Keynes

Paul A. Samuelson (nascut la 15 mai, 1915) este un economist evreu american cunoscut pentru munca sa în multe domenii ale economiei. El a fost medaliat cu Medalia John Bates Clark în 1947 si a primit Premiul Nobel pentru Economie în 1970.

Samuelson a fost educat la Universitatea din Chicago si Harvard pe care a absolvit o in 1941. A fost deasemenea professor de economie la Institutul de Technologie din Massachussett si a servit de nenumarate ori ca economic advisor al guvernului American.

Dintre scrierile sale se evidentiaza lucrarea Economics aparuta in 1948 publicata in nenumarate editii, si The Collected Scientific Papers aparuta in 1966 si publicata pana in 1986 in 5 volume.

Manualul Economics de Paul Samuelson se numara printre cele mai de succes manuale publicate vreodata în domeniul economic, alaturi de lucrarile scrise de Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill si Alfred Marshall. Cele cincisprezece editii ale acestui manual s-au vândut în mai mult de patru milioane de exemplare si au fost traduse în patruzeci si unu de limbi.

Dupa ce a trecut atîta vreme de la prima sa editie din 1948, putem spune ca Economics-ul lui Samuelson a rezistat trecerii timpului. A supravietuit unei jumatati de secol de schimbari dramatice ale economiei mondiale si ale meseriei de economist: pacii si razboiului, ciclurilor economice de tip boom-bust, inflatiei si deflatiei, Republicanilor si Democratilor, precum si aparitiei unei multitudini de noi teorii economice.

Vreme de doua generatii, manualul sau a dominat învatamîntul economic universitar într-o asemenea masura, încât astazi, cînd editorii cauta noi autori pentru manualele elementare de economie, ei spun ca sunt în cautarea “urmatorului Samuelson” (Nasar, 1995). El lasa în urma lui o mostenire mult mai semnificativa decât o arata cifrele sumelor provenite din vînzari. Desi e foarte posibil ca acest manual sa nu se mai afle în topul primelor 10 cele mai vândute manuale pe piata americana, majoritatea celor mai populare manuale actuale împrumuta extensiv stilul pedagogic al lui Samuelson, atît în ceea ce priveste tonul cât si în ceea ce priveste utilizarea si modul de expunere al diagramelor, precum modelul cererii si al ofertei, curbele costurilor, multiplicatorul si crucea keynesiana.

Motivul keynesian

În introducerea la una dintre primele sale editii, Samuelson neaga ca scopul principal pentru care a scris manualul Economics a fost acela de a transmite vreun “unic Mare Mesaj” (3: v). Este însa evident ca Samuelson a intentionat sa introduca studentii în noua teorie economica a lui Keynes. Multiplicatorul, propensiunea spre consum, paradoxul economisirii (“the paradox of thrift”), politicile fiscale anticiclice si C+I+G, erau toate incorporate în limbajul unui curs introductiv de economie, iar de acum familiara diagrama în cruce a veniturilor si cheltuielilor a fost tiparita pe coperta primelor trei editii. Sectiunile macroeconomice ale cartii le precedau pe cele microeconomice, o abordare inovatoare în acel moment. Mai mult, în primele editii, doar John Maynard Keynes avea onoarea de a fi prezentat printr-o fisa biografica, si doar Keynes, si nu Adam Smith sau Karl Marx, era etichetat ca fiind “un geniu multilateral”

În prima editie, Samuelson pretindea ca teoria keynesiana a determinarii venitului era “din ce în ce mai acceptata de catre economistii din toate scolile” si ca implicatiile de politica economica ale acesteia erau “neutre”. De exemplu, “aceasta poate fi folosita la fel de bine pentru apararea liberei initiative sau pentru îngradirea acesteia, precum si pentru atacarea sau apararea interventiilor fiscale guvernamentale”. Totusi, explicatia data de acesta modelului accentua faptul ca “libera initiativa“ este afectata periodic de “cicluri acute si cronice”, ale caror urmari se observa în somaj, productie si preturi, si pe care guvernul este tinut responsabil sa le “îndulceasca” . “Economia de piata nu se deosebeste prea mult de o masina cu volanul stricat sau fara sofer”, scria Samuelson.

“Politicile fiscale anticiclice încearca sa introduca un astfel de sofer, sau un mecanism de control termostatic.”. În editia urmatoare, strategia retorica a lui Samuelson parea gândita astfel încât sa lase studentilor impresia ca profesiunea economica a ajuns la o structura monolitica a convingerilor. Începând cu cea de-a patra editie (1958), el declara ca “90% dintre economistii americani au încetat de a mai fi <<economisti keynesieni>> sau <<anti-keynesieni>>. În schimb, ei au realizat o sinteza între elementele valoroase din vechea teorie economica si teoria moderna a determinarii venitului.” El eticheta aceasta noua teorie economica drept “sinteza neoclasica”, desi modelul “managementului cererii” ar fi fost o denumire mai exacta.

Începând cu editia a saptea, desi Samuelson nu mai utiliza “metafora masinii lipsite de volan” el a continuat sa accentueze ca “o economie de tip laissez-faire nu poate garanta ca va exista exact acea suma a investitiilor necesara asigurarii angajarii totale.” Daca ocuparea deplina a fortei de munca totusi se petrecea, acesta ar fi fost un “noroc chior”. El sustinea ca “sinteza neoclasica” era “acceptata în linii mari de catre toata lumea în afara câtorva autori de extrema stânga sau dreapta” , o asertiune care a aparut aproape în aceeasi forma în toate editiile pâna la cea de-a douasprezecea (1985), prima avându-l ca autor si pe Nordhaus. Atunci când cadrul analitic al modelului cererii agregate si al ofertei agregate a fost introdus în cea de-a douasprezecea (1985) si în editiile urmatoare, acestea erau prezentate ca intersectându-se si realizând un echilibru fara ocuparea deplina a fortei de munca. La întrebarea “Exista un mecanism automat care sa garanteze ca economiile si investitiile se vor echilibra la nivelul necesar asigurarii ocuparii depline a fortei de munca?”, Samuelson si Nordhaus raspundeau “Nu”.