Intervenția statului în economie

Definitia statului : din punct de vedere economic, statul reprezinta:

- Intr-un sens strict, administratia publica centrala (si mai ales guvernul, adica institutia insarcinata de a pune in practica politicile economice);

- Intr-un sens mai larg, puterea centrala si securitatea sociala (este vorba de un „stat providenta”).

Nu se poate vorbi despre o conceptie economica a statului inaintea de gandirea economica moderna. Pana in secolul al XVI-lea, cand tinerele state moderne vor avea nevoie de un sprijin teoretic pentru dorinta lor de imbogatire, reflectiile cu caracter economic despre stat se incadreaza in gandirea moral-religioasa si filosofic-politica a antichitatii, Evului Mediu si Renasterii.

STATUL IN ANTICHITATE

Legislatia popoarelor in antichitate este patrunsa de spiritul legii morale naturale. Statul antic va fi subordonat unui ideal moral, acela al „binelui comun”.

Toate aspectele vietii particulare ce pot fi numite „economice” (mijloace de existenta, proprietate, schimburi, sclavie etc.) erau reglementate in statul evreu de legea mozaica. Legea mozaica are garantia autoritatii divine si reprezinta produsul revelatiei de pe muntele Sinai si al geniului lui Moise, investit de Dumnezeu cu misiunea de a pastra credinta monoteista si de a face cunoscuta venirea lui Mesia in lume.

Primele lucrari consacrate exclusiv „economicului” in Grecia antica sunt cele ale lui Xenofon (427-355 i.Hr.): „Oeconomikos” si „De vestigalibus”, dar importanta acestor lucrari este mai mult de ordin practic, decat teoretic. In timp ce „Oeconomikos” este un tratat de economie domestica, „De vestigalibus” este dedicata economiei cetatii si este un amplu program financiar propus Atenei in scopul dezvoltarii sale economice. Remarcabil este demersul metodologic al lui Xenofon, de la individ, gospodarie la cetate; de la economia domestica la economia cetatii.

Platon (427-347 i.Hr.) cauta statul ideal subordonat ideii de dreptate. Conceptia sa despre stat este cel mai bine conturata in patru dintre dialogurile sale: „Republica” sau „Statul”, „Omul politic”, „Legile”, „Critias”. In conceptia lui Platon statul ideal este condus de catre cei ce cunosc cel mai bine aceasta idee, filosofii. Celelalte clase in statul ideal vor fi razboinicii si meseriasii. Cum pentru Platon, armonia este dreptate, in sensul ca intr-o ierarhie toate sunt la locul potrivit lor, statul astfel constituit va fi perfect subordonat ideii de dreptate. Aceasta „randuire”, de a face fiecare ceea ce-i este propriu, este socotita de majoritatea criticilor principiul economic fundamental ce sta la baza statului platonian si poarta in opera lui Platon denumirea de „oikeiopragia”. Semnificatia conceptului este similara unei diviziuni a muncii extinsa din domeniul economic in domeniul social si politic. Platon pune de asemenea problema mentinerii unitatii interne intre conducatori. Unitatea poate fi pastrata prin eliminarea intereselor economice ce pot duce la dezbinare, iar abstinenta economica se va realiza prin desfiintarea proprietatii personale si extinderea proprietatii comune asupra femeilor si copiilor. In ceea ce priveste viata economica, Platon recomanda un control strict al statului, dovedindu-se adeptul unei economii inchise.

Aristotel (384-322i.Hr.) se va arata la fel de preocupat ca si Platon de organizarea statului ideal dar, in timp ce Platon construieste un stat ideal teoretic, iar apoi studiaza realitatea, Aristotel va parcurge calea inversa. Studiind mecanismul de functionare a formelor de guvernamant existente in lumea greaca si barbara, va cauta cea mai buna forma de guvernamant, realizabila pentru aceia care poot trai in cea mai buna stare posibila.

Analizand modul de formare a statului, Aristotel distinge trei etape: familie, comuna, stat. Omul ca „zoon politikon”; familia, cu cele trei componente ale sale:casatorie, parinti-copii, sclavie, nu pot exista decat in cadrul relatiilor sociale, ale statului . Problema sclaviei este abordata realist de Aristotel, pentru care sclavii sunt unelte insufletite, iar sclavia un fenomen firesc, rezultat din necesitatile sociale si explicat de diferentele naturale existente intre oameni.

Elementele necesare unui stat perfect sunt, pentru Aristotel, urmatoarele: mijloacele de subzistenta, mestesugurile, armele, o oarecare abundenta de avutie, cultul divin, hotararea cu privire la interesele generale si principiile individuale. In acest stat, impartirea in clase este determinata de diviziunea muncii. Fata de egalitatea cetatenilor si proprietatea comuna, Aristotel se arata sceptic. Departe de a impartasi punctul de vedere al lui Platon, Aristotel se pronunta pentru proprietatea particulara, ale carei defecte, de care este constient, pot fi inlaturate prin educatie.

Pentru Aristotel, cetatean al statului nu poate fi decat acela care poseda o anumita avere, pentru ca statul nu poate fi alcatuit din cersetori. Aristotel crede in puterea de discernamant a multimii, dar a unei multimi alcatuite din cetateni proprietari care, nefiind preocupati de cele necesare vietii, pot guverna in scopul unei vieti morale.