Investițiile Străine Directe în Italia

INTRODUCERE

Rolul investiţiilor străine directe în relansarea şi dezvoltarea economică a Italiei este unul major. Investiţiile străine directe reprezintă soluţia viabilă pentru construirea unei economii care nu generează îndatorare străina.

Investiţiile străine directe în Italia reprezintă o temă de certă actualitate, referatul fiind structurat pe două capitole. În cuprinsul acestuia sunt abordate probleme concrete precum profilul investiţiilor străine directe, cât şi tendinţele şi evoluţia acestora.

Apărute în economia mondială încă din cele mai vechi timpuri, investiţiile străine directe au cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimile decenii în tranzacţiile internaţionale. Comisia Europeană a elaborat următoarea definiţie: „înfiinţarea sau achiziţionarea unui activ generator de venit într-o ţară străină asupra căreia firma investitoare deţine controlul. Investiţiile străine directe se pot defini şi ca „ proprietate a unui rezident străin asupra unor active, cu scopul de a controla folosirea acestor active”(Graham Krugman, 1989). Investiţiile străine au ca particularitate controlul pe care investitorul îl exercită asupra activelor în care a făcut investiţia.

CAPITOLUL I Profilul investiţiilor străine directe în Italia

Atractivitatea economiei italiene pentru investiţiile străine directe (IFDI) a fost limitată în mod tradiţional, în ciuda avantajelor ţării ca localizare, cum ar fi o mare piaţă internă şi o forţă de muncă calificată. Criza globală recentă a ţării a înrăutăţit poziţia ISD-urilor, cu fluxuri care au scăzut de la 40 miliarde dolari americani în 2007, la 11 miliarde dolari americani în 2008, înainte de revenirea la 20 miliarde de dolari în 2009, dar din nou la 9 miliarde în 2010 (Fig. 1). Deşi stocul de ISD-uri al ţării a crescut începând cu anul 2000, la o rată similară cu cea a Uniunii Europene în ansamblu, în 2010 stocul de ISD-uri s-a contractat vis-à-vis de 2009, reflectând modul în care Italia, în comparaţie cu alte ţări europene cheie şi a potenţialului său, continuă să subperformeze. Principalele obstacole în calea exploatării potenţialului ţării pentru ISD-uri se află în acţiunile întreprinse în mare măsură insuficiente pentru a atrage şi a promova ISD-urile, şi în special în lipsa de coordonare cu alte măsuri de politică relevante (de exemplu, dezvoltarea infrastructurii) într-un cadru mai larg care vizează dezvoltarea regională şi naţională.

CAPITOLUL II Tendinţe şi evoluţii

Din punct de vedere istoric, atractivitatea economiei italiene pentru investiţii străine directe (ISD) a fost limitată, în comparaţie cu cele mai multe alte ţări europene şi cu potenţialul său. Performanţa Italiei în atragerea de ISD a fost deosebit de slabă în perioada 1990-2000, atunci când cumulativ fluxurile de ISD din ţară au fost de doar 13% dintre cele din Regatul Unit, 17% dintre cele din Germania, 21% dintre cele din Franţa, şi 35% dintre cele din Spania. Începând cu anul 2000, stocul de ISD din Italia aproape s-a triplat- o rată de creştere similară cu cea a stocului de ISD în Uniunea Europeană (UE) ca întreg, ajungând la 364 miliarde dolari americani în 2009, înainte de a scădea la 337 miliarde dolari americani în 2010. Fluxurile anuale de ISD au crescut constant din 2000 pentru a ajunge la 40 miliarde dolari americani în 2007, apoi au scăzut la 11 miliarde de dolari în anul de criză la nivel mondial, din 2008, şi parţial a revenit la 20 miliarde în 2009 şi o valoare de 9 miliarde dolari în 2010. În ciuda

creşterii stocului de ISD de peste zece ani, rata stocului de ISD în PIB, în 2010 a fost de doar 16%, faţă de 20% pentru Germania, 39% pentru Franţa, 44% pentru Spania, 48% pentru Regatul Unit, şi 42% pentru UE în ansamblu. Ponderea cea mai mare a investițiilor străine directe în Italia o ocupă sectorul terțiar(sectorul serviciilor), depășind 50%.