Japonia - Aspecte Economice Comparative în Ultimii 400 ani

Introducere

Înainte de a începe studiul istoriei Japoniei este necesara cunoaşterea trasaturilor acesteia. Totodată, istoria Japoniei, ca si a altor state poate fi structurata pe anumite perioade. Înainte de a prezenta aspecte legate de istoria Japoniei, cunoaşterea caracteristicilor geografice si ale mediului nipon sunt necesare.

Arhipelagul Japonez se întinde în partea de est a continentului asiatic, de la tropice, în sud, până în zona subpolară, în nord. Acest arhipelag este format din peste 4.000 de insule. O privire de ansamblu pe harta regiunii distinge patru insule mari şi o puzderie de alte insuliţe grupate sau izolate între ele; cele mici aflate în preajma celor mari sau la distanţă, în imensitatea de ape a Pacificului, dintre care 500 fiind locuite.

Insulele mari, pornind de la nord la sud, sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu. Honshu, după vechea denumire politico-administrativă Honcho, pe lângă că este cea mai întinsă ca suprafaţă, este şi cea mai importantă insulă pentru că acolo sunt situate cele mai mari şi mai semnificative oraşe ale Japoniei: Tokyo, Yokohama, Osaka, Kobe şi Kyoto.

Caracteristică şi importantă pentru pământul japonez este Marea Interioară, formaţiune aproape închisă între insulele Japoniei. Relieful Japoniei se caracterizează prin două elemente, muntele şi apa, elemente de nedespărţit, combinate în artă în cele mai variate şi spectaculoase moduri. Cel mai înalt munte, Fuji (3.776 m), astăzi un vulcan stins, reprezintă o emblemă, o prezenţă sacră, mândria japonezilor - cel mai des pictat, mai admirat şi mai îndrăgit dintre toţi munţii lumii. Specific Japoniei este taifunul, denumire aplicată de niponi cicloanelor din zona lor.

Sistemul medieval diviza Japonia în provincii (kuni), în număr de 84. În perioada modernă s-a renunţat la provincii şi s-a făcut o împărţire administrativă în 43 de prefecturi (ken), la care s-ar adăuga un district metropolitan (to), şi încă trei regiuni metropolitane (do şi fu), în total 47 de diviziuni locale. Cele patru mari prefecturi care s-au adaugat sunt: Tokyo, Osaka, Nagoya şi Kita-kyushu. Există de asemenea şi o împărţirea în opt regiuni geografice: Hokkaido, Tohoku, Kanto, Chubu, Kinki, Chugoku, Shikoku şi Kyushu.

Asezarea Japoniei in Cercul de Foc al Pacificului, la jonctiunea a trei placi tectonice, face ca in Japonia sa se intalneasca frecvent cutremure de mica intensitate si o activitate vulcanica ocazionala. Cutremure distructive, care deseori sunt insotite de valuri tsunami, se intampla de mai multe ori de-a lungul unui secol. Climatul Japoniei este predominant temperat, dar variaza de la Nord la Sud, fiind divizat in 6 sectoare climatice, extremitatea nordica fiind in insula Hokkaido, cu un climat temperat , cu ierni aspre si veri racoroase si precipitatii scazute, pana in extremitatea sudica, cu un climat subtropical, cu ierni blande si veri foarte calde, cu precipitatii crescute numai in sezonul ploios.

Cronologia perioadelor istoriei Japoniei

Preistoria este acea porţiune din trecutul uman care precede documentele scrise şi poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, şi durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menţionate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradiţional, pentru a diviza istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului ţării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.

În perioada Jomon (cca. 8.000 î.e.n. – cca. 300 î.e.n.) principalele ocupaţii sunt identificate cu vânătoarea şi culesul, iar ca o caracteristică a arhipelagului japonez, utilizarea frecventă a resurselor marine. Din punct de vedere literar, numele acestei perioade provine din cuvintele jo=împletitură şi monfiltered=ornament. Populaţia indigenă se numeşte ainu fiind azi pe cale de dispariţie (au mai rămas cca. 20.000). Aceştia trăiesc azi în sudul insulei Sahalin, în arhipelagul Kurilelor şi în nord-vestul insulei Hokkaido. Posedau o organizare socială patriarhală şi poligamă şi aveau o religie bazată pe cultul ursului. Originile civilizaţiei japoneze se pierd în negura timpului. 11 februarie 660 BC este considerată data tradiţională când Japonia a fost fondată de împăratul Jimmu Tenno. Aceasta este numai versiunea istoriei japoneze datând de la primele înregistrări scrise din secolele al şaselea respectiv al optulea când ţara a adoptat alfabetul chinez.

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.) desemnează momentul în care agricultura ia o amploare deosebită, culminând cu apariţia primelor forme de organizare politică în unele zone ale arhipelagului. Perioada a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez realizate cu roata olarului. Această perioadă este urmată