Investițiile Străine în România

CAP. 1. Introducere în sfera investiţiilor străine.

1.1. Conceptul de investiţie. Introducere.

Investiţia semnifică orice tip de cheltuială de resurse făcută într-un anume moment în vederea creării premiselor necesare obţinerii, într-un moment ulterior, de obicei o perioadă mai îndelungată de timp, a unor efecte scontate. Cel mai frecvent este întâlnită următoarea definire a investiţiilor, şi anume cheltuieli sau plasamente de sume băneşti la un moment iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, reprezentând deci, totalitatea cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital sau pentru întreţinerea stocului de capital .

Conceptul de investiţie implică sensuri şi abordări variate. Datorită tocmai complexităţii acestui concept noţiunea de investiţie este abordată din punct de vedere al gradului de cuprindere sub două aspecte: un înţeles „larg” şi altul „restrâns” . În sens larg, prin investiţii se înţelege orice cheltuială bănească făcută cu scopul de a înregistra un câştig (investiţiile productive) sau cu un scop social (investiţiile neproductive sau sociale, făcute în interesul societăţii, precum investiţii în sistemul sanitar, în învăţământ, cultură). La prima vedere, investiţia apare în mod concret ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia montajul şi instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje etc. La o analiză mai profundă investiţia este alocarea capitalurilor economisite în activităţi lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor iniţial acordate .

Trebuie avută în vedere şi relaţia distinctă dintre investiţie şi economisire. Investiţia presupune economisire, acumularea unei parţi din venit, urmărindu-se obţinerea unui câştig în viitor. Economisirea poate fi definită mai curând ca un simplu consum amânat, în timp ce investiţia reprezintă, de fapt, un consum sacrificat în prezent în intenţia obţinerii unui consum viitor mai mare. Decizia de economisire şi de investiţie, în cazul micului producător, aparţine aceluiaşi agent economic. Acesta economiseşte şi, simultan, investeşte. Pe lângă formarea de capital, ce rezultă în urma procesului investiţional, investiţiile anterioare pot reprezenta suportul pentru realizarea de noi investiţii şi promovarea progresului în toate sectoarele de activitate. Volumul investiţiilor este variabil în timp şi are un puternic efect de antrenare. Comportamentul oscilant al volumului investiţiilor pe o perioadă lungă este determinat de faptul că cererea de investiţii este legată de noile descoperiri ştiinţifico-tehnice, de noile produse, de extinderea zonelor de aprovizionare şi desfacere, de utilizarea unor resurse noi, de creşterea populaţiei, a producţiei şi a venitului. Toate aceste aspecte fac ca, într-o economie liberă de piaţă, o politică economică, chiar adecvat aplicată, să nu poată sugera că volumul investiţiilor este suficient pentru a garanta ca activitatea economică mai puţin favorabilă dintr-un an, poate fi compensată în perioada următoare. Investiţia presupune şi o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unei speranţe al cărei suport sunt tocmai resursele investite, ca o cheltuială certă pentru un viitor incert.

Investiţiile sunt privite ca un stimul, printre cei mai importanţi, în orice activitate economică, semnificând impulsul sau elementul generator prin care afacerile iau formă, se desfăşoară şi se dezvoltă . Nu se exagerează atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea ce semnifică motorul pentru un sistem activ .

În teoria şi practica economică, se are în vedere faptul că investiţia este de tip tridimensional :

- contabilă, cea mai restrictivă, reprezintă toate bunurile mobile şi imobile, corporale şi necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant sub aceeaşi formă, reducând investiţia la noţiunea de imobilizare.

- economică, reprezintă toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii, în viitor, a unor venituri superioare cheltuielilor iniţiale de resurse.

- financiară, investiţiile înseamnă schimbarea unei sume de bani prezentă, certă, în speranţa obţinerii unor venituri viitoare, superioare, probabile .

1.2. Rolul investiţiilor în economia de piaţă.

Rolul investiţiilor în dezvoltarea economică a unei ţări este deosebit de complex, pentru că ele influenţează structurile de proprietate, structurile economice pe ramuri şi subramuri, structurile tehnologice, structurile ocupării forţei de muncă, cu consecinţe directe şi indirecte în plan social, influenţând ritmul de dezvoltare al ţării :

a) Investiţiile sunt baza materială a dezvoltării economico-sociale a oricărei ţari. Ele asigură creşterea cantitativă şi calitativă a capitalului fix, sporirea randamentului tehnic şi economic al capitalului existent, dar şi crearea de noi locuri de muncă. Prin investiţii se asigură creşterea gradului de utilizare a resurselor materiale şi de muncă ale societăţii, rol pe care l-au avut întotdeauna.

b) Investiţiile au un rol hotărâtor în asigurarea modernizării activităţii economice, ca o condiţie necesară la adaptarea sistemelor tehnice şi economice ale condiţiilor de trecere a economiei naţionale la economia de piaţă, de participare a ţării noastre la relaţiile economice internaţionale în condiţii de concurenţă şi competitivitate. Ele asigură un grad mai mare de ocupare a forţei de muncă, locuri de muncă cu utilaje performante, perfecţionarea proceselor tehnologice, extinderea şi generalizarea principiilor de conducere ale economiei de piaţă.

c) Investiţiile dau naştere la ceea ce se numeşte efect propagat sau efect de antrenare, care determină: promovarea progresului tehnic, creşterea producţiei, îmbunătăţirea calităţii bunurilor, creştere eficienţei economice În acest sens, se are în vedere relaţia dintre inovaţii, producţie, cerere şi piaţă; concret este vorba de faptul că inovaţia atrage după sine schimbări în structura producţiei care, la rândul lor, duc la schimbări în structura cererii de bunuri şi servicii, iar acestea, la rândul lor, atrag după ele, schimbări în structura pieţelor în sensul apariţiei unor noi pieţe, adică ale noilor produse apărute.