Liberalismul

Liberalismul este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare fiinţă umană are, prin naştere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impiedica şi anume: dreptul la viaţă, la libertate şi la proprietate.

Liberalismul este o doctrină politică şi economică care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii inaintea individului. Individul şi libertăţile sale constituie elemental central al întregii doctrine liberale.

Idei precum cele despre ascendenţa interesului individual în faţa celui social, despre proprietatea privată ca suport de bază pentru afirmarea personalităţii umane, despre rolul, uneori pozitiv, al imoralismului în economie şi, în sfârşit, despre raţionalitatea comportamentului individului erau cunoscute graţie filosofilor Spinoza, Locke, Mandeville, Montesquieu, Kant, Hume ş.a. Ordinea naturală fiziocrată, cu lasissez-faire-ul ca lozincă, intrase de asemenea în spiritul epocii.

Expresia de „şcoală clasică” a fost utilizată pentru prima dată de către Karl Marx pentru a-i desemna pe fondatorii ştiinţei economice moderne, grupaţi în două curente de gândire: cel englez, reprezentat de Adam Smith (considerat părintele spiritual al clasicismului), David Ricardo, şi John Stuart Mill; şi cel francez, reflectat mai ales în operele lui J. B. Say şi Fr. Bastiat. Ulterior, expresia a fost preluată şi a căpătat deplină consacrare prin John Maynard Keynes.

Cele trei lucrări majore ale perioadei clasice sunt: „Avuţia naţiunilor, o cerecetare asupra naturii şi cauzelor ei” (1776, Adam Smith); „Despre principiile economiei politice” (1817, David Ricardo); „Principii de economie politică” (1848, John Stuart Mill). Smith, Ricardo şi J. S. Mill şi-au adus contribuţia la gândirea economică începând din 1776 şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este vorba, asadar de aproape un secol de cugetare economică, originală şi înnoitoare. Este perioada avântului capilatist deschis spre toate orizonturile, al primei revoluţii industriale însoţite de o puternică explozie demografică, epoca urbanizării şi organizării economico-sociale pe noi principii şi pe noi temeiuri, a apariţiei unor noi trebuinţe şi a concurenţei acerbe, a descătuşării de vechile inerţii şi mentalităţi şi a căutarii de noi răspunsuri la tot mai numeroasele şi dificilele întrebări pe care le ridică viaţa.

Prin excelenţă, liberalismul economic, libertatea economică, vor constitui deopotrivă impulsuri, argumente şi stimulente vitale pentru dezvoltarea producţiei şi a comerţului. Sub aspect doctrinar, liberalismul economic se ghidează după o serie de percepte:

a. omul este o fiinţă eminamente socială care trăieşte, munceşte şi creează în societate;

b. la rândul ei, aceasta are la bază un ansamblu de reguli şi norme ce decurg din dreptul natural, acesta din urmă derivând din ordinea naturală a societăţii ce se realizează în condiţii de libertate şi de factori endogeni.

Statul se cere a fi creat după regulile dreptului natural şi cerinţele societăţii naturale. Ordinea naturală se reflectă în plan economic prin libertatea de acţiune a agenţilor economici, în conformitate cu principiul armonizării spontane a intereselor particulare cu interesul general al societăţii, sub deviza: “laissez-faire”.

Liberalismul clasic, prin modificările esenţiale pe care le aduce atât în teoria, cât şi în practica economică, este considerat pe bună dreptate, “prima mare paradigmă a istoriei gândirii economice”. El reprezintă un salt, un alt mod de înţelegere a economiei şi a societăţii.

Prin urmare, obiectul ştiinţei economice vizează cauzele înavuţirii naţiunilor. Metoda de cercetare folosită are la bază tehnica abstractizării, menită să înlăture elementele de importanţă minoră spre a se ajunge la ceea ce este esenţial, fundamental în analiza economiei şi a mecanismului de funcţionare.

Sfera de investigaţii vizează producţia şi nu circulaţia mărfurilor, ceea ce conduce la o problematică diferită de cea a gândirii economice premoderne şi îndeosebi, de cea mercantilistă. Prin urmare este cercetat rolul economic al muncii, importanţa diviziunii muncii şi a celorlalte mijloace de sporire a productivităţii ei. Se încearcă explicarea bazelor formării preţurilor, legea valorii şi a surplusului de valoare, precum şi: salariul, profitul, renta – ca venituri ale claselor sociale.

Doctrina economică a lui Adam Smith

Adam Smith (1723-1790), gânditor de origine scoţiană, cu multiple preocupări ştiinţifice de factură filozofică şi economică, s-a format sub influenţa ideilor lui David Hume, fiind bun cunoscător al enciclopediştilor şi fiziocraţilor francezi.

Dintre lucrările publicate de Adam Smith menţionăm: “Teoria sentimentelor morale” (1759), dar mai ales, “Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” (1776), lucrare fundamentală pentru ştiinţa economică.

În “Avuţia naţiunilor” denumită şi “biblia liberalismului clasic”, Smith a reuşit să sintetizeze cele mai importante cunoştinţe acumulate până la el în domeniul economic. Dând dovadă de un înalt spirit critic şi analitic, Adam Smith readuce în discuţie o vastă problematică economică la a cărei soluţionare şi-a adus o contribuţie substanţială.

Ideea centrală a lucrării, aşa cum reiese şi din titlul ei, o constituie definirea noţiunii de “avuţie” sau “bogăţie” a naţiunilor şi analiza factorilor sau forţelor de producţie ce concură la crearea şi sporirea ei.