Leadership - Stiluri de Conducere - Studiu de Caz Caracterizarea unui Lider

Capitolul I

Introducere

Leadership - conducere;

Leader - conducator;

„Nimic nu este mai practic decat o teorie buna” K. Lewin

Intrucat in orice firma sau forma de asociere exista o organizare formala si o organizare informala, care deseori difera sensibil, leaderii informali pot sa nu se identifice cu managerii, adica persoanele cu functii de conducere in ierarhia intreprinderii. In aceste conditii este evident faptul ca un bun manager va fi intotdeauna si un bun leader, dar un bun leader nu este intotdeauna un manager.

Leadershipul poate fi definit ca abilitatea unei persoane de a exercita un tip de influenta prin intermediul comunicarii asupra altor persoane, orientandu-le spre indeplinirea anumitor obiective.

Exercitarea influentei asupra altor persoane reprezinta esenta leadershipului. Leadershipul formal, care se refera la managerii dintr-o organizatie, reprezinta dreptul formal sau legitim al acestora de a influenta alte persoane in virtutea pozitiei lor ierarhice in cadrul organizatiei. Leadershipul informal nu reprezinta un drept oficial de a-i influenta pe altii, ci rezida in calitatile intrinseci ale unei persoane de a exercita o influenta in cadrul unui grup informal.

Influenta asupra altora se poate exercita pe o gama larga de cai, care se extind de la cea amiabila la cea coercitiva. Astfel, D.Kipnis, S.Schmidt, C.S.Smith si I.Wilkinson considera ca pot fi identificate urmatoarele tipuri de strategii de influentare a oamenilor:

- Ratiunea - folosirea situatiilor, evenimentelor, proceselor si a datelor si informatiilor ce lereflecta pentru dezvoltarea argumentelor logice.

- Prietenia - cautarea sprijinului, folosirea magulirii, crearea bunavointei.

- Coalizarea - mobilizarea altora in cadrul organizatiei.

- Caderea la invoiala - negocierea pe baza folosirii recompenselor.

- Agresivitatea - folosirea abordarii directe si in forta.

- Autoritatea superioara - castigarea sprijinului autoritatilor superioare ale ierarhiei pentru sporirea dificultatii cererilor.

- Sanctionarea.

Capitolul II

Tipuri de abordare

Studiul efectuat de autorii citati asupra unui numar reprezentativ de manageri a evidentiat faptul ca cele mai uilizate strategii sunt cele bazate pe ratiune si agresivitate, iar cel mai putin folosite se refera la utilizarea autoritatii superioare si la sanctionare. Ca unul dintre subiectele cele mai studiate in management, leadershipul constituie astazi terenul afirmarii a numeroase idei, o buna parte dintre acestea contradictorii si controversate, stare de fapt determinata de unghiurile variate de abordare a problematicii sale, care au condus la conturarea a trei directii majore de cercetare.

a)Abordarea prin prisma trasaturilor leaderului

Inceputul studiilor consacrate leadershipului s-au facut pe coordonatele acestei abordari, axata pe ideea ca diferentele intre performantele subordonatilor se datoresc trasaturilor leaderului. Principalele trasaturi luate in considerare au fost urmatoarele:

- caracteristici fizice - varsta, inaltime, greutate, infatisare;

- caracteristici de baza - clasa sociala, educatie, experienta, mobilitate profesionala;

- personalitate - curajos, caracter hotarat, independenta, incredere in sine, tendinta de autoritarism, amiabil, inclinatii de dominare si subordonare;

- inteligenta - cunostinte, judecati, mobilitate intelectuala;

- caracteristici sociale- prestigiu, tact, diplomatie, spirit de cooperare, charisma, popularitate, abilitate manageriala;

- profesionalism - responsabilitate, initiativa, determinare, finalizare corecta.

Pe baza acestor abordari a trasaturilor leadershipului, R. Stotgill a evidentiat, tot ca urmare a unor cercetari efectuate in intreprinderi industriale, trasaturile ce caracterizeaza leaderii de succes si anume:

- puternica orientare spre asumarea de responsabilitati si angajarea totala in indeplinirea sarcinilor;

- determinare in urmarirea sopurilor stabilite;

- curaj si originalitate in rezolvarea problemelor;

- dorinta de manifestare a initiativei in diverse cadre sociale;

- incredere in fortele proprii si puternica personalitate;

- disponibilitate pentru acceptarea consecintelor actiunilor si deciziilor altor persoane;

- abilitati de influentare a comportamentului altor persoane si capacitatea de structurare a relatiilor interpersonale, atfel incat sa-si poata atinge scopurile propuse.

b) Abordarea prin prisma comportamentului leaderului

Daca abordarea precedenta era concentrata asupra raspunsurilor la intrebarea: Cum trebuie sa fie leaderul eficace? Aceasta a doua abordare se confrunta cu intrebarea: Ce face leaderul eficace? –cu alte cuvinte, cum isi exercita influenta asupra celorlalte persoane.

Comportamentul leaderilor eficace se inscriu in perechile antonimice autocratic-democratic, directiv-permisiv si orientat spre sarcini-orientat spre persoane. Desi exprimate diferit, cele trei perechi semnifica, in esenta dominanta comportamentala a leaderului : comportament axat pe relizarea sarcinilor, productiei.

c) Abordarea situationala, contingentiala

Intensificarea cercetarilor in domeniul trasaturilor si modalitatilor de actiune ale leaderului eficace au impus progresiv ideea ca practica in conditiile actuale a leadershipului este deosebit de complexa, neputand fi inscrisa pe coordonatele simplificatoare ale abordarilor prin prisma caracteristicilor leaderului sau a comportamentului acestuia.

S-a conturat astfel un mod de abordare, diferit, care este mult mai complex decat cele prezentate mai sus, intrucat urmareste evidentierea influentei factorilor situationali asupra caracteristicilor leaderului si asupra comportamentului acestuia, precum si relevarea modului in care combinarea acestor trei elemente majore determina realizarea unor performante individuale, la nivel de grup si de organizatie.

Aceasta abordare, incearca sa demonstreze cum caracteristicile leaderului si comportamentul acestuia sunt potentate de factorii situationali, din aceasta imbinare rezultand un anumit nivel de performante care reflecta fidel calitatea imbinarii. In plus, abordarea situationala evidentiaza faptul ca leadershipul este flexibil, modificandu-se in functie de stadiul maturizarii subordonatilor.

O contributie substantiala la abordarea situationala a leadershipului a avut-o F.Fiedler, ale carui preocupari s-au concentrat asupra stilului de conducere care prezinta cea mai mare probabilitate de a permite alegerea obiectivelor fixate. Prin cercetarile sale incepute in anii ’50, el a aratat ca modul de practicare a leadershipului este influentat puternic de contextul situational si ca eficacitatea activitatii unui grup este conditionata de personalitatea leaderului acestuia si de masura in care contextul respectiv ii ofera leaderului suficienta putere pentru a-l controla.