Integrarea economică și monetară a Europei

I. INTRODUCERE

1.1 Integrarea economica si monetara - concepte

Integrarea economica este un process complex de faurire a Europei Comunitare care presupune crearea unei veritabile piete commune. El consta in dezvoltarea interdependentelor economice dintre statele componente si este determinat de un ansamblu de factori intre care revolutia stiintifica si tehnica joaca un rol primordial. Integrarea economica a Europei comunitare are un continut concret – istoric si cuprinde liberalizarea pietelor comertului intre tarile componente, crearea unei uniuni vamale, circulatia libera a capitalurilor si a fortei de munca intre aceste tari.

Integrarea economica conduce la integrare monetara. Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a unui spatiu în care monedele mai multor tari sunt fie legate între ele în mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda "ancora" pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt înlocuite cu o singura moneda, care va fi folosita în întreaga zona. Atât într-un caz, cât si în celalalt, ne aflam în fata unui proces de unificare monetara.

O uniune monetara formata în acest mod trebuie sa corespunda unei zone monetare optime, întelegându-se prin aceasta un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, în special la instrumentul curs valutar, în favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Integrarea monetara poate lua forma unei cooperari intre statele membre in materie de politica monetara, prin coordonarea ratelor de schimb si de dobanzi sau prin rezolvarea problemelor de balanta a preturilor.

II. ISTORICUL INTEGRARII ECONOMICE SI MONETARE

2.1 Fazele integrarii economice si monetare

In istoria integrarii economice si monetare distingem trei faze importante:

1. Prima faza a cuprins perioada 1958 – 1969. In aceasta faza, principalele obiective ale Uniunii vamale (suprimarea drepturilor de vama, a restrictiilor cantitative in interiorul statelor, aplicarea unui tariff vamal comun) au fost atinse.

In plus, au fost propuse masuri pentru inlaturarea unor obstacole netarifare care impiedicau libera circulatie a bunurilor si serviciilor precum si a factorilor de productie. In domeniul politicilor commune, s-au realizat progrese, mai ales in ceea ce priveste mecanismele agricole si transporturile.

In 1969, a fost organizata Conferinta de la Haye, unde sefii de state si de guverne din tarile member au decis ca CEE (Comunitatea Economica Europeana) trebuie transformata progresiv intr-o uniune economica si monetara (UEM).

In 1970, Pierre Werner, primul ministru din Luxemburg a propus realizarea graduala pana in 1980 a unei Uniuni economice si monetare. Raportul sau continea sugestii in materie de coordonare a politicilor economice, insistand asupra celor fiscale, bugetare, financiare si de finantare a deficitelor. In domeniul monetar, Werner a propus armonizarea instrumentelor politicii monetare.

Ultimul sau obiectiv ramanea realizarea unei libertati complete de miscare a capitalurilor, alaturi de convertabilitatea deplina a monedelor si de rate fixate irevocabil.

2. A doua faza a cuprins perioada 1969 – 1979. In aceasta faza, uniunea monetara trebuia sa se realizeze ca un process pe etape. A fost propus ca marjele de fluctuatie sa se reduca in jurul cursului – pivot atunci cand o moneda a unei tari membre se schimba pentru alta. Marja de fluctuatie trebuia sa fie mai redusa decat cea rezervata schimburilor de monede contra dolari. De fapt, acesta era renumitul mechanism al “sarpelui in tunel” in care sarpele reprezenta marja de fluctuatie mai stransa aplicabila schimburilor intre monedele tarilor membre, in schimb ce marja mai larga autorizata pentru schimburile contra dolari exprima tunelul.

Un obiectiv important al acestei faze era realizarea miscarilor de capital o data cu integrarea pietelor financiare, mai ales in sistemele bancare.

Totusi, in timpul acestei faze nu a fost favorabil procesul de integrare economica si monetara. Criza petrolului a provocat o inflatie galopanta, ducand la presiuni deosebite asupra monedelor europene. Instabilitatea sistemului monetar international a facut aproape imposibila continuarea eforturilor spre integrare economica.

Astfel, la sfarsitul anului 1977, din noua state membre ale comunitatii de atunci, doar cinci (Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca) au ramas in interiorul acestui mecanism, iar planul lui Werner al Uniunii economice si monetare a fost abandonat.

In acest context, a fost organizata Conferinta de la Bremen din 1978, unde Helmut Schmidt si Valery Giscard d’Estaing au prezentat liniile generale ale unui sistem monetar european (SME), care a fost aplicat efectiv in 1979.