Intervenția statului în economie

In epoca moderna si contemporana, marile realizari romanesti de natura economica, sociala si politica au fost indiscutabil legate de prezenta si de activitatea Statului.

Momentul de referinta al discutiei raportului Stat-economie il reprezinta Marea Unire de la 1918 si constituirea Statului national unitar roman.Pe fondul general al unor sperante de bunastare fara precedent pentru poporul roman, teoretizarea rolului economic al Statului in gandirea economistilor romani parcurge cateva etape esentiale :

I. In concordanta cu curentele de idei ale lumii in care traiau, economistii romani inteleg necesitatea unui Stat-actor economic, a extinderii functiilor traditionale ale Statului care trebuia sa-si depaseasca statutul de simplu administrator si sa devina simplu intreprinzator intr-o economie mixta si mai mult, forta exogena pentru restabilirea dezvoltarii economiei pe de o parte, catalizator al solidaritatii si armoniei sociale, pe de alta parte.

II. In a doua etapa rolul economic al Statului este incurajarea si protejarea industriei nationale si a capitalului romanesc in economie, iar politica economica subordonata acestui obiectiv este una protectionista de tipul « prin noi insine ».Pe de alta parte, taranistii propun o politica a « portilor deschise », care poate stimula reciprocitatea intre dezvoltarea agriculturii si a intreprinderilor industriale.

III. Etapa discutiilor despre strategia de dezvoltare a economiei romanesti este urmata de restructurarea mecanismului economiei si de unificare legislativa.Strategia de industrializare a Romaniei trebuie sa porneasca de la trei coordonate majore :*tipul de economie existent in Romania (o « economie mixta agro-industriala »), *rolul Statului si tipul de politica economica necesara (o « politica economica nationala », o politica protectionista), *armonizarea intereselor nationale cu cele internationale.

IV. In toata perioada moderna si contemporana, Statul a fost chemat in ajutor de toate partidele politice romanesti pentru realizarea solidarismului social.I. N. Angelescu arata in acest sens ca una din indatoririle fundamentale ale Statului este aceea de a « reprezenta solidaritatea economica si sociala », iar politica economica trebuie conceputa astfel incat sa evite conflictele economice si sociale, prin mentinerea echilibrului intr-o viata economica nestatornica.

Argumentele care pledeaza pentru implicarea Statului in economie sunt urmatoarele:

- Necesitatea corectarii disfunctiunilor de alocare ale pietei libere;

- Necesitatea corectarii inegalitatilor economice grave, determinate de mecanismul concurential;

- Necesitatea reglarii relatiilor de piata, in anumite cazuri;

- Insuficienta initiativei private cu privire la activitatea sau bunurile de interes general sau national (bunuri colective ca : apararea nationala, justitia, infrastructura rutiera, energia electrica) ;

- Modificari ale conjuncturii nationale si internationale.

Pornind de la necesitatea implicarii sale in economie, modalitatile specifice de implicare a Statului sunt variate si determina, fiecare in parte, un rol economic specific :

- Implicarea prin administratiile publice (centrala, locale si a securitatii sociale) cu rolul de a furniza (presta) servicii colective nemarfare, fara contraprestatie directa din partea consumatorilor, prin alocarea unor resurse bugetare, dar si cu rolul de a redistribui veniturile ;

- Implicarea ca actor economic nemijlocit, jucand rolul de producator si consumator de bunuri si servicii ;

- Organizarea si institutionalizarea la scara nationala a puterii publice prin elaborarea regimului juridic al proprietatii si al activitatilor economice si crearea cadrului institutional-organizatoric necesar activitatilor economico-sociale ;

- Elaborarea si aplicarea de politici si programme economice sectoriale, regionale si generale prin care se stabilesc obiectivele generale si specifice, precum si modalitatile concrete ale implicarii Statului in economie.

Tipologia cel mai frecvent folosita pentru a descrie rolul pe care il joaca statul in viata economica se sprijina pe cele trei functii propuse de Richard Musgrave in Teoria finantelor publice (1959) : alocarea, stabilizarea si distributia.

A. Functia de alocare

Eficacitatea economica consta in utilizarea totalitatii resurselor disponibile astfel incat sa se obtina maximum de satisfactie pentru indivizi.Alocarea resurselor intre diferitele posturi posibile este optima atunci cand nu mai putem imbunatati satisfacerea individului fara a dauna satisfacerii celuilalt.

Alocarea optima a resurselor reprezinta transformarea rezultatelor productive in bunuri si servicii de consum.Alocarea optima a resurselor impune respectarea principiului eficientei economice, ceea ce inseamna, pe de o parte eficienta productiva (maximizarea cantitatii produse pe unitate de factori de productie consumati sau minimizarea consumului de factori de productie pe unitatea de produs); pe de alta parte –eficienta alocativa (adaptarea optima a ofertei la cerere).

Disfunctiunile de alocare ale pietei se manifesta prin preturi care nu exprima costurile sau utilitatile marginale, prin dezechilibre intre cerere si oferta.Cauzele acestor disfunctiuni, care justifica actiunea publica in domeniul alocarii resurselor pot fi :

- lipsa transparentei perfecte a pietei ;

- monopolizarea productiei sau a cererii ;

- monopolul tehnic sau natural ;

- existenta bunurilor colective si a externalitatilor.

Principalele deficiente ale economiei de piata raman serviciile colective pure si externalitatile.Un serviciu colectiv pur este un serviciu utilizat in acelasi timp de toti membrii unei comunitati si pentru care un producator particular nu ar putea exclude pe beneficiarii ce nu doresc sa contribuie la finantarea serviciului respectiv.(Ex. : apararea nationala, ordinea publica, justitia, reteaua rutiera etc)

Vorbim de externalitate atunci cand preferintele unui individ au efecte asupra bunastarii altor indivizi care nu pot fi luati in considerare in schimburile de marfuri.Cheltuielile pentru sanatatea si educatia indivizilor produc efecte externe pozitive (economii externe), in timp ce poluarea si toate prejudiciile aduse mediului constituie exemple de efecte externe negative (dezeconomii externe).