Istoria gândirii economice

ISTORIA GANDIRII ECONOMICE

Activităţile economice contemporane în continuă schimbare şi diversificare formează obiectul de studiu al sistemului deja constituit al ştiinţelor economice. În cadrul acestui sistem un loc aparte ocupă ECONOMIA.

Substanţa general acceptată a economiei (Economics) ca ştiinţă teoretico-metodologică fundamentală – reflectare generală şi universală a realităţilor economice în unitatea şi interdependenţele lor fireşti – a fost şi este reflectată parţial şi chiar controversată. Cauzele unei astfel de reflectări sunt multiple. Printre acestea figurează şi apelul făcut de unii metodologi şi epistemologi la diferite adjective aşa-zis lămuritoare (delimitative) ale domeniului economiei, cum sunt: politică, naţională, civică, publică, socială, privată, teoretică etc.

În ultimul timp, s-a ajuns la un minim de consens în această privinţă. Ca urmare, se susţine tot mai mult că disciplina ştiinţifică şi universitară care abordează, tratează şi apreciază realitatea economică ca un sistem, cu toate structurile şi nivelurile acesteia, este denumită ECONOMIE. Anume prin această ştiinţă se poate preciza locul sistemului ştiinţelor economice în ansamblul ştiinţelor social-umaniste şi în sistemul ştiinţelor în general, pe fundalul ei se pot face delimitările de rigoare între diferitele ştiinţe economice

particulare şi, totodată, economia este cea care oferă elementele necesare pentru formarea şi dezvoltarea ştiinţelor de graniţă, ştiinţe la care aceasta este parte constitutivă.

Stiinta economica este definita ca un ansamblu de idei, teorii, doctrine si notiuni, de reflectari ale actelor si faptelor economice, inclusiv a judecatilor de valoare asupra acestora, precum si de tehnici si procedee de masurare, evaluare, gestionare si stimulare a activitatilor economice.

Gândirea economică are o istorie relativ îndelungată. Idei şi chiar teorii

economice au apărut încă din Antichitate. Acestea erau formulate şi integrate în alte sisteme de gândire (de pildă, în cel filozofic). Termenul de economie politică a fost consacrat de francezul Antoine de Montchrestien, prin “Tratatul său de Economie Politică” (1615). Acest termen provine de la trei cuvinte de origine greacă: oikos (gospodărie, gospodărire), nomos (lege) şi polis (oraş, cetate). În traducere liberă, termenul semnifica iniţial - legea de gospodărire a cetăţii. Paradoxal, denumirea de economie politică a apărut cu mult timp înainte ca ştiinţa economică să fi apărut.

Procesul apariţiei ştiinţei economice şi, mai ales, evoluţia ei până în zilele

noastre sunt analizate de epistemologi cu ajutorul a două concepte: filiaţia de idei şi situaţia clasică.

Filiaţia de idei constă în procesul prin care eforturile pentru înţelegerea fenomenelor economice creează, perfecţionează şi reconsideră structurile teoriei

economice, într-un proces fără sfârşit.

Situaţia clasică se caracterizează printr-o consolidare, o corelare şi o sinteză a

achiziţiilor (a cuceririlor) ştiinţifice până la momentul respectiv, inclusiv aprecierea stării actuale şi direcţiile dezvoltării viitoare a ştiinţei economice.

In majoritatea lucrarilor de specialitate se apreciaza ca stiinta economica a parcurs cinci etape distincte.

I) Prima etapă în evoluţia gândirii economice îşi are începuturile în

gândirea antică greco-romană şi asiatică şi se încheie spre sfârşitul secolului al

XVIII-lea, cand se parcurge un proces de detasare progresiva a stiintei economice de morala si filozofie.Prima lucrare consacrata exclusiv economiei este cea a filozofului grec Xenofon, “Economia”, considerata primul tratat de microeconomie in care sunt prezentate regulile de organizare a unei cetati, autorul sustinand ca productia de bunuri utile constituie izvorul bogatiei, iar agricultura este o activitate esentiala.Contemporan cu Xenofon, Platon, in lucrarea sa “Republica” defineste cu exactitate viata comunitara a magistratilor si senatorilor, considerand ca productia si schimbul raman agricultorilor si mestesugarilor, fiind adeptul distributiei egalitariste a venitului.Aristotel, discipolul lui Platon, are contributii majore in domeniul stiintei economice. In cele doua lucrari esentiale “Politica” si “Etica nicomahica”, face distinctie intre economia naturala, care are ca scop satisfacerea nevoilor omului si chremastica, o acumulare dezordonata de bunuri, activitate pe care o considera condamnabila, respinge distributia egalitarista propusa de Platon si se pronunta pentru economia de piata in conditiile proprietatii private.

