Locul și rolul statului în evoluția economică a României în perioada 1859-1914

1. Introducere

Constituirea statului roman modern poate fi asemanata cu acel „take off” despre care vorbeste Fernand Braudel in cunoscuta sa lucrare”Gramatica civilizatiilor”.La fel ca avionul care dupa ce ruleaza paraseste pista ,prin actul istoric de la 24 ianuarie 1859 societatea romaneasca a reusit sa se desprinda relativ repede,de un mod de organizare sociala revolut,cu institutii anchilozate,feudale,

Chiar daca Romania nu s-a indreptat spre modernitate cu viteza pe care o atinsese civilizatia occidentala,in deceniile ori secolele anterioare,crearea si dezvoltarea institutiilor moderne dupa 1859 a facut posibila plasarea natiunii noastre pe un traseu nou,al emanciparii si progresului economico-social.

In Romania ca de altfel si in alte tari,institutiile si legislatia moderna au fost inspirate si adoptate din experienta tarilor avansate,din iniativa si actiunea elitelor societatii care-cu ajutorul pargiilor statului-au creat un regim institutional si juridic pentru economie si societate chiar inainte de dezvoltarea structurilor moderne.A inceput atunci o vie dezbatere cu ecouri si in prezent,pe tema”formelor fara fond”,istoria nereusind nici pana azi sa ne spuna transant cine a avut dreptate:

-conservatorii care negau necesitatea institutiilor noi,argumentand ca ele sunt premature si nu corespund fondului intern al societatii romanesti?sau

-liberalii,cei care credeau ca institutiile moderne trebuie introduse cu orice pret,chiar daca nu corespundeau intrutotul starilor inapoiate din Romania,ele avand rolul de a actiona asupra acestor tari,de a le grabi transformarea,fiind singura cale posibila de evolutie mai rapida a tarii spre progres?

Dincolo de aceasta dezbatere,un lucru este cert:statul a jucat un rol extrem de important in procesul de modernizare a Romaniei.

Pe baza Convenţiei de la Paris, la 5 ianuarie 1859 este ales domn al Moldovei Colonelul Alexandru Ioan Cuza.

La 24 ianuarie 1859 Cuza este ales şi domn al Ţării Româneşti. Românii puneau marile puteri în faţa faptului împlinit.

În timpul domniei lui A.I. Cuza (1859-1866) marile puteri au recunoscut dubla alegere şi unirea deplină. Noul stat a fost consolidat şi modernizat printr-o amplă politică de reforme care au atins toate domeniile societăţii şi care au pregătit momentul proclamării independenţei de stat.

La 10-11 februarie 1866 Cuza este obligat sa abdice şi să părăsească ţara. În fruntea statului este proclamat principe Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei. După refuzul lui Filip de Flandra, la sugestia lui Napoleon al III-lea, tronul este propus prinţului Carol de Hohenzollern. La 10 mai 1866 acesta este încoronat ca principe al României.

În timpul domniei sale a fost adoptată prima constituţie românească, România şi-a proclamat şi şi-a câştigat independenţa de stat (1877-1878), în 1881 România a devenit regat, iar în 1883 România devine membră a Triplei Alianţe, a fost înfiinţată Banca Naţională a României, s-a dezvoltat industria şi comerţul extern.

La moartea lui Carol I, tronul va reveni în absenţa urmaşilor direcţi, nepotului său de frate, Ferdinand (1914-1927).

2.Economia României pana la momentul declansarii Razboiului de Independenta

Întreaga istorie moderna a României se dezvoltă sub semnul Revoluţiei de la 1848. Perioada de până la 1878 este perioada revoluţiei neîntrerupte, în cuprinsul căreia s-a constituit statul român modern, s-a înfăptuit o uriaşa opera reformatoare, de transformare a structurilor, s-a cucerit independenta.

Dezvoltarea nu s-a realizat liniar, fără obstacole; perioada este extrem de contradictorie. Ţările Române şi-au dobândit un nou statut juridic internaţional, şi-au modificat regimul politic interior.

Înfăptuirile materiale nu sunt spectaculoase: societatea românească nu a avut acum răgazul pentru a-şi desăvârşi structurile moderne. Au fost create doar condiţiile favorabile, prin intermediul unei legislaţii reformatoare extinse asupra tuturor sectoarelor, care a înlăturat formele vechi, perimate.

Din 24 ianuarie/5 februarie 1862, când se deschide la Bucureşti primul Parlament al României, începe vasta şi dificila operă de unificare legislativă, constituţională şi economică a ţării, de instituţionalizare a cadrului care să permită edificarea organismului modern al economiei naţionale. În legătură cu aceasta, în ţara noastră, dar şi în alte ţări, se constată unele particularităţi faţă de ţările occidentale ale continentului european în care mecanismele specifice economiei moderne, de piaţă, erau statornicite de mult timp.

Fără a minimaliza celelalte domenii şi aspecte ale vastei opere de restructurare întreprinsă în perioada 1859-1877, considerăm ca esenţial, prin importanţă, anvergură, rol şi urmări pentru întreaga viaţă economico-socială a ţării, programul agrar. Acest program are trei componente: secularizarea averilor mănăstireşti, legea rurală şi învăţământului.

Averile mănăstireşti datau de secole şi au rezultat din daniile făcute mănăstirilor de către domni, înalţi dregători şi boieri. Averile mănăstirilor constituiau sursa disponibilităţilor materiale necesare pentru îndeplinirea de către acestea atât a funcţiei de cult, cât şi a celei de protecţie socială, prevăzute de ctitori sau de cei care ofereau danii, ca, de exemplu, întreţinerea de spitale, şcoli, aziluri, danii la săraci, înzestrări de fete sărace etc.

Cu timpul, se produce însă o modificare considerabilă a raporturilor iniţiale dintre mănăstirile închinate şi cele cărora le erau închinate, mănăstirile închinate devenind simple izvoare de venit ale patriarhiilor şi mănăstirilor către care erau închinate, ele nemaiîndeplinindu-şi, în măsură corespunzătoare, funcţia de protecţie socială prevăzută de ctitori şi de cai care le înzestraseră cu averi, precum şi obligaţiile către administraţiile Ţărilor Române. În plus acestea erau administrate de călugări străini şi, prin statutul lor, ieşeau de sub incidenţa legilor româneşti. La începutul domniei lui A.I. Cuza, mănăstirile închinate datorau statului aproximativ 21 milioane de lei, respectiv circa 1,5 cele din Moldova si 19,5 cele din Ţara Românească, iar în august 1863 datoria faţă de statul român se ridicase la circa 29 milioane de lei.