârful sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC), care influenteaza bancile centrale nationale.

Banca Centrala Europeana trebuie analizata prin prisma a doua caracteristici de baza: este o banca centrala si o institutie supranationala.

Este banca centrala deoarece:

administreaza începând cu 1 ianuarie 1999 sistemul monetar in euro

joaca un rol important în conducerea politicilor economice

se poate implica în mentinerea stabilitatii preturilor si a resurselor umane

si institutie supranationala pentru ca:

organizeaza relatiile monetare între mai multe tari cum a facut si Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 si care a supravietuit pâna la aparitia euro

este banca centrala a 11 state din Uniunea Europeana

este instanta federala în UE

BCE pune bazele unei cooperari economice si monetare între statele membre si reprezinta o etapa spre o integrare politica.

Începuturile cooperarii monetare

a) Primele proiecte au aparut o data cu Planul Barre depus în februarie 1969 la cererea Comisiei. Acesta prevedea:

interdependenta între integrarea economica si monetara

convergenta performantelor economice a coordonarii politicilor bugetare si monetare.

Planul Werner din 1970 se axeaza pe concluziile Barre iar perspectiva sa generala era uniunea economica si monetara. Principalele concluzii erau:

sa fie pastrate monedele nationale, dar pe lânga acestea sa fie creata o moneda unica. uniunea economica si monetara are nevoie de o convergenta a economiilor nationale;

miscarile de capital trebuiesc sa fie totale si fara restrictii;

fixarea totala si irevocabila a paritatilor între monede;

simbolurile monetare nationale

Acordul de la Bruxelles din 9 februarie 1971 a fost fondat pe conceptiile planului Werner dar au întâmpinat greutati în cursul crizei care a afectat anii 1970.

b) Adaptarile în fata crizei din anii ’70

Ordinul monetar international de la Bretton-Woods s-a dizolvat la sfârsitul anilor 1960. La 15 august 1971 presedintele Statelor Unite, R.Nixon, suspenda convertibilitatea dolarului în aur; deci Sistemul Monetar International era muribund. CEE a prezervat în ciuda evenimentelor interdependenta si solidaritatea între monedele statelor membre.