Legătura între Fericire și Economie

Care este sensul existenței? Există, într-adevăr un sens al vieții? Este fericirea un scop al vieții? Este fericirea realizabilă sau ea este numai un ideal pe care omul il urmărește de-a lungul vieții sale, fără a-l realiza?

În gândirea contemporană, valoarea este mult prea des confundată cu bunul și de aici atâtea nefericiri ale persoanei sau societății în lumea noastră. Spre exemplu o bucată de pâine satisface dorinta unuia, sau pe a altuia, pe când un adevar, precum un cantec, este și al unuia și al altuia. O bucata de pâine și orice bun obișnuit dezbină oamenii, în timp ce o valoare ii unește, ii însumează.

Doctrina potrivit căreia fundamentul moralei este utilitatea, sau principiul celei mai mari fericiri, susține că acțiunile sunt bune în măsura în care aduc fericire, și rele dacă ele au ca rezultat contrariul fericirii.( John Stuart Mill - Utilitarismul)

În vederea obținerii resurselor necesare satisfacerii nevoilor imediate și de perspectivă, omul trebuie să muncească, implicit să dispună de forță de muncă. În acest sens, W. Petty preciza că “munca este tatal avuției” iar Adam Smith - fondatorul științei economice - releva că munca este “sursa unică a avuției națiunilor” .

Pentru a trata legatura între creșterea economică - un concept introdus de capitalism și ideea de fericire – un ideal al oricărei societăţi, indiferent de gradul de dezvoltare, voi lua următoarele exemple:

În primul rând voi raporta fericirea individuală la nivelul veniturilor. Analizând situațiile evolutive ale celor doua concepte, ajung la concluzia că între acestea există o legatură directă și într-o oarecare măsură și proporțională.

Să presupunem că unul dintre noi se va trezi cu 200.000 euro în cont. Brusc nivelul fericirii va crește, considerând că suma este suficientă pentru a-și îndeplini o parte din dorințe. Se va gândi să-și achiziționeze probabil o locuință într-un imobil modern, cu utilități performante de care nu a beneficiat până în momentul respectiv, o mașină de lux, prin intermediul căreia va avansa de la stadiul de permanentă admirație a lucrurilor prietenilor, la acela de prezentare a ultimei achiziții, ocupând el însuși un loc în centrul atenției. Pentru a demonstra celor din jur că nu este o persoană egoistă, va achiziționa și unele lucruri pentru familie, prieteni aproapiați, rude etc. Suma mică de bani care rămâne, fie o va cheltui pe lucruri mărunte, fie o va plasa într-un cont bancar. Nivelul fericirii din momentul în care conștientizează că are suma respectivă de bani se menține și în timpul efectuării achizițiilor prin faptul că deși a cheltuit o sumă importantă..acest lucru este vizibil și celor din jur și automat îi va crește și importanța.

După cum spune Platon, o primă parte a fericirii este aceea de a lua hotărâri bune. Desigur, fiecare dintre noi plasându-ne în situația de mai sus, vom considera că am luat deciziile cele mai bune. Vom avea propria locuință, propria mașina și vom considera că prietenii sunt alături de noi, nu pt faptul că suntem mai bogați, ci pe baza încrederii.

Am fost învățați încă de mici că deciziile trebuie să fie cât mai raționale, dublate de responsabilitate, astfel încât fiecare om să păstreze cât mai bine controlul asupra vieții lui.

Considerați cumva că deciziile luate anterior sunt raționale?