Locul și rolul statului în evoluția economică a României (1859-1914)

INTRODUCERE

Oamenii au studiat istoria din cele mai vechi timpuri dintr-o curiozitate firească de cunoaştere a trecutului ,şi din convingerea că evenimentele istorice ,ideile si acţiunile trecute reprezinta o experienţă colectivă,din care se pot trage învaţăminte pentru activitatea prezentă şi viitoare a societǎţii.

Ne explicăm şi întelegem în bună măsură rolul şi sarcinile noastre de cetăţeni, prin cunoaşterea luptelor pentru libertate ,unitate şi independenţă,purtate de poporul român şi de toate popoarele lumii în timpurile mai noi,care au premers nemijlocit evenimentelor actuale şi au o bază comună cu acestea din urmă.

De aceea, studiul ultimelor trei secole din viaţa omenirii, care formeză epoca modernă şi contempană, prezintă o importanţă deosebită atât pentru înţelegerea ştiinţifică a fenomenelor ce se petrec astăzi în societate ,cât şi pentru formarea unor convingeri conforme cu aspiraţiile progresiste ale omenirii.

Unirea

Unirea este subiectul în jurul căruia gravitează viaţa politică a Principatelor după revoluţia de la 1848.Pentru români, aceasta este soluţia depăşirii stǎrii de înapoiere economicǎ şi de aliniere la Europa naţiunilor.Pentru puterile continentului ,unirea Principatelor reprezintǎ însǎ o problemǎ de stabilitate şi echilibru în zona Dunǎrii de Jos, regiune în care menţinerea unei Turcii slǎbite este de preferat unei înaintǎri provocatoare a Rusiei. Emigraţia româna desfaşoarǎ o propagandǎ viguroasǎ în favoarea unirii ,încercând sǎ obţinǎ sprijinul puterilor occidentale. Pornit ca o confruntare roso-turcǎ, Rǎzboiul Crimeii(1853-1856) devine, prin intervenţia statelor occidentale în favoarea Imperiului Otoman ,un rǎzboi de interes european.

Adunarea electivă a Moldovei alege în unanimitate ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, participant la revoluţia din 1848 şi la lupta pentru Unirea Principatelor.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a fost interpretatǎ de puterile garante ca o încalcare a Convenţiei de la Paris . Totuşi, misiunile diplomatice pornite din Principate le-au convins sǎ accepte acest act la Conferinţa de la Paris(1859), in ciuda opoziţiei Austriei şi Turciei.

În timpul domniei lui Cuza s-au pus bazele României moderne ,s-au diversificat şi consolidat instituţiile ,s-a întărit autonomia în raporturile cu Poarta şi cu Marile Puteri.

În primii ani (1859-1862), Cuza a desfăşurat o intensă activitate pentru recunoaşterea internaţională a dublei sale alegeri şi înfăptuirea unirii politico-administrative.În cadrul Conferinţei din martie 1859, Franţa, Anglia, Rusia şi Sardinia au recunoscut actul de la 24 ianuarie; Austia şi Turcia şi-au dat acordul în septembrie 1859, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza.

Pe plan intern,a fost iniţiat un amplu program de consolidare a unirii: în domeniul administativ s-au contopit serviciile de vamă; s-a centralizat administraţia telegrafului, s-au unificat armatele şi cursul monetar.Capitala a fost stabilită la Bucureşti, s-a adoptat o nouă stemă(vulturul şi zimbrul), s-a extins administraţia românească şi în cele trei judeţe din sudul Basarabiei.

Pe plan extern, Cuza a iniţiat diverse acţiuni diplomatice : prin memorii adresate Marilor Puteri le solicita să fie de acord cu constituirea la Bucureşti a guvernului şi a Adunării unice;în septembrie 1860 a efectuat o vizită la Constantinopol,unde a fost primit ca un adevărat suveran.Ca urmare ,puterile europene reunite în Conferinţa de la

Constantinopol(septembrie 1861),au recunoscut deplina unire politică a Principatelor, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.