Instrumente cu Venit Fix

Capitolul 1

Instrumentele cu venit fix

1.1. NoţiuneClasificare.

Piaţa românească a obligaţiunilor este una în formare, existând în ultima perioadă o tendinţă tot mai mare a marilor emitenţi privaţi de a apela la refinanţarea pe piaţa de capital prin intermediul emisiunii de obligaţiuni. Cunoaşterea noţiunilor teoretice legate de instrumentele cu venit fix sunt indispensabile atât în procesul de decizie cu privire la finanţarea unei activităţi economice, cât şi investitorilor, individuali sau instituţionali, în scopul formării unui portofoliu diversificat.

Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung,emise de societăţi comerciale sau de organisme ale administraţiei de stat centrale sau locale. Acestea reprezintă titluri de creanţă negociabile.

Clasificarea obligaţiunilor

a) După modul de identificare a deţinătorului

la purtător, caz în care drepturile conferite revin purtătorului. Sunt emise în formă materializată, având cupoane detaşabile;

nominative, având specificat numele posesorului. Sunt emise materializat, sub forma unui certificat nominativ sau dematerializat, prin înscriere în cont.

b) După forma în care sunt emise

materializate, emise pe suport hârtie;

dematerializate, emise prin înscriere în cont, pe suport magnetic.

c) După tipul de venit pe care îl generează

obligaţiuni cu dobândă, emise la valoarea nominală şi care generează venituri din dobânzi care se plătesc în conformitate cu condiţiile emisiunii;

obligaţiuni cu cupon zero, denumite şi obligaţiuni cu discount, emise la un preţ mai mic decât valoarea nominală, care este plătită la scadenţă.

d) După gradul de protecţie a investitorilor

obligaţiuni garantate cu anumite active. În cazul în care emitentul nu rambursează o parte a principalului şi/sau dobânzii, investitorii au dreptul la recuperarea sumelor cuvenite prin valorificarea activelor prin care s-a garantat împrumutul obligatar.

obligaţiuni negarantate, rambursarea având ca suport doar fluxurile financiare ale emitentului.

Emisiunea de valori mobiliare este considerată a fi un mijloc de finanţare a cheltuielilor publice. Plasamentul în astfel de instrumente este considerat fără risc.

Titlurile emise de stat cu scadenţa peste un an se tranzacţionează în ţările dezvoltate pe piaţa de capital, iar cele pe termen scurt sunt specifice pieţei monetare.

Principalele tipuri de valori mobiliare emise de stat sunt:

biletele de tezaur, cu rolul de a acoperi împrumuturi pe termen scurt efectuate de guvern. Sunt emise pe termen sub un an, sub formă de certificate cu discount, adresându-se în principal investitorilor instituţionali.

Bonurile de tezaur – valori mobiliare emise pe perioade de la unu la zece ani, destinate să acopere nevoile generale ale bugetului. Sunt vândute în general prin licitaţie şi se adresează investitorilor instituţionali şi persoanelor fizice.

Obligaţiuni de tezaur – cu scadenţa între zece şi treizeci de ani, fiind purtătoare de dobânzi. Împrumutul astfel contractat are o destinaţie stabilită cu claritate.