Investițiile străine în România după 1989

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a unei ţări ce asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului etnic şi economic al celor existente, dar şi crearea unor noi locuri de muncă.

Investiţiile au un pronunţat caracter novator, deoarece prin ele se crează condiţii materiale necesare promovării progresului tehnic şi a rezultatelor activităţii de cercetare ştiinţifică în toate domeniile de activitate, iar prin acestea se asigura perfecţionarea mijloacelor de producţie, precum şi înoirea produselor.

Ne referim la investiţii în legătură cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obţinerii unor profituri viitoare. În sens larg investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil şi incert.

Sacrificiul are loc în prezent şi e sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. În unele cazuri elementul care predomină este timpul (exemplu: investiţia în bonurile de tezaur guvernamentale), în altele riscul este atributul dominant ( investiţia SAFI), iar alteori, ambele aspecte sunt importante (ex.: achiziţionarea acţiunilor întreprinderilor care se privatizează).

Trebuie avută în vedere şi relaţia distinctă dintre investiţie şi economisire. Economisirea poate fi definită mai curând ca un simplu consum amânat, în timp ce investiţia reprezintă de fapt un consum sacrificat în prezent în intenţia obţinerii unui consum viitor mai mare. Investiţia mai are în plus şi un caracter real, în sensul că ea poate determina creşterea în viitor a producţiei naţionale.

În economie există mai multe tipuri de investiţii. Unele dintre acestea presupun tranzacţii financiare între agenţii economice, altele presupun implicarea în tranzacţii şi a unor bunuri materiale cum ar fi clădirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. În primul caz, investitorul intră în posesia unor active specifice: acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit sau bouri de tezaur.

În al doilea caz activele rezultate au cu totul altă natură: fabrici, companii de transport, hoteluri sau magazine. În primul caz este vorba despre investiţii financiare, iar în al doilea caz de investiţii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisă, deoarece cele două tipuri coexistă. Trebuie de reţinut că în perioadele precapitaliste majoritatea investiţiilor reale nu implicau nici un fel de tranzacţii financiare.

În societatea modernă, aproape orice investiţie reală are şi o importantă latura financiară. De la cel mai mic magazin până la marile corporaţii internaţionale, activitatea de investiţii se sprijină pe credit, acţiuni, obligaţiuni etc.

Termenul ”speculaţie” este folosit de multe ori în sens peiorativ. Nu există vreo diferenţă de esenţă între cele două concepte: cel de investitor şi cel de speculator.

Speculatorul reprezintă un tip aparte de investitor, care se individualizează printr-un comportament specific:

- speculatorul are o atitudine diferită faţă de risc, în comparaţie cu investitorul obişnuit : primul este atras puternic de investiţiile cu risc deosebit de mare, cel de-al doilea preferă un risc cât mai scăzut;

- decurgând din această atitudine, speculatorul mizează pe un profit anormal de mare corespunzător cu riscul pe care şi-l asumă, în timp ce investitorul obişnuit contează pe un câştig normal de mare;

- speculatorul acţionează mai mult pe termen scurt, în timp ce pentru o investiţie obişnuită orizontul de timp este relativ mai mare.

Investiţiile în model clasic

Economiştii clasici şi mai târziu cei neoclasici, au constatat că ”oferta îşi creează propria-i cerere”. Astfel s-a creat şi dezvoltat suportul teoretic al rolului statului în economie. Aceştia susţin că: procesele şi fenomenele economice se autoreglează. Pe termen lung, economia îşi găseşte mereu poziţia de echilibru. În poziţia de echilibru, oferta îşi găseşte întotdeauna propria ei cerere şi, în consecinţă, folosirea deplină a forţei de muncă este asigurată.

Investiţiile au forme contrarii la scara întregii economii. Economisirea înseamnă retragerea din circulaţie a unei puteri de cumpărare egală cu sumele economisite. Efectul este resimţit de cererea agregată care se diminuează.

Are loc astfel contracţia activităţii la scara întregii economii, fenomen denumit în mod uzual recesiune; investiţiile joacă un rol economic expansionist.

A investii înseamnă a cumpăra bunuri şi servicii, întreţinând şi extinzând activitatea altor agenţi economici, efect reflectat în creşterea outputului economic total, adică a PNB sau PIB; deoarece între momentul efectuării investiţiei şi momentul în care se fac simţite efectele sale există un interval mai scurt sau mai lung, are loc apariţia unei cereri suplimentare care nu are încă corespondent în bunuri şi servicii; deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele economisite vor fi perfect compensate de către sumele investite.

Pe termen scurt, pot exista neconcordanţe. Sumele economisite pot depăşi uneori sumele investite şi invers. Creşterea sumelor economisite va duce la creşterea ofertei de depuneri la vedere sau la termen. În consecinţă, rata dobânzii se va reduce, încurajând investiţiile şi descurajând depunerile. În cele din urmă echilibrul se va restabili.

Creşterea nivelului activităţilor investiţionale peste nivelul economiilor existente va duce la creşterea cererii de capital de împrumut. Nivelul dobânzii va cunoaşte o tendinţă ascendentă, descurajând investiţiile şi încurajând depunerile.

După cum se observă, în cadrul modelului clasic elementul primordial care determină nivelul activităţii investiţionale dintr-o economie este rata dobânzii.

Promovarea progresului tehnic prin investiţii trebuie privită din trei puncte de vedere : tehnic, economic şi social. Din punct de vedere tehnic, investiţiile alocate conduc la perfecţionarea bazei tehnice a societăţii, sub forma unui aspect economic, investiţiile contribuie la creşterea volumului de produse pentru satisfacerea necesarului intern şi pentru export, iar sub forma unui aspect social se asigură creşterea nivelului de trai, de asigurarea muncii şi , în general, creşterea eficienţei sociale.

Toate sunt posibile ca urmare a faptului că prin investiţii se asigură mecanizarea, automatizarea şi robotizarea proceselor de producţie, modernizarea utilajelor existente, crearea de noi mijloace de muncă, mai perfecţionate, elaborarea unor tehnolegături moderne, crearea şi folosirea de noi materiale, mai ieftine şi mai uşoare.