Macroeconomie deschisă - balanță de plăți

1.Concepte fundamentale în comerţul internaţional

Raţiunile comerţului

Ţările lumii efectuează schimbări de bunuri din mai multe cauze :

- Datorită condiţiile climatice unele bunuri nu sunt disponibile peste tot în lume; multe dintre bunurile agricole sunt în această situaţie;

- Resursele naturale nu sunt distribuite în mod egal în lume. De exemplu unele ţări nu deţin rezerve de petrol sau cărbune, în timp ce pentru alte ţări aceste resurse sunt în exces;

- Tehnologiile şi aptitudinile nu sunt, de asemenea, distribuite în mod uniform. Unele ţări au un nivel tehnologic mai ridicat iar altele mai scăzut şi de aici tendinţa de a produce bunuri diferite;

- Deoarece factorii de producţie şi resursele naturale tind sa fie imobile, este mai convenabilă specializarea în producţia bunurilor ce utilizează factori pentru care există un avantaj în fabricaţie şi exportul bunurilor ce utilizează factori pentru care există un avantaj în fabricaţie şi exportul bunurilor astfel obţinute în schimbul unor produse care nu pot fi fabricate în condiţii eficiente. Specializarea şi schimbul cresc nivelul producţiei în întreaga lume şi asigură posibilitatea atingerii unui nivel de trai mai ridicat.

Principiul avantajului comparativ. Legea costurilor comparative demonstrează că ţările pot câştiga din specializare, iar schimbul bunurilor arată diferenţele de cost relativ în producerea acestor bunuri.

Dacă bunurile sunt produse în condiţii de concurenţă perfectă în fiecare ţară, atunci preţurile vor reflecta costurile (la echilibru, preţ = cost marginal), iar aceste costuri reflectă cantităţile de factori de producţie (capital, pământ, muncă şi alte resurse) utilzate în procesul productiv*.

*Această abordare se bazează pe teoria schimbului elaborată de David Ricardo, sau pe teoria costului muncii.El a afirmat că valoarea unui produs depide pe termen lung de costurile de producţie, iar cantitatea de muncă utilizată pentru producerea acestora poate fi considerată ca etalon al costurilor de producţie.

Teoria schimburilor comerciale de asemenea atrage atenţia că transferal resurselor de la producţia unui bun către altul poate conduce la pierderi de eficienţă şi de asemenea, transportul bunurilor între ţări – care este la rândul lui costisitor – poate influenţa avantajul costurilor relative.

O revizuire substanţială a teoriei schimbărilor a fost adusă de economiştii suedezi, Eli Heckscher şi Bertil Ohlin. Dacă econimiştii secolului al XIX-lea reduceau factorii de producţie la munca echivalentă, analizele efectuate de către Heckscher şi Ohlin au subliniat şi modul în care oferta diferită de factori de produţie influenţează schimbul.

Raţionamentul dezvoltat de aceştia se fundamentează pe ipoteze simplificatoare: se presupune că fiecare ţară este caracterizată de competiţia perfectă, utilizare completă a factorilor şi costuri constante în toate ramurile. Fiecare factor de producţie are aceeaşi calitate în toate ţările şi nu există costuri de transport sau bariere în calea comerţului. Cum aceste ipoteze nu sunt îndeplinite simultan în viaţa reală, atunci modelul elaborat de Heckscher şi Ohlin oferă în primul rând tendinţe şi nu rezultate complete, verificabile.

Dotările cu factori de producţie sunt diferite de la ţară la ţară. Aceasta se va reflecta în preţurile factorilor de producţie şi va afecta structura producţiei în fiecare ţară. Ca rezultat al schimbului veniturile aduse de factori se vor deplasa între ţări, iar salariile şi ratele dobânzilor din cele două ţări devin relativ egale.

Dacă acest fenomen se manifestă pe termen lung, atunci şi preţurile factorilor se apropie în cele două ţări. Această situaţie poate fi realizată în condiţiile unei mişcări libere a factorilor de producţie pe plan mondial. Cum în realitate deplasarea factorilor este restricţionată, atunci libera circulaţie a bunurilor produse cu aceşti factori poate fi un subtituit pentru deplasarea acestora, iar efectul va fi acelaşi, de egalizare a preţului factorilor.

Acest rezultat mai poate fi întâlnit sub numele de teorema de egalizare a preţurilor factorilor. Teorema este aplicabilă în urma unor ipoteze foarte restrictive, ipoteze ce nu sunt îndeplinite în viaţa reală în totalitate.

2.Balanţa de Plăţi Externe (B.P.)

2.1.Caracteristici generale

Balanţa de Plăţi este un instrument care înregistrează tranzacţiile rezidenţilor unei ţări cu restul lumii. Ca orice balanţă contabilă, balanţa de plăţi ca întreg trebuie să fie în echilibru. Pentru explicarea rezultatelor este importantă analiza performanţelor secţiunilor componente. Există două mari conturi ale balanţei de plăţi: contul curent şi contul de capital. Ce-a de-a treia componentă este contul acordurilor oficiale * (sectorul oficial).

În Contul curent se înregistrează comerţul cu bunuri şi servicii, precum şi plăţi sub formă de transferuri. Contul curent înregistrează plăţile pentru importul bunurilor şi serviciilor, câştigurile (încasările) din exportul bunurilor şi serviciilor, dobânzile nete plătite străinătăţii şi transferurile nete (cum ar fi ajutoarele externe).

Sodul Contului curent se calculează ca diferenţă dintre valoarea exporturilor şi valoarea importurilor, la care se adună dobânzile nete şi transferurile nete.

Serviciile includ plăţile pentru transporturi, drepturi de autor, dobânzi; de aseamenea, sunt incluse venitul net al investiţiilor, precum şi dobânzile şi profiturile încasate din exterior, mai puţin venitul străinilor obţinut din activităţile desfăşurate în interior. Transferurile constau în burse, cadouri, ajutoare pentru calamităţi, ş.a.