O contribuţie epocală in aceasta prima etapa o are Adam Smith. În lucrarea sa “Avuţia naţiunilor cercetare asupra naturii si cauzelor ei”(1776), Smith a reuşit să dea expresie primei situaţii clasice. De aceea, el este considerat părintele ştiinţei economice, ştiinţă care iniţial era cunoscută sub denumirea de Economie politică. De o deosebită importanţă au fost în această perioadă dezvoltările şi contribuţiile acelor economişti care au efectuat primele analize economice ale proceselor economice de ansamblu, cum sunt: William Petty cu a sa “Aritmetică Politică”este considerat unul din fondatorii economiei politice ca stiinta autohtona,este autorul celebrului slogan “munca este tatal,iar pamantul este mama avutiei nationale”; Francois Quesnay, cu faimosul său “Tablou Economic”, considerat primul model macroeconomic din istoria stiintei economice, ca “mijloc de analiza a fluxurilor materiale si banesti din care se compune circuitul economic” incearca sa dea explicatii unor probleme specifice macroeconomiei.

II) A doua perioadă în evoluţia gândirii şi ştiinţei economice se încadrează într-un orizont de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul ultimei treimi a secolului al XIX-lea. Această perioadă este dominantă de idea liberalismului economic. Coordonatele fundamentale ale acestui curent de gandire au dominat toate scoliile economice care s-au format ulterior pe baza sa. Economistii clasici sunt considerati fondatorii economiei politice ca stiinta autonoma. Perioada clasica este dominate de doua scoli:

a)Economia politica engleza reprezentata de :

- David Ricardo, care are o puternica influenta asupra gandirii economice si o contributie esentiala la constituirea ca stiinta a economiei politice clasice. Demne de remarcat sunt studiile sale cu privire la renta, teoria valorii munca si comertul international, Ricardo fiind autorul teoriei avantajului comparative in relatiile economice dintre state. Lucrarea sa de referinta este “Despre principiile economiei politice si impunerii” aparuta in 1817.

-Thomas Malthus,economist si teolog englez, profesor de istorie moderna si economie politica este autorul celebrei legi a populatiei, conform careia daca populatia creste in progresie geometrica in timp ce productia agricola creste in progresie aritmetica se ajunge la suprapopulatia, cauza saraciei. Lucrarile sale de referinta sunt : “Eseu asupra principiului populatiei” aparuta in 1798 si “Principii de economie politica” aparuta in 1820.

-Jean Baptiste Say, economist francez, profesor universitar si om de afaceri, este autorul legii debuseelor conform careia “ produsul se creeaza contra produs”, deci, oricarei oferte i se asigura propria cerere, iar valoarea oricarui produs se transforma in venituri pentru producatori. Lucrarile sale sunt :”Tratat de economie politica”(1803) si “Curs complet de economie politica practica”(1828 – 1829).

b) Marxismul, reprezentat de Karl Marx care s-a preocupat de analiza productiei si a legilor care determina pretul marfurilor, ca si veniturile in societate. Lucrarea sa fundamentala este “Capitalul” aparuta in patru volume (1867, 1885, 1893, 1905 – 1910)

III) A treia perioadă este cuprinsă între anii ′70 ai secolului XIX şi primul război mondial, respectiv marea recesiune mondială din anii ′30 ai secolului al XX-lea. În acest interval de timp, s-au impus contribuţiile strălucite ale Şcolii germane cu contributii in teoria valorii si a distributiei. Aceasta perioada a fost dominate de trei scoli economice : scoala de la Viena, scoala de la Lausanne si scoala de la Cambridge.