Istoria gândirii economice - economiști celebri - John Maynard Keynes (1883-1946)

Curente de gândire în economie

Primele consemnari de economie, astfel prezentate încât sa corespunda unor standarde azi denumite stiintifice, sunt prezente în Orientul Antic. Cu douazeci de secole înainte de Christos, în Egipt si Babilon se scriau coduri de proceduri economice (si juridice, precum Codul lui Hamurappi) de o consistenta si valabilitate în timp exceptionale. Tot în acest mileniu si cel urmator, în India marilor tezaure culturale ce sunt în acelasi timp si scrieri de economie, Mahabharata si Ramayana si în China epocii lui Confucius, economia este la mare pret.

Dar Grecia antica este locul unde se face saltul de la civilizatiile orientale de tip autarhic la cele mediteraneene de tip mercantil. Miscarea economica este marea contributie metodologica a locului. Ea se particularizeaza în diviziunea muncii, moneda, valoare, echilibru, schimb, etc. Pe de o parte sofistii reprezentând individualismul în revolta împotriva statului traditional, puternic, reprezentau abordarea democratica, favorizatoare a comertului, micii industrii si muncii libere. Pe de alta parte socraticii reprezentând conservatorismul, sclavagismul ca forta a economiei si agricultura.

Roma nu a fost creatoare de teorie economica pe masura Greciei, cu exceptia domeniului economiei agricole. Daca însa luam în considerare faptul ca si astazi principiile de drept civil care guverneaza miscarea economica sunt principiile codului civil român, contributia devine evidenta.

În perioada evului mediu economia intra în sfera ecleziastica. Toma d´Aquino, Thomas Morus marcheaza, spre exemplu, apogeul doctrinei scolastice medievale. În secolul al XV-lea apare mercantilismul, filosofie economica a negustorilor, centrata pe acumularea de bogatie din comert. Sir William Petty, Thomas Mun sau Fernando Galliani contribuie la impunerea doctrinei. Franta secolului al XVIII-lea consemneaza aparitia doctrinei fiziocrate. Agricultura devine centrul de emergenta al bogatiei, totul trebuie guvernat de principiul: "Laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme." Economia teoretica, astfel cum ne apare ea conceptual astazi, este în semnificativa masura agregata de catre Scoala clasica engleza în secolul al XVIII-lea si al XIX-lea. Adam Smith, considerat întemeietorul scolii considera ca exista o ordine naturala, obiectiva a carei urmare este armonia comunitatii economice. Omul trebuie doar sa-si urmareasca interesul si "mâna invizibila" va ghida societatea pe ansamblu. Thomas Malthus, David Ricardo sau John Stuart Mill sunt pricipalii exponenti ai scolii clasice.

Aceasta deschide un adevarat traiect al liberalismului economic (desigur cu limitarile impuse în epoca de transformare a Angliei în atelierul industrial al lumii) ce va înflori prin filiera lui Frederic Bastiat, în doctrina socialista, în egalitarismul, colectivismul, utopia economica (Robert Owen), anarhismul (Proudhon) sau comunismul tratat din perspectiva economica de catre Karl Marx si Friedrich Engels.

La sfârsitul secolului al XIX-lea are loc asa numita revolutie marginala în economie. Carl Menger, Leon Walras sau Stanley Jevons pun bazele unei viziuni pozitive si pragmatice asupra utilitatii si valorii, baze ce vor fi dezvoltate, atingând apogeul în opera lui John Maynard Keynes, cel mai important economist al începutului secolului XX. De la Keynes, contemporaneitatea conceptiilor economice se însoteste cu o continua diversificare ideatica si diferentiere metodologica. Daca virtutile pietei libere sunt din ce în ce mai greu de combatut într-o societate globala, calea de a atinge obiectivul fragmenteaza si polarizeaza extremal lumea teoreticienilor economiei astazi.