Locul și rolul dezvoltării agricole

1. Definiţie

Agricultura este stiinta care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală si animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante si cresterea animalelor.

Termenul de agricultură provine din cuvintele din latină “agri” însemnând câmp şi “cultura” însemnând cultivare, în sensul de prelucrare mecanică şi chimică a solului pentru a fi apt pentru cultivarea plantelor.

În termenul generic de agricultură se regăsesc stiinte si ocupatii distincte, asa cum sunt:

- Acvacultura, care se ocupă cu cresterea plantelor si a animalelor care trăiesc în apă, în special în mări si oceane;

- Agrofitotehnia, care se ocupă de cultura plantelor de câmp, a plantelor furajere si a plantelor tehnice;

- Apicultura, domeniu care se ocupă cu cresterea albinelor pentru obtinerea de miere si ceară, având si importantul rol de polenizare a plantelor aflate în zona de crestere a albinelor;

- Avicultura, domeniu al agriculturii care se ocupă cu cresterea păsărilor;

- Horticultura, care se ocupă cu selectionarea si cresterea legumelor, pomilor fructiferi, viei, arbustilor fructiferi sidecorativi, florilor, plantelor ornamentale, plantelor tropicale si a plantelor de seră;

- Moluscocultura, care se ocupă de cresterea molustelor, atât terestre, asa cum sunt melcii comestibili, dar si a molustelor acvatice, asa cum ar fi scoicile;

- Piscicultura, care se ocupă de cresterea pestilor în diferite conditii, dar si în sistem industrial;

- Sericicultura, care se ocupă de cresterea viermilor de mătase;

- Silvicultura, care se ocupă cu studiul, cresterea, exploatarea si protejarea arborilor ce formează pădurile, controlul si protectia faunei si florei din păduri;

- Zootehnia, domeniu care se ocupă de cresterea animalelor domestice, mai exact a mamiferelor de uscatdomesticite, în scopul obtinerii de lapte, carne, lână si piei sau blănuri.

Agricultura, în ansamblul economiei naţionale, reprezintă una din ramurile de mare importanţă, menită să contribuie într-o măsură covârşitoare la relansarea creşterii economice a ţării noastre. Este necesar să se petreacă transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico-materială, în organizarea exploataţiilor agricole, care să asigure practicarea unei agriculturi moderne şi înscrierea ei în strategia generală de trecere a întregii economii românesti la economia de piaţă.

Agricultura se bucură astăzi de o deosebită atenţie în toate ţările lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare economică. În lumea contemporană, ţările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic sunt şi cele mai mari producatoare şi exportatoare de produse agricole.

2. Particularităţi

Ca ramură de bază a economiei noastre naţionale, agricultura se afirmă ca un domeniu de activitate deosebit de complex si complicat.

Complexitatea agriculturii, ca ramură a producţiei materiale, a economiei naţionale, este determinată de rolul agriculturii în dezvoltarea economică şi de particularităţile ei tehnice, economice şi sociale, care imprimă legislaţiilor economice generale o manifestare specifică în agricultură.

Importanţa deosebită a agriculturii în comparaţie cu celelalte ramuri ale economiei naţionale derivă din urmatoarele:

- în primul rând este singura ramură de producţie capabilă să acumuleze energie cu ajutorul muncii, în timp ce toate celelalte ramuri consumă energie;

- în al doilea rând, agricultura a constituit ramura primară a producţiei materiale din care s-au desprins celelalte ramuri; însăşi această desprindere şi existenţa de sine stătătoare a tuturor celorlalte ramuri este condiţionată de existenţa agriculturii ca singura furnizoare de mijloace de subzistenţă vitale pentru acea parte a societăţii ocupată în celelalte ramuri ale productiei materiale sau în ramurile neproductive;

- în al treilea rând, acţiunea favorabilă a factorilor biologici face ca la orice nivel de capitalizare, ponderea bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură să fie mai redusă decât în alte ramuri ale economiei naţionale; de aceea, la acelaşi produs intern brut, în agricultură se obţine o valoare adaugată brută mai mare, fapt care duce la creşterea avuţiei naţionale;

- în al patrulea rând produsele agroalimentare au o desfacere sigură pe piaţa mondială, aflată într-o continuă penurie, favorizând în majoritatea cazurilor creşterea preţurilor produselor agricole pe piaţa mondială, asigurând pe această cale o eficienţă ridicată a exporturilor de produse agricole.

1.Prima şi cea mai importantă particularitate a agriculturii este aceea că pământul este principalul element al capitalului agricol, funcţionând concomitent atât ca obiect al muncii cât şi ca mijloc de muncă.

Pământul privit sub aspectul său triplu: unealtă de producţie, obiect al muncii şi instrument de tezaurizare, se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, care îl deosebesc de celelalte mijloace de producţie şi care au o însemnată influenţă asupra politicilor agrare. Pământul este o resursă esenţială, fără de care agricultorul nu-şi poate exercita meseria. Pământul ca obiect de analiză economică este un bun particular nemobil, nereproductibil, heterogen, indivizibil, având multiple caracteristici nedisociabile (forma, suprafaţa, poziţie), exercitând simultan mai multe funcţii diverse (producţie, consum, valoare - refugiu, speculaţie).

Pământul participă nu numai la procesul de producţie din agricultură, ci şi din celelalte ramuri ale economiei naţionale, însă rolul său economic este total diferit funcţionând ca loc de aşezare, ca bază, ca temelie a spaţiului de funcţionare.

2.O altă particularitate a agriculturii ca ramură a productiei materiale este şi faptul că alături de producţia principală se realizează însemnate cantitati de produse secundare, voluminoase şi greu transportabile, dar valoroase, utile şi importante pentru eficientizarea producţiei agricole în ansamblul ei.

În agricultură alături de pământ la obţinerea bunurilor materiale participă plantele şi animalele ca obiecte şi mijloace de muncă. Animalele şi plantele aşa cum se prezintă ele astăzi sunt produsele unor transformări care au avut loc timp de mai multe generaţii sub controlul omului şi prin intermediul muncii omeneşti, reprezentând importante mijloace de producţie în agricultură.

3.O altă particularitate a agriculturii constă în neconcordanţa dintre timpul de muncă şi timpul de producţie.Concordanţa deplină între timpul de muncă şi timpul de producţie se întâlneşte în industrie, în timp ce în agricultură (mai ales în cultivarea plantelor) timpul de producţie nu corespunde cu timpul de muncă, fiind mult mai mare decât acesta.